ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5072/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Creditoarea SC R. SA București, a

solicitat încuviințarea executării silite a creanței de 18.442.740 dolari S.U.A.

și 7.869.524.366 lei, prin poprire, în baza titlului executor, sentința nr. 11870

din 22 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 3635/2004,

prin care debitoarea B.C.R. prin mandatar A.V.A.S. a fost obligată la plata

sumelor de mai sus.

Prin încheierea din 17 noiembrie

2004, Judecătoria sector 3 București, în temeiul art. 372, 373

1

C.

proc. civ., raportat la art. 452 și urm. C. proc. civ., precum și art. 1 din

O.G. nr. 22/2002, a admis cererea și a încuviințat executarea silită a creanței

cuprinse în titlul executor, sentința nr. 11870 din 22 octombrie 2004, prin

poprirea sumelor de bani existente și a celor provenite din încasările viitoare,

în măsura realizării creanței din contul afectat plății creanțelor deschis la

terțul poprit.

Încheierea a fost apelată de A.V.A.S.,

care consideră că poprirea s-a înființat cu nesocotirea art. 25 alin. (3) din

O.G. nr. 51/1998, raportat la O.U.G. nr. 22/2002 care exceptează A.V.A.S. de la

urmărirea silită de drept comun. A mai susținut că s-au solicitat de către

creditoare sume mai mari decât cele prevăzute în titlu și că nu s-a avut în

vedere că nu pot fi poprite conturile A.V.A.S.

Curtea de Apel București, prin

decizia nr. 404 din 10 mai 2005 a respins apelul A.V.A.S. cu motivarea că

titlul executoriu a cărui executare s-a încuviințat îndeplinea cerințele legale

și că dispozițiile O.U.G. nr. 22/2002 nu împiedică executarea silită, ci,

dimpotrivă fac posibilă o astfel de executare.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel București a declarat recurs A.V.A.S. București, prin care în

temeiul art. 299 și 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat în principal să se

admită recursul și să se respingă cererea de încuviințare a executării silite

prin poprirea conturilor A.V.A.S., motivat de renunțarea creditoarei la

executare, iar în subsidiar pentru nelegalitatea măsurii dispusă prin încheiere

constând în încălcarea dispozițiilor art. 1-3 din O.G. nr. 22/2002.

În susținerea primului argument

referitor la renunțarea creditoarei la executare, recurenta a făcut trimitere

la prevederile O.U.G. nr. 43/2005, care modifică O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit

acestei modificări, a arătat recurenta, se derogă de la prevederile art. 720

8

alin. (2) și art. 300 C. proc. civ., în sensul că atât apelul cât și recursul

suspendă de drept executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile

îndreptate împotriva A.V.A.S. Dispozițiile art. II pct. 1 se aplică și executărilor

silite începute în temeiul unor hotărâri judecătorești sau arbitrale pronunțate

în litigiile prevăzute de art. 85

1

alin. (1) din O.G. nr. 51/1998.

Întrucât împotriva sentinței nr. 11870/2004 a fost promovat apel, iar intimata

creditoare i-a comunicat că renunță la executarea titlului executoriu, ca o

consecință a acestei renunțări recurenta consideră că se impune desființarea

încuviințării executării dată prin încheierea din 17 noiembrie 2004.

Al doilea argument în susținerea

motivului de recurs se referă la limitele de competență ale ordonatorilor de

credite printre care se află și președintele A.V.A.S., care nu poate angaja

surse bugetare decât în acord cu politica financiar bugetară a statului. Cum

bugetul de venituri și cheltuieli era deja întocmit pentru anul 2005, iar

sumele cuprinse în titlu nu erau cuprinse în titlu, executarea imediată a

sentinței nu este posibilă, iar creditorul nu este prejudiciat.

Intimata a susținut că ridicarea

popririlor înființate pe contul recurentei la cererea sa are semnificația

întreruperii temporare a formelor de executare silită până la rămânerea

irevocabilă a sentinței nr. 11870 din 22 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul

București și nu justifică respingerea cererii de încuviințare a executării. În

ce privește aplicarea O.U.G. nr. 22/2002, intimata a susținut că prevederile

referitoare la obligațiile ordonatorilor de credite nu împiedică executarea.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 372 C. proc. civ.,

„executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești

ori a altui înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”. În

materie comercială art. 720

8

C. proc. civ., a stabilit regula potrivit

căreia hotărârile date în primă instanță în procesele și cererile de natură

comercială sunt executorii. Mai mult, prin același articol s-a stabilit că

exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea. În contextul

reglementărilor mai sus citate, în prezența unei hotărâri executorii,

creditoarea a obținut încuviințarea executării silite, iar executarea a început

prin poprirea conturilor.

După apariția O.U.G. nr. 43 din 26

mai 2005, prin care s-a stabilit, prin derogarea de la art. 300 și art. 720

8

C. proc. civ. că apelul și recursul suspendă de drept executarea hotărârilor

judecătorești, creditoarea conform adresei de la recurs a renunțat la

executarea silită a titlului executoriu, sentința civilă nr. 11870/2004 a

Tribunalului București, în temeiul art. 371

5

lit. b) C. proc. civ.,

care stabilește cazurile de încetare a executării silite. Prin urmare este

inexactă susținerea intimatei că cererea sa de renunțare la executare silită

are semnificația suspendării executării.

Din conținutul dispozițiilor mai sus

citate rezultă pe de o parte, că hotărârea comunicată în care parte este A.V.A.S.

devine executorie după epuizarea căilor de atac, apelul și recursul, iar pe de

altă parte, că această suspendare a executării hotărârilor judecătorești

comerciale operează de drept. În speță, aceste dispoziții au devenit aplicabile

după parcurgerea etapei încuviințării executării silite, în cursul executării,

așa încât creditoarea a renunțat la executare în temeiul art. 371

5

C.

proc. civ., text care în realitate reglementează încetarea executării silite în

cazurile anume prevăzute de lege.

Prin urmare, renunțarea creditoarei

la executare vizează încetarea executării silite care poate fi pusă în discuție

numai în condițiile art. 399 C. proc. civ. și nu printr-o cale de atac într-o

procedură necontencioasă promovată împotriva încuviințării de executare. Dovadă

în acest sens este reglementarea actuală a încuviințării de executare care

suprimă căile de atac în ce-l privește pe debitor, extinzând motivele de

contestație la executare și asupra încuviințării executării.

În fine, cel de-al doilea argument

care privește aplicarea O.G. nr. 22/2002, cu referire expusă la îndatorirea

ordonatorului de credite nu este de natură să ducă la casarea sau modificarea

deciziei pronunțată în apel care a reținut corect faptul că procedura la care

s-a referit debitoarea A.V.A.S., pentru obținerea creditelor nu are nici o

semnificație asupra obligațiilor care privesc executarea unui titlu.

În consecință, potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de debitoarea A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 404 din 10

mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2005.