ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 31 decembrie

2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost încuviințată

executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei SC H. SA București,

deschise la terții popriți B.C.R. și B.R.D. M.C.C. până la concurența sumei de

52.000 dolari S.U.A., în baza titlului executoriu, contract de asistență

juridică din 4 iunie 2001 și cheltuieli de executare, conform procesului verbal

din 8 decembrie 2004, la cererea creditoarei S.C.A.P.I.A., considerându-se că

sunt întrunite condițiile art. 372 și următoarele C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 389 din

Camera de consiliu de la 11 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut

că în concordanță cu dispozițiile art. 376 alin. (1) C. proc. civ. părțile au

convenit asupra caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență

juridică sens în care sunt și modificările aduse Legii nr. 51/1995, privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prin Legea nr. 255/2004. Cât

privește celelalte apărări, ele vizează aspecte care nu pot fi analizate pe

această cale, încât, s-a apreciat că încheierea este legală.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs debitoarea susținând că a fost dată cu încălcarea legii,

respectiv a dispozițiilor art. 372 C. proc. civ., potrivit cărora executarea

silit se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui

alt înscris care potrivit legii, constituie titlu executoriu, condiție

neîndeplinită în cauză, orice clauză prin care părțile ar stabili că înscrisul

constituie titlu executoriu fiind lipsită de relevanță juridică, nici Legea nr.

51/1995, nici alt act normativ, aflat în vigoare la momentul încheierii

contractului neconținând o astfel de prevedere.

A mai susținut că, nelegală este și

susținerea instanței de apel conform căreia contractul de asistență juridică a

dobândit caracter de titlu executoriu ca urmare a modificărilor aduse Legii nr.

51/1995 prin Legea nr. 255/2004, deoarece o astfel de susținere vine în

contradicție cu principiul neretroactivității legii, regimul obligațiilor

asumate de părțile contractante fiind guvernat de legea în vigoare la momentul

încheierii contactului.

Prin urmare, greșit a fost investit

contractul cu formulă executorie.

O altă critică o constituie

neanalizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de încuviințare executare

silită și în lumina dispozițiilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc

decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă existența aspectului invocat

precum caracterul neexigibil al creanței, obligând instanța de apel să îl

analizeze și nu să îl înlăture, cum nelegal a procedat, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 355 C. proc. civ. să respingă cererea de încuviințare

executare silită.

Sub aspectul lipsei caracterului

exigibil al creanței a arătat că obiectul contractului îl reprezintă asistență

și reprezentare în dosarele privind revendicarea imobilelor din Bd. Ferdinand,

mandatul încredințat nereferindu-se expres la un dosar, respectiv dosarul nr. 2003/2003

al Tribunalului București, care nici nu exista pe rolul instanțelor, ci doar

dosarul nr. 4272/2001 al Judecătoriei sectorului 2 București, având ca obiect

revendicarea aceluiași imobil pe calea dreptului comun, dosar suspendat la data

de 14 septembrie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a demarării

procedurii de notificare reglementată de această lege. Pe de altă parte, în

cauza ce a format obiectul dosarului nr. 2003/2003 s-au formulat mai multe

cereri și prin sentința civilă nr. 2002 din 3 martie 2004 s-a respins ca

inadmisibil capătul de cerere referitor la contestația formulată de reclamanți

împotriva deciziei de transmitere a notificării spre soluționare A.V.A.S.,

soluție atacată cu recurs, fondul cauzei nefiind deci, rezolvat nici până în

prezent.

Ori, onorariul de succes de 54.000 dolari

S.U.A. a fost convenit a se plăti după obținerea soluției favorabile pe fond încât

în lipsa pronunțării unei asemenea soluții favorabile pe fondul dosarelor

privind revendicarea, onorariul de succes nu este datorat sau, cel puțin,

scadent.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În privința primei critici, trebuie

constatat de la început că obiectul încheierii atacate nu a vizat investirea cu

formulă executorie a contractului de asistență juridică ci încuviințarea

executării silite pe baza unui titlu deja investit cu formulă executorie,

procedură separată și atașat cererii de încuviințare executare silită.

Prin urmare discuția legată de

caracterul contractului de asistență juridică de titlu executoriu poate fi

analizată în această fază doar din perspectiva condițiilor generale pe care

trebuie să le îndeplinească cererea de încuviințare executare silită în conformitate

cu art. 373

1

C. proc. civ. și care, chiar dacă nu sunt cuprinse în

mod exhaustiv în C. proc. civ., ele trebuie deduse din coroborarea

dispozițiilor art. 372, 376 și 379 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 372 C. proc.

civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri

judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu

executoriu iar, potrivit art. 376 C. proc. civ. se investesc cu formulă

executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile,

înscrisurile autentificate, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri,

pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Art. 379 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că nici o urmărire nu poate avea loc decât pentru o creanță certă,

lichidă și exigibilă.

În raport de aceste texte de lege,

este evident că nu se poate încuviința o cerere de executare silită în lipsa

unui titlu executoriu care, în speță există, iar Legea nr. 255/2004 de

modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de

avocat nu a fost aplicată retroactiv, deoarece aceasta era în vigoare la

momentul îndeplinirii actelor de executare sub a căror incidență au intrat,

chiar dacă anterior era aplicabilă o altă lege, simpla mențiune că actul

constituie titlu executoriu prin voința părților, nefiind suficientă la acea

dată de vreme ce, nu se începuse încă executarea silită.

Din analiza dispozițiilor art. 372 C.

proc. civ., rezultă că orice dispoziție legală care reglementează existența titlurilor

executorii, ca o condiție a oricărei urmăriri silite face parte din categoria

normelor de executare silită care sunt norme de procedură.

Ori, în această materie este

aplicabilă regula tempus regit actum, existând și o consacrare legală prin

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dispozițiile

legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege. Tot în raport cu principiul neretroactivității

legii, art. 725 alin. (4) C. proc. civ., prevede că actul de procedură

îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus

dispozițiilor legii vechi.

În cazul în care acest act de

procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menținut, chiar

dacă potrivit legii noi ar fi valabil.

Prin urmare, această critică nu

poate fi primită, hotărârea instanței de apel sub acest aspect, fiind corectă.

În schimb, din textele de lege sus

evocate rezultă că pentru a se cere încuviințarea executării silite creanța

trebuie, printre alte condiții, să fie exigibilă deoarece nu se poate executa

anterior, ceea ce este supus unui termen, în afara excepțiilor prevăzute de art.

382 C. proc. civ. și această condiție trebuie să rezulte din conținutul cererii

de încuviințare executare silită și titlul executoriu atașat, față de obiectul

acesteia încât, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat-o ca fiind o

problemă de fond care poate fi analizată, doar pe alte căi procedurale.

Ori, din cererea de încuviințare

executare silită aflată la dosar nu rezultă nimic în legătură cu caracterul

scadent (exigibil) al creanței atât timp cât, în cauză, potrivit titlului

executoriu este vorba despre un onorariu de succes a cărui încasare presupunea finalizarea

cu succes, în primă instanță a litigiilor pornite împotriva debitoarei având ca

obiect revendicarea imobilelor din Bd. Ferdinand introduse de foștii

proprietari.

Deci, în lipsa unor astfel de

mențiuni în cererea de încuviințare în legătură cu soluționarea litigiilor

aceasta nu putea fi admisă, decât cu încălcarea dispozițiilor legale citate

deja, iar din actele în apel, rezultă că soluționarea, în primă instanță, a

dosarelor legate de cererile avute în vedere de părți nu a fost finalizată.

Așa fiind, recursul este fondat,

hotărârea instanței de apel fiind nelegală încât, în baza art. 312 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis și

decizia modificată în sensul că se va admite apelul și se va schimba încheierea,

în sensul că se va respinge cererea de încuviințare executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

debitoarea SC H. SA București, împotriva deciziei nr. 389 din 11 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială pe care o modifică în sensul

că admite apelul debitoarei declarat împotriva încheierii din 13 decembrie 2004

a Judecătoriei sector 1 București pronunțată în dosarul nr. 22769/2004 pe care

o schimbă în tot și respinge cererea creditoarei S.C.A.P.I.A. București de

încuviințarea executării silite.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.