Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1601/2003

HOTĂRÂRE
28.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1601/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 361 din 15 iunie 2002, a condamnat pe inculpatul N.ȘT. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat incriminată de art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada arestării preventive de la 21 aprilie 2001, la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit corp delict și a unei casete video.

S-a reținut că, în ziua de 20 aprilie 2001, într-un bar din localitatea Năvodari, inculpatul, în cadrul unei altercații verbale și fizice (pe care a provocat-o) cu victima M.N., i-a aplicat acestuia două lovituri de cuțit în zona inimii, lovituri care au dus la decesul victimei prin insuficiență cardiacă acută. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 285/ P din 22 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând să-i fie redusă pedeapsa aplicată. Recursul nu este întemeiat. În concordanță cu probele administrate, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii fapta săvârșită de acesta.

Referitor la pedeapsă, se constată că aceasta a fost bine proporționată în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a ținut seama de gravitatea deosebită a faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost comisă și de persoana inculpatului, recidivist post executoriu (a mai suferit anterior 3 condamnări), element ce agravează răspunderea sa penală. Cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, iar acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care se va include și onorariul avocatului din oficiu. Din pedeapsă se va deduce la zi timpul arestării preventive.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.Șt. împotriva deciziei penale nr. 285/ P din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2001, la 28 martie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4205/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 244 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul D.N. la 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
ÎCCJ 2003-07-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3269/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 533 din 31 octombrie 2002, a condamnat pe inculpata V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăz
ÎCCJ 2003-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1231/2003
Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția II-a penală, prin sentința nr. 445 din 7 mai 2002, a condamnat pe inculpatul P.Șt. la 6 ani de închisoare și 5 ani interzicerea unor dreptur
ÎCCJ 2004-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1473/2004
actele dosarului cauzei, Curtea constată următoarele: Instanța de apel a reținut corecta încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpatul C.N. în tentativă la infracțiunea de omor calificat, stabilind o pedeapsă corespunzătoare acestei î
ÎCCJ 2003-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 716/2003
ucnit un conflict, în urma căruia inculpatul a lovit în umăr pe partea vătămată G.M.F. cu un teu din lemn, după care a scos un cuțit cu care i-a aplicat o lovitură în zona inimii victimei G.M. Victima a fost transportată la spital, unde a d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă