ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 489/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la

30 ianuarie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

petiționarul R.A., deținut în Penitenciarul de maximă siguranță Rahova, a

solicitat cercetarea și sancționarea procurorului M.I. de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246, art. 289 și art. 291 C. pen.

Petiționarul a susținut că

procurorul M.I. l-a trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de

grav, ocazie cu care în rechizitoriu, a consemnat cu rea-voință, date false

pentru a-și motiva acuzarea și că, încălcându-și atribuțiile de serviciu, nu a

respectat dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a dispus, prin rezoluția nr. 504/P/2004 din 3 martie 2004 neînceperea

urmăririi penale, constatând că procurorul a efectuat cercetarea și trimiterea

în judecată a petiționarului în condițiile prevăzute de lege, fără să comită

vreo faptă penală.

Plângerea formulată de R.A.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca

nefondată, de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 58 din 17 iunie

2004.

Împotriva acestei sentințe,

petiționarul a declarat recurs, reiterând susținerile sale și solicitând

judecarea intimatului pentru infracțiunile menționate în plângere.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 331

din 22 iunie 2000 a Curții de Apel București, R.A. a fost condamnat la detenție

pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie

prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. d) și, respectiv, de art. 211 alin. (1)

și (2) lit. f) C. pen. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr.

236/2002 a Curții Supreme de Justiție care a respins recursul inculpatului.

Instanțele au reținut că, în

ziua de 6 octombrie 1998, pentru a ascunde săvârșirea unei tâlhării, R.A. a

ucis-o pe N.E. (studentă, în vârstă de 22 ani), după care i-a secționat corpul,

abandonând segmente din aceasta pe diferite terenuri virane din Capitală.

Petiționarul și-a recunoscut vinovăția în tot cursul procesului penal.

Prin actele premergătoare

efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca urmare a

plângerii introduse de petiționar, s-a constatat cu certitudine, că în timpul

urmăririi penale a fost asigurată apărarea inculpatului, acesta fiind permanent

asistat de avocat și că s-au administrat toate probele necesare stabilirii

adevărului, probe pe care se întemeiază rechizitoriul, care astfel, nu conține

„date false” cum se susține în plângere. De altfel, rechizitoriul a fost

confirmat prin hotărârile instanțelor care s-au pronunțat în cauză.

Se constată așadar, că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca împotriva procurorului

M.I. să se fi început urmărirea penală pentru infracțiunile menționate în

plângerea petiționarului, astfel că, atât rezoluția emisă de parchet în acest

sens, cât și sentința instanței de apel sunt legale și temeinice.

În consecință, urmează a se

respinge recursul petiționarului, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul R.A. împotriva sentinței penale nr. 58 din 17

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă petiționarul să

plătească suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2005.