ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 213/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău, reclamantul S.D. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru

Turism, solicitând obligarea acesteia să-i elibereze atestatul de ghid de

turism.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că, deși a absolvit un curs de ghid de turism, pârâta

refuză să-i elibereze actul care să ateste o atare calificare.

Prin sentința nr. 704 din 22

iunie 2004, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis excepția de necompetență materială a instanței sesizate și, în temeiul

dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare

a pricinii, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la data de 14 septembrie 2004.

Ulterior, reclamantul și-a

completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata daunelor

compensatorii, în valoare de 15.000.000 lei, susținând că prin refuzul pârâtei

de a-i elibera autorizația solicitată, nu a putut profesa ca ghid, suferind,

astfel, un prejudiciu material.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 223 din 19

octombrie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să-i elibereze

reclamantului, atestatul de ghid de turism; a respins ca nefondat, capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor compensatorii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în esență, că reclamantul a făcut dovada că are calificare

de ghid de turism, atestată de furnizorul de pregătire profesională autorizat

la acea dată, respectiv Agenția Oficiului Județean de Turism Buzău.

Cât privesc despăgubirile

materiale cerute, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada unui

prejudiciu cert.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, ambele părți.

Reclamantul, în motivarea

recursului, a susținut că instanța a respins în mod greșit cererea sa privind

acordarea despăgubirilor constând în beneficiul nerealizat ca urmare a

imposibilității exercitării profesiei de ghid de turism, determinat de refuzul

pârâtei de a-i elibera atestatul menționat și a solicitat admiterea recursului,

casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capătului de cerere

privind daunele în valoare de 15.000.000 lei.

În recursul său, pârâta

Autoritatea Națională pentru Turism a criticat sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând, pe de o parte, că a fost dată cu încălcarea legii, iar

pe de altă parte, că hotărârea este lipsită de temei legal.

Astfel, a învederat, în

esență, că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate a

cererii reclamantului, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 și că

solicitarea acestuia contravine dispozițiilor legale în materie, respectiv, H.G.

nr. 305/2001, modificată și completată.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și cu normele legale

incidente cauzei, se constată că recursul pârâtei este fondat și urmează a fi

admis, iar recursul reclamantului se dovedește a fi nefondat, astfel că va fi

respins.

Reclamantul a solicitat, în

baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, obligarea

pârâtei să-i elibereze atestatul de ghid de turism, care să-i confere dreptul

de a exercita această profesie.

Potrivit art. 2 din H.G. nr.

305/2001 privind atestarea și utilizarea ghizilor de turism, astfel cum a fost

modificată și completată prin H.G. nr. 631/2003, „Cetățenii români pot exercita

profesia de ghid de turism, dacă posedă un atestat de ghid de turism eliberat

de Ministerul Turismului, în baza certificatului de calificare obținut în urma

absolvirii unui curs de calificare la Centrul Național de Învățământ Turistic  sau la alte instituții autorizate din România”.

În cauză, în susținerea

cererii sale, reclamantul a invocat adeverința nr. 39 din 19 septembrie 2003, eliberată

de Agenția de Turism V.T. SRL Buzău, în care se menționează că acesta „a urmat

cursurile de ghizi turistici (interni și externi - limba franceză), fiind

atestat în acest sens”.

Cum, însă, reclamantul nu a

prezentat un certificat de calificare, din care să rezulte că a absolvit un

curs de calificare la o instituție autorizată în acest sens, și cum adeverința

depusă la dosar în copie, nu poate substitui un asemenea certificat, se

constată că în raport cu dispozițiile legale precitate, prima instanță,

reținând corect admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, pe fond,

în mod greșit a admis acțiunea.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate, se constată că refuzul pârâtei de a elibera

reclamantului, atestatul de ghid de turism, este justificat, astfel că recursul

acesteia va fi admis, se va modifica sentința atacată și în fond, se va

respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Cât privește recursul

reclamantului, față de soluția dată recursului declarat de pârâtă, acesta

urmează a fi respins ca nefondat, considerent pentru care nu-i pot fi acordate

nici cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Autoritatea Națională pentru Turism împotriva sentinței civile nr. 223

din 19 octombrie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul S.D., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat

împotriva aceleiași sentințe, de S.D., ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2005.