ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 400/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 18 decembrie 2003, reclamantul V.A. a solicitat anularea hotărârii nr.

8116/331 din 24 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului

București și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 119 din 26

ianuarie 2004, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 8116/331 din

24 septembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască

reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. e) din Legea

nr. 189/2000, pentru perioada 2 septembrie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile, începând cu 1 ianuarie 2004.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 29 noiembrie 1912, și

potrivit legitimației eliberată la data de 21 septembrie 1940, de către

Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei, rezultă că

reclamantul s-a refugiat din Satu Mare, în România - București.

Declarațiile martorilor B.T.

și V.M. au confirmat refugiul, cu începere de la 21 septembrie 1940, iar la 6

martie 1945, reclamantul se afla tot la București.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând

casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de V.A., pe considerentul

că până la emiterea hotărârii contestate, reclamantul nu a făcut dovada

perioadei exacte de refugiu, ținând seama că se acordă drepturi bănești pentru

fiecare zi, lună, an, a apreciat că nu s-a făcut precizarea asupra datei

acordării drepturilor, existând acte depuse ulterior.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din

localitatea de domiciliu, în alta, a fost dovedită de reclamant, sunt

îndeplinite prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel că

acestuia în mod corect i s-au recunoscut drepturile prevăzute de lege, pentru

perioada 21 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Situația de refugiat a

rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor B.T.

și V.M., legitimația eliberată la 21 septembrie 1940, de către Comisariatul

General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei și copia actului de naștere al

reclamantei.

Interpretarea dată de

instanță este legală și nu adaugă la lege.

În consecință, soluția

instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 119

din 26 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2005.