ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 3 martie 2003, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea deciziei nr. 8257 din 30

ianuarie 2004, emisă de pârâtă și păstrarea hotărârii nr. 8257 din 16 decembrie

2003, emisă de aceasta.

În motivare, reclamantul a

arătat că, în mod greșit, prin decizia contestată, pârâta a revenit din oficiu

asupra hotărârii nr. 8257/2003, prin care îi acordase drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, cu toate că, prin probele depuse, a dovedit că împreună cu

familia a fost obligat să se refugieze, din motive etnice, din localitatea de

domiciliu, în localitatea Orvișele, de unde o parte a familiei a plecat la Tilecuș, iar alta la Surduc, la niște rude.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 310/CA/2004 - PI

din 26 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a păstrat

hotărârea nr. 8257 din 16 decembrie 2003, emisă de aceasta.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a reținut că, deși cererile reclamantului și declarațiile martorilor conțin

date diferite privind localitatea de refugiu (cum a susținut pârâta), față de

actele oficiale depuse, care atestă refugiul tatălui reclamantului, situația

prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în care s-a aflat

reclamantul, împreună cu familia, a fost dovedită.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Recurenta a susținut, în

esență, că reclamantul nu a făcut dovada indubitabilă a plecării în refugiu

împreună cu familia, actele depuse nereflectând situația reală privind perioada

refugiului, iar declarațiile martorilor fiind contradictorii.

Că, prima instanță nu a

clarificat aceste aspecte, neavând relevanță că prin actele depuse, s-a probat

refugiul tatălui reclamantului, atâta timp, cât nu s-a dovedit și împrejurarea

că reclamantul și-a însoțit tatăl în acest refugiu.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost

completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „ persoana care a fost mutată sau

care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice”.

Așa după cum, în mod corect,

a reținut prima instanță, prin extrasul nr. 3386/2003, emis de Direcția

Județeană Bihor a Arhivelor Statului și cererea tatălui reclamantului, S.V., de

scutire de plata taxei de timbru în baza adeverinței de refugiat eliberată de

Biroul Refugiaților din Beiuș, aprobată de Administrația Financiară, la 27

iunie 1944, reclamantul a dovedit că se încadrează în prevederile legale mai

sus citate, situația sa fiind concretizarea unei persecuții din motive etnice.

Prin urmare, acesta este

îndreptățit la acordarea drepturilor legale compensatorii.

Aparenta situație neclară și

contradictorie care ar rezulta, potrivit susținerilor recurentei, din

declarațiile martorilor, a fost lămurită de către intimatul-reclamant.

Astfel, acesta a precizat

că, într-adevăr familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Călățani,

în Orvișele (cum arată martorii S.T. și S.P.), iar ulterior, o parte dintre

membrii familiei au plecat în Tilecuș, iar o altă parte, între care și

reclamantul, în localitatea Surduc (cum au declarat martorii Ț.F. și S.P.).

Dând o corectă dezlegare

cauzei deduse judecății, Curtea a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 310/CA/2004 - PI

din 26 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2005.