ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 540/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 277/PI din 19 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca

inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.I. împotriva referatului D.N.A.

din data de 25 iulie 2011.

A obligat petentul la

plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la această instanță sub nr. 1228/59/2011, la data de 17 august

2011, petentul A.I. a formulat o plângere împotriva rezoluției emise în dosarul

D.N.A. din data de 25 iulie 2011, motivând că serviciul teritorial Timișoara

refuză să cerceteze plângerea sa penală, de la dosarul nr. 333/VIII/1/2011, de

tentativă de omor, deși această faptă este dovedită cu actele de la dosar.

Din actele de la

dosar respectiv dosarul D.N.A., s-au reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la D.N.A. la data de 22 iulie 2011, petentul A.I. a solicitat

tragerea la răspundere penală a intimatului C.A.L., procuror la parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție și

complicitate la infracțiunea de omor, motivând că este nemulțumit de modul în

care procurorul a soluționat o plângere penală formulată anterior de petent

împotriva unor magistrați.

Prin referatul din

data de 25 iulie 2011, din dosarul nr. 333/VIII/1/2011, dosarul D.N.A. a dispus

clasarea lucrării pe motiv că în petiția sa petentul nu a descris fapte

concrete care să impună efectuarea de cercetări și verificări.

Potrivit prevederilor

art. 278

1

C. proc. pen, persoanele vătămate pot face plângere la

judecător doar împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în

judecată.

În cauza de față s-a

constatat că petentul a formulat plângere împotriva unui referat prin care s-a

dispus casarea lucrării pe motiv că petentul nu a descris faptele care să

impună efectuarea unor cercetări și verificări. Din acest referata rezultat

așadar că nu a fost efectuată o cercetare penală care să justifice pronunțarea

unei rezoluții sau ordonanțe de netrimitere în judecată. S-a mai constată că

prin Decizia nr. 57/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un recurs

în interesul legii a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate

sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta,

altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în

judecată, reglementate de art. 278

1

C. proc. pen., este

inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen. În

acest sens, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum

a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin

care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă

tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu

claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege,

data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

19 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței

atacate.

În această situație,

întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în

vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale

nr. 277/PI din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2012.