ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6513/2004

HOTĂRÂRE
06.12.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6513/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 20 aprilie 2002,

partea vătămată C.D. a formulat plângere penală împotriva numiților D.E. și T.M.D.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și fals intelectual, constând în aceea că în cadrul autentificării

unui contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere, privind cota

parte indiviză din imobilul situat în Craiova și teren, încheiat între C.A. și E.D.,

primul, în calitate de notar public, a atestat în fals, prin încheierea nr. 680

din 9 mai 1977, că C.A., mama petentului, ar fi fost prezentă și ar fi semnat

contractul, ceea ce nu corespunde adevărului.

Totodată, T.M.D., în

calitate de notar public, a autentificat prin încheierea nr. 912 din 7 martie

2002, declarația numitei P.M.D., care nu corespunde realității, determinată

fiind în acest sens de numitul E.D., interesat în menținerea dreptului de

proprietate constituit asupra imobilului prin contractul de vânzare - cumpărare

cu clauză de întreținere menționat.

Prin rezoluția nr. 71/P/2002

din 16 mai 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția de

urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților D.E.

și T.M.D., pentru infracțiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 C.

pen. Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea și trimiterea cauzei la

Poliția municipiului Craiova în vederea efectuării de cercetări împotriva

numitei P.M.D. pentru infracțiunea de fals în declarații și a numitului E.D.

pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații.

S-a reținut că s-a împlinit termenul

de prescripție al răspunderii penale, pentru infracțiunea de fals intelectual

pretins a fi fost săvârșită de notarul public D.E.

Cu privire la notarul public

T.M.D., s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii reclamate, în raport de împrejurarea că numita P.M.D. a confirmat

realitatea declarației autentificate și că semnătura de pe aceasta îi aparține.

Rezoluția a fost confirmată

de procurorul ierarhic superior.

Împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior,

petentul C.D. a formulat plângere, susținând că sunt suficiente dovezi care

probează săvârșirea infracțiunilor sesizate și, ca atare, în mod greșit nu s-a

început urmărirea penală.

Prin sentința penală nr. 48

din 31 august 2004, Curtea de Apel Craiova, secția penală a respins plângerea,

ca neîntemeiată.

S-a reținut că, în urma

verificării rezoluției și pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul

cauzei, se apreciază că nu se impune începerea urmăririi penale față de

intimații menționați și că, în raport de materialul probator administrat,

rezoluția este legală și temeinică.

Împotriva hotărârii primei

instanțe petentul a declarat recurs.

Acesta a reiterat criticile

formulate prin plângerea penală, în sensul că mama sa nu a fost prezentă la

semnarea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere,

imobilizată la pat fiind, precum și că declarația dată de P.M.D. nu corespunde

realității.

În fine, acesta a arătat că

intimații nu au fost citați și ascultați în instanță.

În concluzie, petentul a

solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei la prima instanță, în

vederea audierii intimaților.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 200 C. proc.

pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată”.

În vederea realizării

obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul

menționat, legea procesuală penală a determinat precis și coerent regulile de

desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din modurile

reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte

premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele

premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă

existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost

sesizat, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile, reglementate în

art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii

penale este împiedicată.

În raport de această

împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv,

declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau,

după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune

neînceperea acesteia. Examinând cauza sub acest aspect și constatându-se că a

intervenit prescripția răspunderii penale, cu referire la intimatul D.E. și că

faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, sub

aspectul laturii subiective, cu referire la intimata T.M.D., instanța a reținut

că în mod judicios s-a dispus sensul neînceperii urmăririi penale.

Drept urmare, respingând

plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre

nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen., așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor

critici.

În fine, din dosarul de fond

rezultă că intimații au fost legal citați și au răspuns în instanță prin

apărător.

Au fost îndeplinite astfel

cerințele art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen.

Cererea petentului privind

obligarea intimaților de a se prezenta personal în instanță, nu are temei

legal, față de dispozițiile art. 278

1

alin. (4) teza II C. proc.

pen., potrivit cărora „neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică

soluționarea cauzei”.

Ca atare, recursul se

constată a fi nefondat și sub aspectul acestor din urmă critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.D.

Totodată, în baza art. 192 alin.

(2) din același cod, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul C.D. împotriva sentinței penale nr. 48 din 31 august 2004 a

Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul petent să

plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 6 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
ul vânzării. De asemenea, la același birou notarial, C.S.G. a semnat declarația autentificată în 20 februarie 2003, prin care se obliga să îngrijească pe partea vătămată A.M. până la sfârșitul vieții acestuia. De remarcat că această declara
ÎCCJ 2004-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5104/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 august 2003, petentul D.I. a formulat plângere prealabilă susținând că notarul R.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.
ÎCCJ 2010-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2327/2010
pen. Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea efectuării de cercetări față de S.G. și S.Z., pentru infracțiunile de
ÎCCJ 2005-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1334/2005
și art. 282 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (5) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele sesizate nu există în materialitatea lor. Ulterior, partea vătămată Ș.I. a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere î
ÎCCJ 2011-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală
-a dispus, printre altele, și disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție față de judecătorii I.I., B.F., G.P. și T.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii pre
Sursă