ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4021/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea dată în Camera de consiliu din 17 martie 2004, Judecătoria sector 4 București a încuviințat executarea silită prin poprire a debitorului municipiul București, prin primarul general, la cererea creditoarei SC R.T.I. SRL, adresată Biroului Executorului Judecătoresc S.N., pentru suma de 84.702,14 dolari S.U.A., în echivalent în lei la data plății și 56.046.660 lei, în mâinile terțului poprit Trezoreria municipiului București. Î mpotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel debitoarea, invocând nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice.

Prin decizia comercială nr. 282 din 8 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la încuviințarea executării silite s-au avut în vedere și dispozițiile O.G. nr. 22/2002, urmând ca executarea silită prin poprire de către terț să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 1 din ordonanță, astfel cum se menționează în procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 9 aprilie 2004. În contra acestei decizii a declarat recurs debitoarea municipiul București, invocând motive de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține, de către debitoare, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate, că O.G.

nr. 22/2002 instituie o procedură specială, privind executarea obligației de plată a instituțiilor publice, ceea ce exclude competența generală a instanțelor judecătorești. Că plățile se dispun de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare, a destinațiilor aprobate potrivit legii, fără intervenția instanței. Sub aspectul caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, recurenta susține că nu sunt întrunite cerințele art. 379 C. proc. civ., deoarece sentința civilă nr. 8615, din 23 iunie 2003 a Tribunalului București, a fost atacată cu recurs. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 373 și 373 1 C. proc. civ., încuviințarea executării silite a hotărârilor judecătorești și a celorlalte titluri executorii se dispune de instanța de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Prin urmare, competența generală a instanțelor judecătorești, cu privire la încuviințarea executării silite, este prevăzută expres de dispozițiile egale evocate. O.G. nr. 22/2002 instituie o procedură specială, în ce privește executarea în sine a obligațiilor de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, dar nu cuprinde nici o dispoziție derogatorie de la dreptul comun, referitoare la încuviințarea executării silite, ca măsură prealabilă oricărei executări. Nici critica referitoare la neîndeplinirea cerințelor art. 379 C. proc. civ. nu este întemeiată. Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, rezultă din dispozitivul și considerentele sentinței civile nr. 8615/2003 a Tribunalului București, ce constituie titlu executoriu.

Faptul că, împotriva sentinței civile nr. 8615/2003, recurenta debitoare a declarat recurs, nu împiedică încuviințarea executării silite, deoarece, potrivit art. 720 8 alin. (1) în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței, „hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii”. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de debitorul municipiul București, prin Primar General T.B., împotriva deciziei nr. 282 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2004.