ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5104/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 11 august 2003, petentul

D.I. a formulat plângere prealabilă susținând că notarul R.I. se face vinovat

de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 215 C.

pen., constând în aceea că a redactat un contract de vânzare – cumpărare între

socrii săi și numitul T.F., respectiv soția acestuia din urmă, în care a

consemnat fapte nereale.

La 20 ianuarie 2004, audiat fiind de

organul de urmărire penală, D.I. a declarat că înțelege să-și retragă plângerea

în situația în care învinuitul va încheia un contract de vânzare – cumpărare,

având același obiect, în condițiile menționate de petent. Totodată, petentul a

arătat că a formulat plângerea preventiv, în considerarea posibilității ca în

viitor dreptul de moștenire al soției sale să fie contestat.

Efectuându-se acte premergătoare în

dosar, s-a constatat că actul de vânzare invocat de petent, nu a mai fost

încheiat, urmare neînțelegerilor dintre părți interesate.

Prin rezoluția nr. 379/ P din 12

februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea

urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Plângerea formulată de petent

împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată,

prin rezoluția nr. 911 din 2 martie 2004, întrucât din probele administrate nu

a rezultat autentificarea unui contract de vânzare – cumpărare fictiv de către

notarul public menționat.

Împotriva acestei din urmă

rezoluții, petentul a formulată plângere la data de 12 martie 2004, în temeiul

art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea de Apel Craiova, secția

penală, prin decizia penală nr. 38 din 25 mai 2004, a respins plângerea ca

nefondată, reținând că nu a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare

conținând date nereale, așa încât rezoluția atacată este temeinică și legală.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul D.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

În motivarea căii de atac

exercitate, petentul a arătat că nu știe în ce împrejurări a fost soluționat

dosarul în cauză, fiind bolnav și în imposibilitate de a se prezenta în

instanță.

Totodată, acesta a arătat că familia

C., complici ai notarului public, au folosit buletinele de identitate fără

acceptul părților, eliberându-se, pe numele acestora, acte de la Primăria

Plopșoru.

În concluzie, petentul a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului

aceleași instanțe, în vederea rejudecării plângerii.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că petentului i-a fost admis, la soluționarea, în fond, a plângerii, un

termen pentru lipsă de apărare.

La noul termen de judecată, petentul

nu s-a prezentat și nu a învederat instanței de fond imposibilitatea

prezentării la acest din urmă termen, în sensul motivului afirmat în recurs, pe

care nu îl probează, de altfel, nici în această etapă procesuală, așa încât

recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici formulate în

calea de atac.

Cu privire la cea de a doua critică,

se constată că aceasta privește afirmații privitoare la activități

infracționale ce nu au făcut obiectul plângerii prealabile, așa încât acestea

nu pot fi examinate în recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe,

prin care acestuia i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției

de confirmare a dispoziției de netrimitere în judecată.

În fine, recursul se constată a fi

nefondat și în raport de împrejurarea că sentința atacată este temeinică și

legală, plângerea petentului fiind corect respinsă față de faptul că dispoziția

de netrimitere în judecată este bazată pe constatarea de către organul de

urmărire penală, urmare efectuării de acte premergătoare, a existenței unui caz

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut

de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neinfirmat de probe ulterioare a

căror administrare petentul să le fi propus în acest scop.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în

recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

petiționarul D.I. împotriva sentinței nr. 38 din 25 mai 2004 a Curții de Apel

Craiova, privind pe intimatul R.I., ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2004.