ÎCCJ, Decizia nr. 173/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 323 din 19 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații I.A., I.O. și C.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București. S-a reținut că la termenul din 16 mai 2005, fixat pentru judecarea recursului declarat de inculpații menționați, împotriva încheierii din 9 mai 2005, prin care Tribunalul București, secția a II a penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, aceștia, prin avocat, au formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București, invocând cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) și art. 48 lit. d) C. proc.

pen. Examinând cererea de recuzare, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 52 alin. (5) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, inculpații I.A., I.O. și C.M. au declarat recurs, invocând următoarele motive: - instanța a încălcat flagrant legea, cu referire la prevederile art. 52 pct. 5 1 C. proc. pen., nedispunând cu privire la arestarea preventivă; - instanța a adăugat la lege, cu referire la interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 52 pct. 5 1 C. proc.

pen.; - încheierea cuprinde motive contradictorii, cu referire la susținerile corecte, în acest caz, ale acesteia privitoare la prorogarea competenței instanței sesizată cu cererea de recuzare, de a dispune asupra măsurii arestării preventive; - instanța a dispus asupra cererii, fără citarea inculpaților și fără ca aceștia să fie prezenți; - instanța, deși era obligată să dispună asupra măsurii arestării preventive și, pe baza probelor existente să revoce măsura, nu s-a pronunțat cu privire la aceasta și nu a observat că instanțele inferioare, nelegal, au avut în vedere pericolul social generic al faptei, și nu pe cel concret al făptuitorilor pentru ordinea publică care, la rându-i, nu a fost niciodată explicitată, ci numai enunțată.

În concluzie, inculpații au solicitat revocarea măsurii arestării preventive și punerea acestora în libertate de îndată. Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din economia dispozițiilor Părții Speciale Titlul II Cap. III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii procesual penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursurile declarate de inculpați împotriva unei încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București.

Or, potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege. În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Este de reținut că legea procesual penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 385 1 C. proc.

pen. Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea procesual penală. În fine, în raport cu datele dosarului, cu referire la termenul fixat pentru soluționarea cererii de recuzare, data până la care a fost prelungită măsura arestării preventive, instanța competentă a dispune asupra măsurii arestării preventive, încheierea recurată se constată a fi legală, nesusceptibilă de critică. Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpați nu pot fi examinate, contrar dispozițiilor legii procesual penale, într-o cale de atac în care excepția de inadmisibilitate a acesteia prevalează. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații I.A., I.O. și C.M. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, recurenții-inculpați menționați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații I.A., I.O. și C.M. împotriva încheierii nr. 323 din 19 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2961/2005. Obligă recurenții la câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.