ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3461/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 din 21

ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr.

3986/2002, față de inculpatul M.N. și inculpatul N.I. s-au dispus următoarele:

S-a respins ca neîntemeiată, cererea

formulată de inculpatul M.N., privind schimbarea încadrării juridice a faptei.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b)

și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost

condamnatul inculpatul

M.N.

la 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat prevenția inculpatului de la 23 aprilie 2002, până la 21 ianuarie

2004.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b)

și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul

N.I. la 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat prevenția inculpatului de la 23 ianuarie 2002, până la 27 ianuarie

2002.

În baza art. 116 C. pen., s-a interzis

accesul inculpaților în Municipiul București, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpatul N.I. suma de 2.900.000 lei și echivalentul în

lei a sumei de 150 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. de la data executării

măsurii, obligându-l la plata acestora către stat.

În baza art. 14, raportat la art. 346

C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată C.O.M. nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

S-a luat act că martorul S.F. nu a

solicitat despăgubiri civile în cauză.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul M.N. să plătească suma de 1.600.000 lei, iar inculpatul

N.I. suma de 2.000.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul

avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției, cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat.

Prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

La data de 4 iulie 2001, inculpații M.N.

și N.I. și învinuitul Ț.I.S. s-au deplasat în Complexul Studențesc Regie, fiind

conduși de martorul B.R.M. la reședința părții vătămate C.O.M., situată în

București, pentru a cumpăra de la acesta telefoane mobile.

Persoanele menționate mai sus, au

ajuns în camera părții vătămate, care le-a spus că are de vânzare patru

telefoane mobile.

Telefoanele mobile prezentate de

partea vătămată au fost luate de inculpatul M.N., sub pretextul că vrea să le

decodeze și au fost introduse într-o pungă din material plastic, după care au

fost date învinuitului Ț.I.S. Totodată inculpatul le-a spus învinuitului și

martorului B.R.M. să părăsească încăperea.

Cei doi au părăsit camera și i-au

așteptat pe inculpați în holul căminului de la parter.

În aceste împrejurări, partea

vătămată a intenționat să-i însoțească pe cei în posesia cărora se aflau

telefoanele, însă inculpatul M.N. l-a împiedicat, amenințându-l cu un cuțit și

împingându-l spre pat, spunându-i că-l omoară dacă țipă.

În același timp, inculpatul N.I. l-a

legat cu mâinile la spate și la gură cu un cearceaf, imobilizându-l în scopul

de a nu putea să-i urmărească, apoi, ambii inculpați au părăsit încăperea.

După ce a reușit să se dezlege,

partea vătămată a ieșit din cameră pe geam, pentru a fi convins că nu se

întâlnește cu inculpații și când a ajuns în fața imobilului a observat cele

patru persoane, urcând într-un autoturism.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal inculpatul M.N., care a solicitat achitarea sa

în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. c) C. proc. pen., considerând că el nu este autorul infracțiunii de

tâlhărie, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 231 din 30

martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul M.N., apreciind ca legală și temeinică

soluția pronunțată de prima instanță.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul M.N., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, pe fond, în principal, achitarea întrucât nu este autorul

faptei reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului, Curtea

constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului recurent, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei comisă de acesta.

Ansamblul probelor administrate în

cauză dovedește că inculpatul M.N. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea

art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., fapta sa constând în aceea că, la

data de 4 iulie 2002, împreună cu inculpatul N.I., a deposedat, prin violență,

folosind un cuțit, partea vătămată de 4 telefoane mobile.

Sunt de reținut în acest sens,

plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor (B.R.M., S.M.,

C.G.N., C.A.), proces-verbal de confruntare, planșe foto.

Așa încât, nu poate fi primită

solicitarea de achitare a inculpatului, susținerile sale că nu a săvârșit fapta

de tâlhărie, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs formulat în subsidiar, Curtea constată că pedeapsa aplicată

recurentului inculpat este just individualizată, în raport de criteriile generale,

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările și condițiile concrete în

care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social al acesteia, cât și de

datele ce caracterizează persoana inculpatului (din fișa de cazier judiciar

reiese că acesta a fost condamnat de mai multe ori, ceea ce reflectă

perseverența infracțională a inculpatului; a avut o atitudine nesinceră de

nerecunoaștere a faptei săvârșite), aspecte ce au condus la stabilirea unei

pedepse, care să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzută de

dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente,

urmează, ca în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 231 din 30 martie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 23 aprilie 2002 la 23 iunie

2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 iunie 2004.