ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 380 din 20 octombrie 2004, Tribunalul Mehedinți a dispus condamnarea inculpatului G.E. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. A fost menținut starea de arest și dedusă perioada detenției preventive de la 20 iulie 2004 la zi. În temeiul art. 192 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în data de 1 iulie 2004, în jurul orelor 13,00, inculpatul înarmat cu o sabie, a acostat partea vătămată M.C.

care se deplasa spre locuința sa. Prin amenințarea cu arma ce o avea asupra sa inculpatul i-a sustras din geantă suma de 20.000 lei și telefonul mobil. La insistențele părții vătămate de a-i restitui telefonul, inculpatul a refuzat, a amenințat-o cu sabia, aceasta reușind să scape și să relateze cunoștințelor despre cele întâmplate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți criticând-o pentru netemeinicie, în sensul greșitei rețineri a circumstanțelor judiciare atenuante ce a avut drept consecință, reducerea pedepsei sub minimul special. Prin decizia penală nr. 17 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul penal nr. 2181/P/2004, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, desființată hotărârea atacată și în cadrul rejudecării, prin înlăturarea circumstanțelor judiciare atenuante, a fost majorată pedeapsa inculpatului la 7 ani închisoare.

Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva deciziei penale nr. 17 din 24 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs, în termen legal inculpatul G.E., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și anume reducerea pedepsei, apreciindu-se că individualizarea făcută de instanța de apel este greșită. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a reținut corect starea de fapt, constând în aceea că inculpatul, în data de 1 iulie 2004, prin amenințare cu o sabie și-a însușit de la partea vătămată suma de 20.000 lei și un telefon mobil, și vinovăția inculpatului, atribuind faptei deduse judecății o încadrare juridică legală.

Cât privește cuantumul pedepsei aplicate și a modalității de executare se constată că, în mod judicios, instanța de apel a înlăturat circumstanțele judiciare atenuante. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., pedeapsa trebuie stabilită în raport cu pericolul social concret al infracțiunii săvârșite și în raport de individualitatea infractorului. În speță, inculpatul a săvârșit o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social. Astfel, profitând de faptul că partea vătămată era singură, folosindu-se de o sabie pe care o avea asupra sa, a amenințat-o, însușindu-și fără drept bunurile acesteia.

Deși victima i-a solicitat să-i restituie telefonul, inculpatul a refuzat-o, amenințând-o din nou cu sabia. Alături de împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, se adaugă atitudinea procesuală a inculpatului care neagă comiterea unor acte de amenințare, susținând că partea vătămată i-a oferit de bună voie telefonul mobil. Cum declarațiile acestuia nu se coroborează cu celelalte probe administrate, în mod corect instanțele au reținut vinovăția acestuia. Prin urmare cum inculpatul a negat săvârșirea faptei, îngreunând aflarea adevărului de către organele judiciare, nu a contribuit la recuperarea prejudiciului, fiind cunoscut și cu antecedente penale, condamnat în timpul minorității pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie, nu se justifică reducerea pedepsei și, cu atât mai puțin, o eventuală coborâre a acesteia sub minimul special în lipsa oricăror elemente de atenuare din cele prevăzute de art. 74 C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.E., împotriva deciziei penale nr. 17 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova. Potrivit art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 iulie 2004 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 17 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Conform dispozițiilor art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 9 iulie 2004 la 21 martie 2005. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2005.