ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5072/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Creditoarea SC R. SA București, a solicitat încuviințarea executării silite a creanței de 18.442.740 dolari S.U.A. și 7.869.524.366 lei, prin poprire, în baza titlului executor, sentința nr. 11870 din 22 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 3635/2004, prin care debitoarea B.C.R. prin mandatar A.V.A.S. a fost obligată la plata sumelor de mai sus. Prin încheierea din 17 noiembrie 2004, Judecătoria sector 3 București, în temeiul art. 372, 373 1 C. proc. civ., raportat la art. 452 și urm. C. proc. civ., precum și art. 1 din O.G. nr. 22/2002, a admis cererea și a încuviințat executarea silită a creanței cuprinse în titlul executor, sentința nr. 11870 din 22 octombrie 2004, prin poprirea sumelor de bani existente și a celor provenite din încasările viitoare, în măsura realizării creanței din contul afectat plății creanțelor deschis la terțul poprit.

Încheierea a fost apelată de A.V.A.S., care consideră că poprirea s-a înființat cu nesocotirea art. 25 alin. (3) din O.G. nr. 51/1998, raportat la O.U.G. nr. 22/2002 care exceptează A.V.A.S. de la urmărirea silită de drept comun. A mai susținut că s-au solicitat de către creditoare sume mai mari decât cele prevăzute în titlu și că nu s-a avut în vedere că nu pot fi poprite conturile A.V.A.S. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 404 din 10 mai 2005 a respins apelul A.V.A.S. cu motivarea că titlul executoriu a cărui executare s-a încuviințat îndeplinea cerințele legale și că dispozițiile O.U.G. nr. 22/2002 nu împiedică executarea silită, ci, dimpotrivă fac posibilă o astfel de executare.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs A.V.A.S. București, prin care în temeiul art. 299 și 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat în principal să se admită recursul și să se respingă cererea de încuviințare a executării silite prin poprirea conturilor A.V.A.S., motivat de renunțarea creditoarei la executare, iar în subsidiar pentru nelegalitatea măsurii dispusă prin încheiere constând în încălcarea dispozițiilor art. 1-3 din O.G. nr. 22/2002. În susținerea primului argument referitor la renunțarea creditoarei la executare, recurenta a făcut trimitere la prevederile O.U.G. nr. 43/2005, care modifică O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit acestei modificări, a arătat recurenta, se derogă de la prevederile art. 720 8 alin. (2) și art. 300 C. proc.

civ., în sensul că atât apelul cât și recursul suspendă de drept executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile îndreptate împotriva A.V.A.S. Dispozițiile art. II pct. 1 se aplică și executărilor silite începute în temeiul unor hotărâri judecătorești sau arbitrale pronunțate în litigiile prevăzute de art. 85 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1998. Întrucât împotriva sentinței nr. 11870/2004 a fost promovat apel, iar intimata creditoare i-a comunicat că renunță la executarea titlului executoriu, ca o consecință a acestei renunțări recurenta consideră că se impune desființarea încuviințării executării dată prin încheierea din 17 noiembrie 2004. Al doilea argument în susținerea motivului de recurs se referă la limitele de competență ale ordonatorilor de credite printre care se află și președintele A.V.A.S., care nu poate angaja surse bugetare decât în acord cu politica financiar bugetară a statului.

Cum bugetul de venituri și cheltuieli era deja întocmit pentru anul 2005, iar sumele cuprinse în titlu nu erau cuprinse în titlu, executarea imediată a sentinței nu este posibilă, iar creditorul nu este prejudiciat. Intimata a susținut că ridicarea popririlor înființate pe contul recurentei la cererea sa are semnificația întreruperii temporare a formelor de executare silită până la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 11870 din 22 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București și nu justifică respingerea cererii de încuviințare a executării. În ce privește aplicarea O.U.G. nr. 22/2002, intimata a susținut că prevederile referitoare la obligațiile ordonatorilor de credite nu împiedică executarea.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 372 C. proc. civ., „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a altui înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”. În materie comercială art. 720 8 C. proc. civ., a stabilit regula potrivit căreia hotărârile date în primă instanță în procesele și cererile de natură comercială sunt executorii. Mai mult, prin același articol s-a stabilit că exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea. În contextul reglementărilor mai sus citate, în prezența unei hotărâri executorii, creditoarea a obținut încuviințarea executării silite, iar executarea a început prin poprirea conturilor. După apariția O.U.G. nr. 43 din 26 mai 2005, prin care s-a stabilit, prin derogarea de la art. 300 și art. 720 8 C. proc.

civ. că apelul și recursul suspendă de drept executarea hotărârilor judecătorești, creditoarea conform adresei de la recurs a renunțat la executarea silită a titlului executoriu, sentința civilă nr. 11870/2004 a Tribunalului București, în temeiul art. 371 5 lit. b) C. proc. civ., care stabilește cazurile de încetare a executării silite. Prin urmare este inexactă susținerea intimatei că cererea sa de renunțare la executare silită are semnificația suspendării executării. Din conținutul dispozițiilor mai sus citate rezultă pe de o parte, că hotărârea comunicată în care parte este A.V.A.S. devine executorie după epuizarea căilor de atac, apelul și recursul, iar pe de altă parte, că această suspendare a executării hotărârilor judecătorești comerciale operează de drept.

În speță, aceste dispoziții au devenit aplicabile după parcurgerea etapei încuviințării executării silite, în cursul executării, așa încât creditoarea a renunțat la executare în temeiul art. 371 5 C. proc. civ., text care în realitate reglementează încetarea executării silite în cazurile anume prevăzute de lege. Prin urmare, renunțarea creditoarei la executare vizează încetarea executării silite care poate fi pusă în discuție numai în condițiile art. 399 C. proc. civ. și nu printr-o cale de atac într-o procedură necontencioasă promovată împotriva încuviințării de executare. Dovadă în acest sens este reglementarea actuală a încuviințării de executare care suprimă căile de atac în ce-l privește pe debitor, extinzând motivele de contestație la executare și asupra încuviințării executării.

În fine, cel de-al doilea argument care privește aplicarea O.G. nr. 22/2002, cu referire expusă la îndatorirea ordonatorului de credite nu este de natură să ducă la casarea sau modificarea deciziei pronunțată în apel care a reținut corect faptul că procedura la care s-a referit debitoarea A.V.A.S., pentru obținerea creditelor nu are nici o semnificație asupra obligațiilor care privesc executarea unui titlu. În consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 404 din 10 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2005.