ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 540/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 277/PI din 19 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.I. împotriva referatului D.N.A. din data de 25 iulie 2011. A obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 1228/59/2011, la data de 17 august 2011, petentul A.I. a formulat o plângere împotriva rezoluției emise în dosarul D.N.A. din data de 25 iulie 2011, motivând că serviciul teritorial Timișoara refuză să cerceteze plângerea sa penală, de la dosarul nr. 333/VIII/1/2011, de tentativă de omor, deși această faptă este dovedită cu actele de la dosar.

Din actele de la dosar respectiv dosarul D.N.A., s-au reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la D.N.A. la data de 22 iulie 2011, petentul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului C.A.L., procuror la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție și complicitate la infracțiunea de omor, motivând că este nemulțumit de modul în care procurorul a soluționat o plângere penală formulată anterior de petent împotriva unor magistrați. Prin referatul din data de 25 iulie 2011, din dosarul nr. 333/VIII/1/2011, dosarul D.N.A. a dispus clasarea lucrării pe motiv că în petiția sa petentul nu a descris fapte concrete care să impună efectuarea de cercetări și verificări.

Potrivit prevederilor art. 278 1 C. proc. pen, persoanele vătămate pot face plângere la judecător doar împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în judecată. În cauza de față s-a constatat că petentul a formulat plângere împotriva unui referat prin care s-a dispus casarea lucrării pe motiv că petentul nu a descris faptele care să impună efectuarea unor cercetări și verificări. Din acest referata rezultat așadar că nu a fost efectuată o cercetare penală care să justifice pronunțarea unei rezoluții sau ordonanțe de netrimitere în judecată. S-a mai constată că prin Decizia nr. 57/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un recurs în interesul legii a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 C. proc.

pen., este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 19 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 277/PI din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.