ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6513/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 aprilie 2002, partea vătămată C.D. a formulat plângere penală împotriva numiților D.E. și T.M.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, constând în aceea că în cadrul autentificării unui contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere, privind cota parte indiviză din imobilul situat în Craiova și teren, încheiat între C.A. și E.D., primul, în calitate de notar public, a atestat în fals, prin încheierea nr. 680 din 9 mai 1977, că C.A., mama petentului, ar fi fost prezentă și ar fi semnat contractul, ceea ce nu corespunde adevărului.

Totodată, T.M.D., în calitate de notar public, a autentificat prin încheierea nr. 912 din 7 martie 2002, declarația numitei P.M.D., care nu corespunde realității, determinată fiind în acest sens de numitul E.D., interesat în menținerea dreptului de proprietate constituit asupra imobilului prin contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere menționat. Prin rezoluția nr. 71/P/2002 din 16 mai 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților D.E. și T.M.D., pentru infracțiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea și trimiterea cauzei la Poliția municipiului Craiova în vederea efectuării de cercetări împotriva numitei P.M.D.

pentru infracțiunea de fals în declarații și a numitului E.D. pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații. S-a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, pentru infracțiunea de fals intelectual pretins a fi fost săvârșită de notarul public D.E. Cu privire la notarul public T.M.D., s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, în raport de împrejurarea că numita P.M.D. a confirmat realitatea declarației autentificate și că semnătura de pe aceasta îi aparține. Rezoluția a fost confirmată de procurorul ierarhic superior. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul C.D.

a formulat plângere, susținând că sunt suficiente dovezi care probează săvârșirea infracțiunilor sesizate și, ca atare, în mod greșit nu s-a început urmărirea penală. Prin sentința penală nr. 48 din 31 august 2004, Curtea de Apel Craiova, secția penală a respins plângerea, ca neîntemeiată. S-a reținut că, în urma verificării rezoluției și pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul cauzei, se apreciază că nu se impune începerea urmăririi penale față de intimații menționați și că, în raport de materialul probator administrat, rezoluția este legală și temeinică. Împotriva hotărârii primei instanțe petentul a declarat recurs. Acesta a reiterat criticile formulate prin plângerea penală, în sensul că mama sa nu a fost prezentă la semnarea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere, imobilizată la pat fiind, precum și că declarația dată de P.M.D.

nu corespunde realității. În fine, acesta a arătat că intimații nu au fost citați și ascultați în instanță. În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea audierii intimaților. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”. În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea procesuală penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile, reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia.

Examinând cauza sub acest aspect și constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale, cu referire la intimatul D.E. și că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, cu referire la intimata T.M.D., instanța a reținut că în mod judicios s-a dispus sensul neînceperii urmăririi penale. Drept urmare, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici. În fine, din dosarul de fond rezultă că intimații au fost legal citați și au răspuns în instanță prin apărător.

Au fost îndeplinite astfel cerințele art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen. Cererea petentului privind obligarea intimaților de a se prezenta personal în instanță, nu are temei legal, față de dispozițiile art. 278 1 alin. (4) teza II C. proc. pen., potrivit cărora „neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluționarea cauzei”. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor din urmă critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.D. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței penale nr. 48 din 31 august 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul petent să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2004.