ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 812

din 15 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II–a penală, a

fost condamnat inculpatul S.F. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen., coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (3) C.

pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei

reținerea și arestarea preventivă de la 2 decembrie 2003 la zi.

În baza art. 17 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus

confiscarea cantității de 1,25 grame amestec de heroină și cofeină, ambalată și

sigilată cu sigiliul M.I. nr. 50/09.

S-a constatat că a fost

consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,08 grame amestec

heroină și cofeină.

S-a dispus restituirea către

inculpat a sumei de 244.750.000 lei, consemnată la C.E.C. și a fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În baza autodenunțului făcut

de martorul I.L.G., din care rezultă că la adresa din str. Popa Ștefan,

locuiește o persoană cunoscută sub numele de F., care se ocupă de

comercializarea drogurilor, organele de poliție la data de 2 decembrie 2003 au

organizat prinderea în flagrant a acestuia, după verificarea informațiilor și

supravegherea imobilului.

Pentru realizarea

flagrantului a fost înmânată denunțătorului suma de 500.000 lei, în bancnote de

100.000 lei, înseriate așa cum rezultă din procesul verbal, după care, în jurul

orei 14,00, s-au deplasat la adresa indicată.

Denunțătorul a intrat în

imobil și, după circa 5 minute, a ieșit la poartă, însoțit fiind de inculpat,

după care a predat organelor de poliție cele două doze de heroină în amestec cu

cofeină, cumpărate de la inculpat, iar organele de poliție au procedat la

imobilizarea și percheziționarea acestuia.

Asupra inculpatului s-au

descoperit 32 doze de heroină și cofeină și suma de 500.000 lei în buzunarul

pantalonilor.

În drept, fapta inculpatului

a fost încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

respectiv trafic de droguri de mare risc.

Individualizarea pedepsei

s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

apreciindu-se că se impune reținerea de circumstanțe atenuante, cu consecința

reducerii pedepsei sub limita minimului special.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul S.F., care o critică pentru nelegalitate sub aspectul

greșitei încadrări juridice dată faptei săvârșite de inculpat, întrucât el este

doar consumator de droguri și nu traficant.

Prin decizia penală nr. 713

din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a I penală, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de inculpat.

Pentru a pronunța astfel,

s-a reținut că prima instanță a stabilit corect, pe baza probelor administrate

situația de fapt, făcând și o încadrare juridică corespunzătoare faptei iar la

individualizarea pedepsei s-a dat semnificația cuvenită tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs inculpatul, critica vizând următoarele aspecte:

apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a

apelului.

dat o greșită încadrare juridică.

greșită aplicare a legii.

Examinând recursul în raport

de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 9, 17, 17

1

cât și din oficiu potrivit dispozițiilor alin. ultim

al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs este

nefondat întrucât motivarea instanței de apel nu se rezumă așa cum susține

inculpatul într-o fază respectiv că: prima instanță a stabilit corect situația

de fapt și că încadrarea juridică este corespunzătoare, ci expune întreaga

situație de fapt reținută de instanța de fond.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs nu este fondat, încadrarea juridică fiind corectă întrucât conduc

fără nici o îndoială la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, procesul

verbal de prindere în flagrant făcând dovada că suma folosită de denunțător

pentru realizarea flagrantului a fost găsită asupra inculpatului.

În sfârșit, nici cel de-al

treilea motiv de nelegalitate nu este fondat, operațiunea de prindere în

flagrant nefiind o „înscenare superficială” cum pretinde inculpatul.

Săvârșirea infracțiunii a

fost demonstrată cu autodenunțul și declarația martorului I.L.G., procesul

verbal de înseriere a banilor, procesul verbal de percheziție, raportul de

constatare tehnico – științifică, declarațiile martorilor asistenți coroborate

cu declarațiile inculpatului care a încercat a acredita ideea că este doar consumator

de droguri și că vânzarea dozelor către denunțător a fost o excepție.

Cum, examinând cauza din

oficiu se constată că sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor,

urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 2 decembrie 2003 la 13

ianuarie 2005.

Va obliga recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr.

713 din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 2 decembrie 2003 la 13 ianuarie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 ianuarie 2005.