ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 31 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost încuviințată executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei SC H. SA București, deschise la terții popriți B.C.R. și B.R.D. M.C.C. până la concurența sumei de 52.000 dolari S.U.A., în baza titlului executoriu, contract de asistență juridică din 4 iunie 2001 și cheltuieli de executare, conform procesului verbal din 8 decembrie 2004, la cererea creditoarei S.C.A.P.I.A., considerându-se că sunt întrunite condițiile art. 372 și următoarele C. proc. civ. Prin decizia comercială nr. 389 din Camera de consiliu de la 11 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că în concordanță cu dispozițiile art. 376 alin. (1) C. proc. civ. părțile au convenit asupra caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică sens în care sunt și modificările aduse Legii nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prin Legea nr. 255/2004. Cât privește celelalte apărări, ele vizează aspecte care nu pot fi analizate pe această cale, încât, s-a apreciat că încheierea este legală. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea susținând că a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 372 C. proc.

civ., potrivit cărora executarea silit se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care potrivit legii, constituie titlu executoriu, condiție neîndeplinită în cauză, orice clauză prin care părțile ar stabili că înscrisul constituie titlu executoriu fiind lipsită de relevanță juridică, nici Legea nr. 51/1995, nici alt act normativ, aflat în vigoare la momentul încheierii contractului neconținând o astfel de prevedere. A mai susținut că, nelegală este și susținerea instanței de apel conform căreia contractul de asistență juridică a dobândit caracter de titlu executoriu ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 255/2004, deoarece o astfel de susținere vine în contradicție cu principiul neretroactivității legii, regimul obligațiilor asumate de părțile contractante fiind guvernat de legea în vigoare la momentul încheierii contactului.

Prin urmare, greșit a fost investit contractul cu formulă executorie. O altă critică o constituie neanalizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de încuviințare executare silită și în lumina dispozițiilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă existența aspectului invocat precum caracterul neexigibil al creanței, obligând instanța de apel să îl analizeze și nu să îl înlăture, cum nelegal a procedat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 355 C. proc. civ. să respingă cererea de încuviințare executare silită. Sub aspectul lipsei caracterului exigibil al creanței a arătat că obiectul contractului îl reprezintă asistență și reprezentare în dosarele privind revendicarea imobilelor din Bd.

Ferdinand, mandatul încredințat nereferindu-se expres la un dosar, respectiv dosarul nr. 2003/2003 al Tribunalului București, care nici nu exista pe rolul instanțelor, ci doar dosarul nr. 4272/2001 al Judecătoriei sectorului 2 București, având ca obiect revendicarea aceluiași imobil pe calea dreptului comun, dosar suspendat la data de 14 septembrie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a demarării procedurii de notificare reglementată de această lege. Pe de altă parte, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 2003/2003 s-au formulat mai multe cereri și prin sentința civilă nr. 2002 din 3 martie 2004 s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la contestația formulată de reclamanți împotriva deciziei de transmitere a notificării spre soluționare A.V.A.S., soluție atacată cu recurs, fondul cauzei nefiind deci, rezolvat nici până în prezent.

Ori, onorariul de succes de 54.000 dolari S.U.A. a fost convenit a se plăti după obținerea soluției favorabile pe fond încât în lipsa pronunțării unei asemenea soluții favorabile pe fondul dosarelor privind revendicarea, onorariul de succes nu este datorat sau, cel puțin, scadent. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În privința primei critici, trebuie constatat de la început că obiectul încheierii atacate nu a vizat investirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică ci încuviințarea executării silite pe baza unui titlu deja investit cu formulă executorie, procedură separată și atașat cererii de încuviințare executare silită. Prin urmare discuția legată de caracterul contractului de asistență juridică de titlu executoriu poate fi analizată în această fază doar din perspectiva condițiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească cererea de încuviințare executare silită în conformitate cu art. 373 1 C. proc.

civ. și care, chiar dacă nu sunt cuprinse în mod exhaustiv în C. proc. civ., ele trebuie deduse din coroborarea dispozițiilor art. 372, 376 și 379 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 372 C. proc. civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu iar, potrivit art. 376 C. proc. civ. se investesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege. Art. 379 alin. (1) C. proc. civ. prevede că nici o urmărire nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În raport de aceste texte de lege, este evident că nu se poate încuviința o cerere de executare silită în lipsa unui titlu executoriu care, în speță există, iar Legea nr. 255/2004 de modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat nu a fost aplicată retroactiv, deoarece aceasta era în vigoare la momentul îndeplinirii actelor de executare sub a căror incidență au intrat, chiar dacă anterior era aplicabilă o altă lege, simpla mențiune că actul constituie titlu executoriu prin voința părților, nefiind suficientă la acea dată de vreme ce, nu se începuse încă executarea silită. Din analiza dispozițiilor art. 372 C. proc. civ., rezultă că orice dispoziție legală care reglementează existența titlurilor executorii, ca o condiție a oricărei urmăriri silite face parte din categoria normelor de executare silită care sunt norme de procedură.

Ori, în această materie este aplicabilă regula tempus regit actum, existând și o consacrare legală prin dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Tot în raport cu principiul neretroactivității legii, art. 725 alin. (4) C. proc. civ., prevede că actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor legii vechi. În cazul în care acest act de procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menținut, chiar dacă potrivit legii noi ar fi valabil.

Prin urmare, această critică nu poate fi primită, hotărârea instanței de apel sub acest aspect, fiind corectă. În schimb, din textele de lege sus evocate rezultă că pentru a se cere încuviințarea executării silite creanța trebuie, printre alte condiții, să fie exigibilă deoarece nu se poate executa anterior, ceea ce este supus unui termen, în afara excepțiilor prevăzute de art. 382 C. proc. civ. și această condiție trebuie să rezulte din conținutul cererii de încuviințare executare silită și titlul executoriu atașat, față de obiectul acesteia încât, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat-o ca fiind o problemă de fond care poate fi analizată, doar pe alte căi procedurale.

Ori, din cererea de încuviințare executare silită aflată la dosar nu rezultă nimic în legătură cu caracterul scadent (exigibil) al creanței atât timp cât, în cauză, potrivit titlului executoriu este vorba despre un onorariu de succes a cărui încasare presupunea finalizarea cu succes, în primă instanță a litigiilor pornite împotriva debitoarei având ca obiect revendicarea imobilelor din Bd. Ferdinand introduse de foștii proprietari. Deci, în lipsa unor astfel de mențiuni în cererea de încuviințare în legătură cu soluționarea litigiilor aceasta nu putea fi admisă, decât cu încălcarea dispozițiilor legale citate deja, iar din actele în apel, rezultă că soluționarea, în primă instanță, a dosarelor legate de cererile avute în vedere de părți nu a fost finalizată.

Așa fiind, recursul este fondat, hotărârea instanței de apel fiind nelegală încât, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis și decizia modificată în sensul că se va admite apelul și se va schimba încheierea, în sensul că se va respinge cererea de încuviințare executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de debitoarea SC H. SA București, împotriva deciziei nr. 389 din 11 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială pe care o modifică în sensul că admite apelul debitoarei declarat împotriva încheierii din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei sector 1 București pronunțată în dosarul nr. 22769/2004 pe care o schimbă în tot și respinge cererea creditoarei S.C.A.P.I.A. București de încuviințarea executării silite. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.