ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 489/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la 30 ianuarie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul R.A., deținut în Penitenciarul de maximă siguranță Rahova, a solicitat cercetarea și sancționarea procurorului M.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen. Petiționarul a susținut că procurorul M.I. l-a trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, ocazie cu care în rechizitoriu, a consemnat cu rea-voință, date false pentru a-și motiva acuzarea și că, încălcându-și atribuțiile de serviciu, nu a respectat dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, prin rezoluția nr. 504/P/2004 din 3 martie 2004 neînceperea urmăririi penale, constatând că procurorul a efectuat cercetarea și trimiterea în judecată a petiționarului în condițiile prevăzute de lege, fără să comită vreo faptă penală. Plângerea formulată de R.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 58 din 17 iunie 2004. Împotriva acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs, reiterând susținerile sale și solicitând judecarea intimatului pentru infracțiunile menționate în plângere. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin decizia penală nr. 331 din 22 iunie 2000 a Curții de Apel București, R.A.

a fost condamnat la detenție pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. d) și, respectiv, de art. 211 alin. (1) și (2) lit. f) C. pen. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 236/2002 a Curții Supreme de Justiție care a respins recursul inculpatului. Instanțele au reținut că, în ziua de 6 octombrie 1998, pentru a ascunde săvârșirea unei tâlhării, R.A. a ucis-o pe N.E. (studentă, în vârstă de 22 ani), după care i-a secționat corpul, abandonând segmente din aceasta pe diferite terenuri virane din Capitală. Petiționarul și-a recunoscut vinovăția în tot cursul procesului penal.

Prin actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca urmare a plângerii introduse de petiționar, s-a constatat cu certitudine, că în timpul urmăririi penale a fost asigurată apărarea inculpatului, acesta fiind permanent asistat de avocat și că s-au administrat toate probele necesare stabilirii adevărului, probe pe care se întemeiază rechizitoriul, care astfel, nu conține „date false” cum se susține în plângere. De altfel, rechizitoriul a fost confirmat prin hotărârile instanțelor care s-au pronunțat în cauză. Se constată așadar, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca împotriva procurorului M.I. să se fi început urmărirea penală pentru infracțiunile menționate în plângerea petiționarului, astfel că, atât rezoluția emisă de parchet în acest sens, cât și sentința instanței de apel sunt legale și temeinice.

În consecință, urmează a se respinge recursul petiționarului, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.A. împotriva sentinței penale nr. 58 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă petiționarul să plătească suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2005.