ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5104/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 august 2003, petentul D.I. a formulat plângere prealabilă susținând că notarul R.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 215 C. pen., constând în aceea că a redactat un contract de vânzare – cumpărare între socrii săi și numitul T.F., respectiv soția acestuia din urmă, în care a consemnat fapte nereale. La 20 ianuarie 2004, audiat fiind de organul de urmărire penală, D.I. a declarat că înțelege să-și retragă plângerea în situația în care învinuitul va încheia un contract de vânzare – cumpărare, având același obiect, în condițiile menționate de petent. Totodată, petentul a arătat că a formulat plângerea preventiv, în considerarea posibilității ca în viitor dreptul de moștenire al soției sale să fie contestat.

Efectuându-se acte premergătoare în dosar, s-a constatat că actul de vânzare invocat de petent, nu a mai fost încheiat, urmare neînțelegerilor dintre părți interesate. Prin rezoluția nr. 379/ P din 12 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Plângerea formulată de petent împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 911 din 2 martie 2004, întrucât din probele administrate nu a rezultat autentificarea unui contract de vânzare – cumpărare fictiv de către notarul public menționat. Împotriva acestei din urmă rezoluții, petentul a formulată plângere la data de 12 martie 2004, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 38 din 25 mai 2004, a respins plângerea ca nefondată, reținând că nu a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare conținând date nereale, așa încât rezoluția atacată este temeinică și legală. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul D.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În motivarea căii de atac exercitate, petentul a arătat că nu știe în ce împrejurări a fost soluționat dosarul în cauză, fiind bolnav și în imposibilitate de a se prezenta în instanță. Totodată, acesta a arătat că familia C., complici ai notarului public, au folosit buletinele de identitate fără acceptul părților, eliberându-se, pe numele acestora, acte de la Primăria Plopșoru.

În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului aceleași instanțe, în vederea rejudecării plângerii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentului i-a fost admis, la soluționarea, în fond, a plângerii, un termen pentru lipsă de apărare. La noul termen de judecată, petentul nu s-a prezentat și nu a învederat instanței de fond imposibilitatea prezentării la acest din urmă termen, în sensul motivului afirmat în recurs, pe care nu îl probează, de altfel, nici în această etapă procesuală, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici formulate în calea de atac.

Cu privire la cea de a doua critică, se constată că aceasta privește afirmații privitoare la activități infracționale ce nu au făcut obiectul plângerii prealabile, așa încât acestea nu pot fi examinate în recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, prin care acestuia i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de confirmare a dispoziției de netrimitere în judecată. În fine, recursul se constată a fi nefondat și în raport de împrejurarea că sentința atacată este temeinică și legală, plângerea petentului fiind corect respinsă față de faptul că dispoziția de netrimitere în judecată este bazată pe constatarea de către organul de urmărire penală, urmare efectuării de acte premergătoare, a existenței unui caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., neinfirmat de probe ulterioare a căror administrare petentul să le fi propus în acest scop. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petiționarul D.I. împotriva sentinței nr. 38 din 25 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe intimatul R.I., ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2004.