ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia penală nr. 1051 R din 24 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a

ll-a penală, a constatat întrerupt cursul justiției și a înaintat dosarul la

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței ce va continua

judecata.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 886 din 13

mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, au fost condamnați:

ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., (parte vătămată A.M.); în baza

art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza

art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., la 3 ani închisoare (părți vătămate C.D. și C.N.);

în baza art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., la 3 ani închisoare (parte vătămată O.C.).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C.

pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu

6 luni, în final 7 ani 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția

de la 22 februarie 2003 la 31 martie 2003.

alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare (parte vătămată

A.M.); în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani

închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare (părți vătămate C.D. și C.N.); în baza

art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare

(parte vătămată O.C.); în baza art. 180 alin. (1) C. pen., la 2 luni închisoare

(parte vătămată O.C.); în baza art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen., la 1 an închisoare (parte vătămată A.M.); în baza art. 193 cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C.

pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu

3 luni, în final 7 ani 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția

de la 22 februarie 2003 la 30 mai 2003.

alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C.

pen.; în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de la 22 februarie 2003.

alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C.

pen.; în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de la 22 februarie 2003.

în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a), b) C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate C.D. și

C.N. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) și

art. 346 C. proc. pen., s-a dispus anularea unor înscrisuri, astfel cum rezultă

din dispozitivul sentinței.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și

art. 998, 999 C. civ., au fost obligați inculpații C.S.G. și C.G., în solidar, la

60 RON către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență și la 574 RON către partea

civilă Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și

art. 998, 999 C. civ., au fost obligați inculpații C.S.G. și C.G., în solidar, la

30.000 RON daune morale către partea civilă Z.G.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și

art. 998, 999 C. civ., au fost obligați inculpații C.S.G., C.G., I.N., I.M. în solidar,

la 100.000 RON daune morale și 5351 RON daune materiale către partea civilă O.C.

S-au respins celelalte pretenții ale părților

civile ca neîntemeiate.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat fiecare inculpat la câte 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut

că, prin

plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 la data de 23 septembrie

2005 sub nr. 12987/302/2005 (12404/2005), petenta Z.G. a solicitat infirmarea ordonanței

nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului

5 București.

În motivarea plângerii, petenta a arătat

că ordonanța de soluționare a plângerii îndreptate împotriva soluției de netrimitere

în judecată a fost semnată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 5 București, iar conform art. 278 pct. 1 C. proc. pen., competent

era să se pronunțe prim-procurorul acestei instituții și nu adjunctul. Totodată,

a arătat că plângerea sa nu a fost luată în calcul, iar dosarul nu a fost studiat

de procurorul adjunct în momentul în care a dat o soluție de respingere a plângerii,

atâta timp cât din probele existente la dosar și chiar din declarațiile intimatei

C.S.G. rezultă vinovăția tuturor intimaților, considerând astfel de ordonanța este

nelegală și netemeinică.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen.

La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul

nr. 1574/P/2003, cuprinzând lucrările efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 5 București și ordonanțele atacate.

Analizând materialul probator administrat

în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin ordonanța emisă la 04 aprilie 2005

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București în Dosarul nr. 1574/P/2003,

s-a dispus:

- scoaterea de sub urmărire penală față

de inculpații C.S.G. și C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, din materialul probator administrat în cauză nerezultând cu certitudine

existența elementului material al laturii obiective și prevăzut de art. 215

alin. (1)-(3) C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii,

din materialul probator administrat în cauză nerezultând existența elementului intențional

al laturii obiective;

- scoaterea de sub urmărire penală față

de învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 26 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii lipsind elementul material al laturii obiective;

- scoaterea de sub urmărire penală față

de inculpații C.S.G. și C.G. și învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât în cauză nu

a fost săvârșită niciuna din modalitățile prevăzute de lege ca element material

al laturii obiective;

- scoaterea de sub urmărire penală față

de învinuitul T.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat

la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, lipsind elementul intențional al laturii subiective;

- neînceperea urmăririi penala față de

numitul C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C.

pen., întrucât din cercetările întreprinse nu rezultă existența faptei de distrugere

a obiectelor de îmbrăcăminte;

- neînceperea urmăririi penale față de

numiții C.S.G. și C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece lipsește intenția sustragerii

ca element al laturii subiective. Bunurile reclamate ca fiind sustrase, în parte,

au fost lăsate în apartamentul din str. P., restul fiind deplasate la locuința din

str. A. cu intenția de a elibera apartamentul cumpărat;

- neînceperea urmăririi penale față de

numitul C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C.

pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, deși petentul a reclamat

dislocarea a doi dinți. În certificatul medico-legal, s-a concluzionat că numitul

A.M. prezenta protetice 31 și 41;

- disjungerea cauzei în vederea efectuării

de cercetări față de învinuitul D.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 26 C. pen. raportat la art. 182 alin. (2) și art. 323 alin. (1) C. pen.

- trimiterea plângerii Judecătoriei Sector

5 București, în vederea efectuării de cercetări față de numitul C.G. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) și art. 193 C. pen., întrucât partea

vătămată A.M. reclamă săvârșirea de amenințări și loviri care pentru vindecare au

necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale.

S-a reținut în fapt că partea vătămată

A.M. a dat un anunț prin mica publicitate solicitând ajutor gospodăresc. A fost

contactat de către intimata C.S.G.. în declarațiile sale, partea vătămată a susținut

că la 06 decembrie 2002, contrar voinței” sale, a fost dusă în str. A. de către

C.S.G. și C.G., adresă la care a fost obligată să rămână până la 21 februarie

2003.

S-a mai arătat că nu se poate reține ca

fiind reală această susținere a părții vătămate, neexistând probe concludente în

acest sens.

Inculpata C.S.G. a fost împuternicită de

către A.M., prin procuri autentificate, să solicite dezbaterea succesiunii defunctei

sale soții și să vândă apartamentul situat în str. P.

În acest sens, la 18 februarie 2002, intimatul

I.M. s-a prezentat la Notarul Public M.V., declarând că a cunoscut-o pe defunctă

și pe soțul acesteia, arătând totodată că soții A. nu au descendenți, deși cei doi

aveau copii.

S-a eliberat certificatul de moștenitor

din 18 decembrie 2002 prin care lui A.M. îi revenea întreaga masă succesorală, inclusiv

apartamentul din str. P.

S-a mai arătat de către Parchet că susținerea

lui A.M. în sensul că nu a executat semnăturile de pe procură nu poate fi reținută

ca reală, față de concluziile expertizelor grafologice întocmite în cauză.

În temeiul acelorași expertize s-a dispus

de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și neînceperea urmăririi

penale față de Notarul Public V.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 246, 289 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

În baza procurii autentificate, intimata

C.S.G. a vândut, în numele părții vătămate, apartamentul către intimatul T.P., contractul

fiind autentificat de Notarul Public M.V. La rândul său, T.P. a vândut apartamentul

lui C.D. și C.N., care nu sunt rude cu intimații C. S-a mai arătat că prin încheierea

contractului de vânzare nu s-a încercat inducerea în eroare a părții vătămate, care,

conform procurii, o mandata pe C.S.G. să vândă apartamentul, astfel încât aceasta

din urmă nu a indus în eroare niciuna din persoanele implicate în înstrăinarea imobilului.

Intimații C. și T.P. nu știau faptul că partea vătămată are descendenți.

În aceeași rezoluție s-a arătat că din

declarațiile date de către intimați, precum și declarațiile martorilor audiați,

coroborate cu înscrisurile de la dosar, nu se poate reține că A.M. a fost lipsit

de libertate. Acesta s-a aflat la locuința celor doi, însă avea libertate de mișcare.

În legătură cu leziunile suferite de către acesta și constatate prin acte medicale,

s-a stabilit sesizarea instanței de judecată pentru efectuarea de cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a mai arătat că partea vătămată a susținut

și sustragerea bunurilor mobile de soții C. din apartamentul din str. P., afirmație

care însă nu este reală, întrucât o parte din aceste bunuri au fost depozitate în

locuința din str. A., unde a stat o perioadă și persoana vătămată, restul fiind

lăsate în apartamentul din str. P., unde au fost identificate de către organele

de poliție, însoțite de A.M.

În legătură cu învinuiții I.N., I.M., S.M.

și P.I. s-a arătat că aceștia nu au comis acte materiale care să contureze latura

obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în forma complicității,

prin raportare la comportamentul soților C.

S-a mai arătat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale laturii obiective nici în ceea ce privește infracțiunea prevăzută

de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., în cauză nefiind săvârșită vreuna din modalitățile

prevăzute de lege.

Deși persoana vătămată a reclamat și distrugerea

de către C.G. a unor obiecte de îmbrăcăminte cu prilejul exercitării unor acțiuni

violente, în cauză nu s-a făcut dovada existenței faptei de distrugere, susținerile

părții vătămate nefiind confirmate de alte probe.

Prin sentința penală nr. 1146 din 09

martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 12987/302/2005,

s-au dispus următoarele:

În baza art. 278

1

C. proc.

pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta Z.G. privind

pe intimații C.S.G., C.G., I.N., I.M., S.M., P.I., și T.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligată petenta la 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs

petenta Z.G., iar prin decizia penală nr. 1701 din 12 iulie 2006 a Tribunalului

București, secția I penală, s-a dispus admiterea recursului, casarea în tot a sentinței

penale atacate și, rejudecând:

A fost admisă plângerea formulată de petenta

Z.G., a fost desființată, în parte, ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 în dosarul penal nr. 1574/P/2003 și a

dispus trimiterea cauzei pentru soluționare, în fond, la Judecătoria Sector 5, în

ceea ce îi privește pe inculpații C.S.G. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzut de art. 189 alin. (2) C. pen., în

raport de partea vătămată A.M. și al infracțiunii de înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., în raport cu părțile vătămate C.N. și C.D., precum

și pe inculpatul T.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sector 5 București sub nr 11655/302/2006.

Prin ordonanța nr. 1574/P2003 din 04

aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, s-au

dispus următoarele:

- scoaterea de sub urmărire penală față

de inculpații C.S.G. și C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate,

prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(1)-(3) C. pen.;

- scoaterea de sub urmărire penală față

de inculpații I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la lipsire de libertate, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 189

alin. (2) C. pen.;

- scoaterea de sub urmărire penală față

de inculpații C.S.G. și C.G. și învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 323

alin. (1) și (2) C. pen.;

- scoaterea de sub urmărire penală față

de învinuitul T.P., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune,

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale față de

inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.

217 alin. (1) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale față de

inculpații C.S.G. și C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale față de

inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale față de

numitul A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen. și disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări

față de învinuitul D.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 182 alin. (2) C.

pen. și a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de

art. 323 alin. (1) C. pen.

În fine, s-a dispus trimiterea plângerii

Judecătoriei Sectorului 5 București, în vederea efectuării de cercetări față de

numitul C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, prevăzute de art. 180

alin. (2) C. pen. și amenințare, prevăzute de art. 193 C. pen. împotriva părților

vătămate A.M. și O.C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 5 București la data de 19 aprilie 2005 sub nr. 5098/302/2005 (nr. în

format vechi 5086/2005), având ca obiect săvârșirea de către inculpatul C.G. a infracțiunilor

de lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., și amenințare, prev. de art. 193

C. pen., împotriva părților vătămate A.M. și O.C.

Prin încheierea de ședință de la 03

noiembrie 2006, instanța, apreciind că este necesar a se înainta Dosarul nr. 5098/302/2005

la completul 1 din data de 20 noiembrie 2006 în vederea conexării cu Dosarul nr.

11655/302/2006, a înaintat dosarul în vederea discutării conexării cu Dosarul

nr. 11655/302/2006 și în vederea stabilirii completului competent a judeca aceste

dosare.

Prin încheierea de ședință de la 20

noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr.

5098/302/2005, verificând actele și lucrările, trimis pentru discutarea conexării,

s-a constatat că acesta nu are ca obiect plângerea prealabilă formulată de O.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193 și art. 180 alin. (1) C.

pen., față de împrejurarea că la termenul din 01 iulie 2005, petentul O.C. a depus

la dosar în plângerea formulată împotriva ordonanței nr. 1574/P2003 din 04

aprilie 2005 și a ordonanței nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 a Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, însoțită de copia ordonanței nr. 645/VIII-1/2005

din 04 mai 2005 și de copia adresei de comunicare.

Față de cele constatate, prin aceeași încheiere

de la 20 noiembrie 2006, instanța a calificat obiectul prezentului dosar ca fiind

plângere împotriva ordonanțelor nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 și nr. 1574/P/2005

din 04 aprilie 2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București,

a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 33, 34 C. pen., a acordat

termen la 24 noiembrie 2006, completul 4, în vederea soluționării plângerii formulate,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. de petentul O.C. împotriva ordonanței

nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector

5, prorogând discutarea conexării Dosarului nr. 11655/302/2006 cu Dosarul nr. 5098/302/2005,

după soluționarea acestei plângeri, potrivit art. 278 C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință de la 12

ianuarie 2007, dată în Dosarul nr. 5098/302/2005 de Judecătoria Sectorului 5 București,

s-au reținut următoarele:

Instanța de fond a calificat obiectul dosarului

ca fiind plângere împotriva ordonanțelor nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 și

nr. 1574/P/2005 din 04 aprilie 2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului

5 București.

Anterior, prin decizia penală nr. 1701/R

din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, a fost admis recursul

declarat de recurenta petenta Z.G. (fiica persoanei vătămate A.M., în prezent decedat),

fiind casată sentința penală nr. 1146 din 09 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului

5 București, pronunțată în Dosarul nr. 12978/302/2005, a fost admisă plângerea formulată

de petentă.

A fost desființată, în parte, ordonanța

emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului

5 București, dispunându-se trimiterea cauzei pentru soluționarea în fond la Judecătoria

Sectorului 5 București în ceea ce-i privește pe inculpații C.S.G. și C.G., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de

art. 189 alin. (2) C. pen. în raport cu partea vătămată A.M. și al infracțiunii

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. în raport cu părțile

vătămate C.N. și C.D., precum și pe inculpatul T.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215

C. pen.

Analizând actele dosarului și reținând

din considerentele ordonanțelor atacate, că, în ceea ce privește faptele reclamate

de persoana vătămată O.C., au fost efectuate cercetări față de inculpații C.G. și

C.S.G. [sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, prevăzute

de art. 189 alin. (2) C. pen. și înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și

(3) C. pen.] și față de învinuiții M.M. și I.N. [sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.], instanța de fond

a constatat plângerea formulată ca fiind întemeiată, dat fiind caracterul superficial

al analizei materialului probator administrat în lucrarea penală nr. 1574/P/2003.

Într-adevăr, pe lângă faptul că parchetul

a înaintat cauza privind cele două persoane vătămate judecătoriei, pentru efectuarea

de cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni pedepsite doar la plângere

prealabilă, înainte de a expira termenele în care puteau fi atacate ordonanțele

emise la 04 aprilie 2005 și 04 mai 2005, iar urmare a admiterii plângerii petentei

Z.G., instanța de fond nici nu ar mai putea soluționa plângerea persoanei vătămate

A.M. ca și o plângere penală prealabilă, modalitatea de selectare a mijloacelor

de probă, prin care s-a dat eficiență doar acelora ce vin în sprijinul prezumției

de nevinovăție a intimaților, criticată de altfel în considerentele deciziei penale

nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, este deopotrivă

prezentă și în partea din lucrarea penală care privește faptele presupus săvârșite

în dauna petentului O.C.

La fel ca și în situația persoanei vătămate

A.M., au fost ignorate împrejurările și condițiile în care O.C. a fost găsit, la

data de 21 februarie 2003, în locuința învinuiților I.M. și I.N., situată în București,

având la pometul drept o echimoză verzui-gălbuie, prezentând o stare de teamă și

tremur în voce, aspecte care reies din procesul-verbal încheiat la acea dată de

către organele de poliție.

Nu a fost totodată analizată cauza pentru

care, astfel cum a rezultat din același proces-verbal, odată ajuns la secția de

poliție, O.C. a declarat că, din 13 februarie 2003, este sechestrat și supus la

violențe, fiind obligat să încheie sub amenințare un contract de vânzare-cumpărare

a locuinței sale din București. Astfel, au fost ignorate și au rămas nelămurite

contradicțiile dintre aceasta reacție surprinsă imediat după intervenția organelor

de politie și declarațiile ulterioare, la care face trimitere în mod singular motivarea

parchetului și prin care petentul ar fi susținut că, totuși, s-ar fi bucurat de

libertate de mișcare.

Nu în ultimul rând, relevant este și caracterul

oscilant al declarațiilor intimaților, scos de altfel în evidență de către instanța

de recurs, prezent inclusiv în relatările privindu-l pe petentul O.C., un exemplu

edificator fiind chiar ultima declarație a intimatului C.G. (înainte ca obiectul

dosarului să fie recalificat de câtre instanță), diferită față de orice altă declarație

aflată la dosarul de urmărire penală, sub aspectul situației de fapt, inclusiv a

modalității în care a luat legătura cu persoana vătămată.

Conform art. 278

1

alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., în cazul în care plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței

procurorului este admisă și probele existente la dosar sunt suficiente, cauza va

fi reținută spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata

în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

Având în vedere modalitatea de soluționare

adoptată deja prin decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București,

secția I penală, în legătură cu dispozițiile din ordonanța relative la faptele reclamante

de persoana vătămată A.M., instanța de fond a admis plângerea petentului O.C., a

desființat, în parte, ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de

pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul penal nr. 1574/P/2003, precum

și ordonanța emisă la data de 04 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului

5 București în dosarul penal nr. 645/VIII-1/2005 și, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a reținut cauza spre judecare în ceea ce îi privește

pe inculpații C.S.G. și C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire

de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., și înșelăciune,

prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și învinuiții I.M. și I.N., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189

alin. (2) C. pen., în dauna părții vătămate O.C.

Evident că instanța nu se poate raporta

decât la încadrarea juridică dată faptelor de către organul de urmărire penală,

odată cu judecarea fondului și în funcție de analiza coroborată a probelor putându-se

dispune schimbarea acestei încadrări juridice.

Prin aceeași încheiere de ședință de la

aceeași dată, 12 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București,

în Dosarul nr.

5098/302/2005,

a fost admisă plângerea formulată de petentul O.C., a fost desființată, în parte,

ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 5 București, în dosarul penal nr. 1574/P/2003, precum și ordonanța emisă

la data de 04 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București

în dosarul penal nr. 645/VIII-1/2005 și s-a reținut cauza spre judecare în ceea

ce îi privește pe inculpații C.S.G. și C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de lipsire de libertate in mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., și înșelăciune,

prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și învinuiții I.M. și I.N., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189

alin. (2) C. pen., în dauna părții vătămate O.C.

Prin încheierea de ședință de la 19

februarie 2007, instanța a dispus, în baza art. 32 și urm. C. proc. pen., conexarea

Dosarului nr. 1655/302/2006 la Dosarul nr. 5098/302/2005.

În ceea ce privește persoanele și infracțiunile

ce constituie obiectul sesizării instanței, față de dispozițiile cuprinse în decizia

penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, în

încheierea de ședință de la 12 ianuarie 2007, dată în Dosarul nr. 5098/302/2005

și de dispozițiile din ordonanța nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sector 5 în ceea ce privește trimiterea plângerilor prealabile

Judecătoriei Sector 5 București, în vederea efectuării de cercetări față de numitul

C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) și art. 193

C. pen. față de partea vătămata A.M. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 180 alin. (1) C. pen., reclamată de către partea vătămată O.C., instanța

a constatat că este sesizată cu următoarele:

În ceea ce o privește pe inculpata C.S.G.:

art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată A.M.), art. 189 alin. (2) (parte vătămată

O.C.), art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. (părți vătămate C.N. și C.D.), art. 215

alin. (1)-(3) (parte vătămată O.C.).

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.G.:

art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată

A.M.), art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată O.C.),

art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (părți vătămate

C.N. și C.D.), art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte

vătămată O.C.), art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată O.C.), art. 180

alin. (2) cu aplicarea. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 193 cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. (parte vătămată A.M.).

În ceea ce o privește pe inculpata I.M.:

art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.C.).

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.N.:

art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.C.).

În ceea ce îl privește pe inculpatul T.P.:

art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. (părți vătămate C.N. și C.D.).

Analizând materialul probator administrat

în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești,

instanța de fond a reținut că la data de 21 februarie 2003, lucrători ai secției

de poliție s-au sesizat despre faptul că în imobilul de pe str. F. se află sechestrată

o persoană de sex masculin, în vârstă de 60 de ani, de către un anume G., cu scopul

de a obține foloase materiale din vânzarea imobilului acestuia.

În această situație s-a efectuat descinderea

la imobilul în cauză, unde au fost depistate persoane: I.N., C.D., G.M., O.C., iar

în timpul legitimării de către organele de poliție a celor de mai sus, la fața locului

au sosit C.G. și C.S.G.

Având în vedere sesizarea din oficiu a

lucrătorilor de poliție, toate persoanele menționate au fost conduse la sediul secției

de poliție pentru continuarea cercetărilor. În sediul secției de poliție, partea

vătămată O.C., în vârstă de 73 de ani, a declarat că este bucuros că a fost salvat

de poliție întrucât din data de 13 februarie 2003 a fost sechestrat și supus la

violențe de cei doi inculpați C.G. și C.S.G., iar prin amenințare a fost obligat

să își vând locuința situată în București.

Partea vătămată a depus plângere în care

a arătat că în perioada 13 februarie 2003-21 februarie 2003 a fost sechestrat, iar

prin violență a fost obligat să își vând locuința situată în București și să răscumpere

certificatele de depozit de la banca B.

Având în vedere depistarea celor doi inculpați

C.G. și C.S.G., cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că la domiciliul celor doi din

București, str. A., se mai află o persoană de sex masculin, respectiv A.M.

La 21 februarie 2003, partea vătămată A.M.

a depus plângere în care a menționat că începând din data de 06 decembrie 2003 și

până la 21 februarie 2003 a fost sechestrat de inculpații C.G. și C.S.G., a fost

bătut și deposedat de imobilul proprietatea sa din București, str. P.

În declarația dată, partea vătămată O.C.

a arătat că în data de 07 februarie 2003 a dat un anunța la rubrica „Matrimoniale”

în ziarul A.T., prin care a solicitat căsătoria cu o doamnă de aproximativ 60 de

ani.

Pe data de 11 februarie 2003, în jurul

orei 14.00, a fost contactat telefonic de o persoană de sex feminin, care s-a recomandat

G., precizând că are 30 de ani și că ar fi interesată de un mariaj. Din declarația

părții vătămate, instanța de fond a reținut că acesta a refuzat oferta, precizând

că dorește o persoană de aproximativ 60 de ani.

Cu toate acestea, partea vătămată i-a dat

numitei G. (identificată în persoana inculpatei C.S.G.) adresa de domiciliu, iar

în aproximativ 5 minute, aceasta s-a prezentat la domiciliul părții vătămate însoțită

de o altă persoană de sex feminin, C. După unele discuții purtate între inculpata

C.S.G. și partea vătămată O.C., respectiv dacă acesta are copii, unde o să stea,

inculpata a scos din geantă un spray pe care l-a pulverizat în față părții vătămate.

În acest timp a intrat în imobil inculpatul C.G., și, profitând de situația în care

se găsea partea vătămată, cei doi inculpați, după un control în locuință, au găsit

un geamantan în care se aflau actele locuinței.

După ce a lovit partea vătămată, inculpatul

C.G. și-a însușit actele găsite, apoi transportând partea vătămată la domiciliul

din București, str. A., cu autoturismul.

În data de 13 februarie 2003, partea vătămată

a fost transportată de cei doi inculpați la B.N.P. D.G., cu scopul de a-l determina

prin amenințare să vândă imobilul. La notariat se găseau G.O.A., G.R.M. S-a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2003, partea vătămată a primit

de la cumpărătoare suma de 6.200 dolari S.U.A., sumă care i-a fost luată imediat

de către inculpatul C.G. Tot din declarația părții vătămate, instanța reține că

la biroul notarial se aflau următoarele persoane: C.S.G., jurista E., cumpărătoarea

G.R.M. și mama ei, G.O.A., și C.G., care se afla în afara încăperii notariale.

După semnarea contractului, cei doi inculpați

l-au luat pe partea vătămată, transportându-l din nou la domiciliul din str. A.

De asemenea, instanța de fond a reținut

că din declarația părții vătămate că la data de 15 februarie 2003, a fost urcat

într-un autoturism și transportat în comuna Singureni, jud. Giurgiu, la părinții

inculpatei C.S.G. După mai multe discuții între partea vătămată și inculpatul C.G.,

partea vătămată acuzând că a fost bătut de inculpat, partea vătămată a refuzat să

rămână la domiciliul părinților inculpatei, ocazie cu care acesta a fost amenințat

de inculpatul C.G. - „hai că o să te fac eu pe drum”.

Pe distanța dintre corn. Singureni și București,

partea vătămată a declarat că a fost bătut în permanență de inculpatul C.G., iar

în momentul în care au ajuns în str. A., partea vătămată a rămas în autoturism,

fiind păzită de I.N. și de numitul G., iar după aproximativ 20 de minute a fost

transportat la domiciliul inculpatei I.M. din str. F., unde a stat sechestrat până

la 21 februarie 2003, când a fost găsit de organele de poliție.

Au fost audiați reprezentanții SC P.P.

SRL și SC T.H.I. SRL, martorii P.J. și M.A.I., ca și cumpărătoarea G.R.M. și mama

acesteia G.O.A.

Din declarația martorei P.J., a rezultat

că printr-o colaborare cu firma SC T.H.I. SRL, au prezentat spre vânzare imobilul

aparținând părții vătămate O.C., situat în București.

La data de 10 februarie 2003, P.J. a fost

contactată telefonic de G.O.A. stabilind o oră pentru vizionarea imobilului în vederea

cumpărării, iar cu ocazia vizionării la imobil au fost găsiți inculpații C.G. și

C.S.G., iar din discuțiile purtate a rezultat că inculpata C.S.G. e nepoata părții

vătămate O.C.

În acest context a fost stabilit prețul

imobilului, urmând ca perfectarea actelor să se facă prin firma imobiliară în cauză.

La biroul notarial D.G. au fost de față

atât cei doi inculpați, cât și partea vătămată O.C.

Din declarația reprezentantului firmei

imobiliare instanța reține că actul notarial a fost întocmit mai întâi în condiții

normale, în sensul că vânzătorul urma să semneze (indescifrabil), însă deoarece

notarul a constatat că partea vătămată prezintă un tremurat la nivelul mâinilor,

a întocmit un alt act notarial în care a prevăzut că partea vătămată este de acord

cu aplicarea impresiunilor digitale, degetul arătător de la mâna stângă.

Fiind audiat și reprezentantul firmei SC

T.H.I. SRL, martorul M.A.I. a arătat că la data de 16 ianuarie 2003 a fost contactat

telefonic de inculpatul C.G. care i-a oferit spre vânzare o garsonieră, garsonieră

aparținând părții vătămate, locuință despre care inculpatul a afirmat că este proprietatea

unchiului soției sale C.S.G. Din declarația martorului, a rezultat că acesta l-a

atenționat pe inculpat că în cazul unei tranzacții imobiliare este obligatorie prezența

proprietarului, neacceptând procură, susținere la care a observat un gest de nemulțumire

a inculpatului, care a precizat ulterior că o să îl aducă pe proprietar.

Din declarațiile martorilor P.J. și M.A.I.,

a rezultat că prețul garsonierei s-a discutat între cei doi inculpați C.G. și C.S.G.

și cumpărătoarea G.O.A., acesta fiind stabilit la 6.700 dolari S.U.A.

Din declarațiile martorilor, a rezultat

că G.O.A. i-a înmânat părții vătămate O.C. suma de 6.200 dolari S.U.A., fiind de

acord ca restul de 500 dolari S.U.A. să fie achitați ulterior. În sediul biroului

notarial, martorii au observat cum C.S.G. a luat de la partea vătămată banii pentru

a-i număra.

Martora G.O.A. a declarat că pentru achiziționarea

garsonierei a apelat la o firmă imobiliară prin intermediul ziarului A.T., necunoscându-i

pe cei doi inculpați, iar cu ocazia vizionării garsonierei la fața locului s-au

prezentat cei doi inculpați, care au și negociat prețul.

În cauză s-a efectuat o expertiză în ceea

ce privește amprenta digitală aplicată la poziția „vânzător” de pe contractul de

vânzare-cumpărare, din constatarea tehnico-științifică din 24 iunie 2003 a rezultat

că amprenta digitală existentă pe contractul de vânzare-cumpărare se identifică

cu amprenta degetului arătător de la mâna stângă a părții vătămate O.C.

De asemenea, cu ocazia identificării părții

vătămate O.C. la imobilul din București, str. F., la 21 februarie 2003 s-au efectuat

recunoașteri din grup, ocazie cu care partea vătămată a recunoscut fără ezitare

pe inculpații C.G., C.S.G., I.M., I.N.

Fiind audiat, inculpatul C.G. a declarat

că l-a cunoscut pe partea vătămată O.C. prin intermediul verișoarei sale I.M., în

realitate însă aceasta este sora inculpatului, partea vătămată dorind să vândă imobilul

și să își stabilească domiciliul la I.M.

În legătură cu recunoașterea din grup de

către partea vătămată, inculpatul a precizat că este posibil să fi fost văzut de

partea vătămată cu ocazia vizitelor la verișoara sa.

În declarația dată în fața procurorului,

inculpatul C.G., a arătat că partea vătămată O.C. a insistat să îl ajute să vândă

locuința, fapt neadevărat, față de declarațiile martorilor G.O.A., G.R.M., P.J.,

M.A.I., analizate mai sus.

La data de 27 martie 2003, inculpatul C.G.

a fost suspus testului poligraf, din care a rezultat că răspunsurile la întrebările

critice relevante ale cauzei au provocat în diagramele obținute modificări semnificative

ale stresului emoțional care constituie indici ai comportamentului simulat.

În declarațiile date, inculpata C.S.G.

a arătat că nu cunoaște nimic în legătură cu sechestrarea părții vătămate O.C. și

vânzarea imobilului acestuia, iar în declarația de la 24 iulie 2003 a arătat că

nu mai dorește să participe la întocmirea vreunui act de urmărire penală.

Inculpații I.M. și I.N. nu au recunoscut

participarea la săvârșirea faptei, arătând că în perioada în care a stat în domiciliul

lor partea vătămată O.C. a avut libertate de mișcare, ieșind la cumpărături și mergând

să își ridice pensia, aspecte contrazise de adresa Companiei Naționale Poșta Română

din care rezultă că O.C. și-a ridicat pensia la 27 februarie 2003, deci după ce

a fost găsit de organele de poliție. De asemenea, nu pot fi reținute nici celelalte

susțineri ale inculpaților în sensul că partea vătămată avea libertatea de mișcare

și își cumpăra băuturi alcoolice și aducea femei în locuința din str. F.

În ceea ce privește pe partea vătămată

A.M., în vârstă de 74 de ani, instanța de fond a reținut din plângerea și declarația

acestuia, că la sfârșitul lunii noiembrie 2002, prin intermediul ziarului A.T.,

a dat un anunța prin care solicita sprijin în gospodărie, oferind locuință și a

fost contactat telefonic de inculpata C.S.G., care printr-un comportament civilizat

i-a câștigat încrederea, și tot cu ocazia convorbirii inculpata l-a întrebat pe

partea vătămată dacă este „proprietarul imobilului, dacă stă singur, dacă are copii

și când se pot întâlni”, stabilind să se întâlnească la 04 decembrie 2002.

La această dată, partea vătămată s-a întâlnit

cu inculpata în zona blocului unde locuia, după care a invitat-o pe aceasta în locuință.

Inculpata i-a promis sprijin gospodăresc, după care pentru a-i câștiga încrederea

i-a dat suma de 80 RON pentru a-și plăti întreținerea, stabilind că la 05

decembrie 2002 vor merge împreună la cumpărături.

La data de 06 decembrie 2002, inculpata

s-a prezenta la domiciliul părții vătămate sub pretextul de a merge la cumpărături

la piață, i-a cerut acestuia să meargă cu un taxi, partea vătămată a refuzat, solicitând

să meargă cu tramvaiul, apoi a fost introdus cu forța într-un autoturism de cei

doi inculpați, C.G. și C.S.G. Partea vătămată a fost transportată la domiciliul

acestora din București, str. A., unde a fost găsit de organele de poliție la 21

februarie 2003.

Tot din declarația părții vătămate, instanța

de fond a reținut că între data de 07 și 10 ianuarie 2003 a fost transportat la

un notariat, unde a fost obligată să semneze o declarație că nu are copii, și a

refuzat, precizând că are 4 copii, și apoi a fost transportat din nou la domiciliul

celor doi inculpați.

Partea vătămată a declarat că a fost bătut

în permanență cât s-a aflat în imobilul din str. A., că în ziua de 15 februarie

2003 a încercat să fugă din locuința inculpaților, însă nu a reușit, întrucât inculpatul

C.G. a agresat-o, iar la data de 17 februarie 2003 a fost transportat la Spitalul

Universitar București, unde s-a constatat că prezenta fractură antebraț stâng.

Conform raportului de expertiză medico-legală

din 10 aprilie 2003, partea vătămată A.M. a fost examinată la data de 21

februarie 2003 constatându-se că prezintă atelă gipsată brahine-antebrahială stânga,

deteriorarea lucrării protetice 31 și 41, echimoză a antebrațului stâng și tumefactie

pe față dorsală a mâinii stângi, leziuni care, pentru vindecare, au necesitat 16-18

zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată a arătat că în perioada

06 decembrie 2002-21 februarie 2003 a fost sechestrată în locuința din str. A. și

păzită continuu atât de către inculpați, cât și de învinuiții I.M., I.N., S.M.,

P.I. și D.A.

A mai declarat partea vătămată că după

data de 05 februarie 2003 a observat că la imobilul din str. A. doi inculpați au

adus parte din bunurile sale personale, iar când a întrebat, cei doi inculpați i-au

spus că i-au vândut casa.

Instanța de fond a mai reținut că la B.N.P.

C.V. și A.D. au fost întocmite procurile din 11 decembrie 2002, partea vătămată

A.M. având calitatea de mandant, iar C.S.G. de mandatar, aceasta fiind împuternicită

să îl reprezinte pentru dezbaterea succesiunii defunctei A.E. și respectiv să vândă

imobilul situat în București, str. P., să stabilească și să încaseze prețul vânzării.

De asemenea, la același birou notarial, C.S.G. a semnat declarația autentificată

în 20 februarie 2003, prin care se obliga să îngrijească pe partea vătămată A.M.

până la sfârșitul vieții acestuia. De remarcat că această declarație a fost semnată

de către inculpată, după vânzarea apartamentului aparținând părții vătămate, cu

o zi înainte ca acesta să fie descoperit de organele de poliție în imobilul din

str. A.

Instanța de fond a mai reținut că la data

de 18 decembrie 2002, numitul I.M., în vârstă de 47 de ani, tatăl inculpatului I.N.,

s-a prezentat la B.N.P. M.V., declarând că a cunoscut-o pe defuncta A.E. și pe soțul

acesteia, A.M. De asemenea, numitul I.M. a declarat în fals, că soții A. nu au descendenți,

ascendenți și nici alte rude până la gradul IV.

În baza acestei declarații, B.N.P. M.V.

a eliberat, la cererea inculpatei C.S.G. certificatul de moștenitor din 18

decembrie 2002 conform căruia părții vătămate A.M. îi revenea întreaga masă succesorală,

respectiv bunurile mobile și apartamentul din str. P.

Declarația dată de I.M. în fața notarului

public este nereală, întrucât partea vătămată A.M. avea patru copii.

Cu privire la I.M., prin ordonanța din

27 august 2003, organele de poliție au dispus disjungerea.

Întrucât partea vătămată A.M. a arătat

faptul că semnăturile aplicate la rubrica „mandant” de pe cele două procuri notariale

nu a fost executată de către el, s-a procedat la efectuarea unei constatări tehnico-științifice

și a două expertize criminalistice grafice.

Potrivit concluziilor raportului de constatare

tehnico-științifică din 09 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Criminalistic din

cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, semnăturile de la

rubrica „mandant” de pe ambele procuri în discuție nu au fost executate de numitul

A.M. Raportul de constatare tehnico-științifică sus-menționat a avut la dispoziție

pentru comparație procesul-verbal din 21 februarie 2003 încheiat de organele de

poliție și conținând specimene de semnătură ale părții vătămate, contract de împrumut

din 1975, carnet elev A.G. S-a constatat că între semnăturile executate de partea

vătămată pe documentele sus-menționate și cele aflate pe cele două procuri există

numeroase deosebiri, principalele fiind următoarele:

Semnăturile în litigiu au alcătuire semiliterală,

conținând majuscula „M” și minuscula „a”, gradul de evoluție este mediocru, spontaneitatea

execuțională bună, variabilitatea formală are valori relativ mari, traseele sunt

înclinate spre stânga, dispuse pe o line de bază ascendentă și au fost realizate

cu viteză și presiune moderate, iar semnăturile executate de partea vătămată pentru

comparație au alcătuire semiliterală, însă conțin numai minuscula „a” la debut,

gradul de evoluție este mai ridicat, spontaneitatea execuțională este mai bună,

variabilitatea formală are valori scăzute, traseele componente sunt situate pe linie

ascendentă, dar au fost executate cu viteză mai mare și presiune moderată.

S-a mai dispus în cauză de către Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București efectuarea unei noi expertize grafice. Conform

raportului de expertiză din 17 iunie 2004 întocmit de Laboratorul Interjudețean

de Expertize Criminalistice București nu se poate stabili dacă semnăturile de pe

cele două procuri au fost executate de partea vătămată. Pentru a ajunge la această

concluzie, expertul L.C., după examenul comparativ al semnăturilor în litigiu cu

cele trimise pentru comparație, examen în urma căruia constată atât asemănări, cât

și deosebiri „ce pot fi observate pe planșa demonstrativă anexată, unde asemănările

sunt indicate cu săgeți de aceeași culoare, iar deosebirile cu nuanță diferită”,

a arătat că nu se exclude posibilitatea ca semnăturile contestate să reprezinte

o variantă a semnăturilor titularului de care nu se dispune, dar nu este exclusă

nici contrafacerea acestora prin imitație liberă, din memorie, concluzionând că

nu se poate pronunța în vederea „stabilirii paternității semnăturilor contestate,

întrucât nu avem convingerea că titularul utilizează numai un specimen de semnătură,

cel de pe actele de comparație”.

Având în vedere diferențele existente între

concluziile celor două rapoarte, astfel cum au fost prezentate mai sus, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a dispus efectuarea unei noi expertize de către

Institutul Național de Expertize Criminalistice.

Conform raportului de expertiză din 01

noiembrie 2004 nu se poate stabili cu certitudine dacă semnăturile de la rubrica

„mandant” de pe cele două procuri speciale, autentificate în 11 decembrie 2002,

au fost sau nu executate de titularul A.M. În cuprinsul raportului, expertul formulează

ipoteza potrivit căreia este posibil ca semnăturile să fi fost executate de partea

vătămată într-un alt mod decât cel obișnuit, ipoteză pe care o consideră plauzibilă

„date fiind materialele dosarului din care rezultă că partea vătămată era amenințată

și supusă constrângerii”. Examinând comparativ semnăturile în litigiu și cele depuse

pentru comparație, expertul constată însă o serie de deosebiri - inversarea inițialelor

numelui și prenumelui, neconcordanța detaliilor constructive ale majusculei „M”,

inexistența minusculei „i” la semnăturile contestate și existența ei la toate semnăturile

de comparație, față de acestea concluzionând că nu se poate stabili cu certitudine

dacă semnăturile de pe cele două procuri au fost executate de A.M.

Față de cuprinsul acestor din urmă două

rapoarte de expertiză, instanța de fond a reținut în cauză raportul de constatare

tehnico-științifică din 09 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Criminalistic din

cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, întrucât în ceea

ce privește expertiza realizată de L.C. aceasta nu motivează pe ce își întemeiază

bănuiala că „titularul utilizează numai un specimen de semnătură, cel de pe actele

de comparație”, față de împrejurarea că între acestea nu a constatat existența unor

deosebiri, iar în ceea ce privește expertiza realizată de expert D.S., aceasta își

întemeiază concluziile, după ce constată deosebirile, pe considerația că „apelarea

la un alt tip de semnătură care să fie contestată ulterior este plauzibilă în speță

date fiind materialele dosarului din care rezultă că partea vătămată era amenințată

și supusă constrângerii”.

În baza procurii din 11 decembrie 2002,

inculpata C.S.G. a vândut, în numele părții vătămate, apartamentul aparținând acestuia

către inculpatul T.P., contractul fiind autentificat în 20 decembrie 2002 de către

notarul public M.V.

La rândul său, T.P. a vândut apartamentul

numiților C.D. și C.N.

Inculpatul T.P. a declarat că, în realitate,

contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată A.M. a fost fictiv,

el încasând doar un comision în urma revînzării apartamentului către soții C.N.

și C.D.

În declarația dată la data de 21 februarie

2003, inculpata C.S.G. a arătat că, în urma unui anunț publicitar a cunoscut-o pe

partea vătămată A.M. în cursul lunii septembrie 2002, aceasta din urma „solicitând

îngrijire contra locuinței”. Inculpata C.S.G. a declarat că partea vătămată și-a

exprimat intenția de a-și vinde apartamentul, sens în care a împuternicit-o atât

cu deschiderea succesiuni, cât și cu vânzarea imobilului și că o parte din banii

obținuți din vânzarea apartamentului au fost folosiți în interesul sau cu acordul

petentului, restul, în interesul celui din urmă.

De asemenea, inculpata C.S.G. a declarat

că la data de 21 februarie 2003, după mutarea părții vătămate în str. A., o parte

din bunurile mobile aflate în apartamentul din str. P. au fost transportate în locuința

din str. A., iar restul au rămas în apartamentul petentului.

Fiind reascultată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București în dosarul penal nr. 1205/P72003 la data de 22 februarie

2003, inculpata C.S.G. a declarat că în ziua de 06 decembrie 2002, când se afla

cu partea vătămată pe stradă și s-a hotărât să folosească un taxi, s-au întâlnit

și cu inculpatul C.G., ocazie cu care, partea vătămată A.M., aflând că inculpata

C.S.G. este căsătorită, și-a exprimat nemulțumirea și a refuzat să-i mai însoțească.

Inculpata C.S.G. a arătat că, deși partea

vătămată a refuzat deplasarea, a fost totuși dusă în str. A. și determinată să-și

vândă apartamentul. Inculpata C.S.G. a declarat că după perfectarea vânzării către

T.P., inculpatul C.G. a lovit-o pe partea vătămată și a luat cheile apartamentului

însă, cu privire la această faptă, Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a

pronunțat prin rezoluția nr. 1290/P/2003 din 26 februarie 2003, dispunând neînceperea

urmăririi penale.

Prin aceeași declarație, inculpata C.S.G.

a arătat că vânzarea către inculpatul T.P. era fictivă, în sensul că acesta a primit

doar un comision de intermediere, de 500 dolari S.U.A., la data revânzării apartamentului

către soții C.D. și C.N. În declarațiile ulterioare, C.S.G. a revenit asupra acestora,

declarând că suma de bani provenită din vânzarea apartamentului părții vătămate

a fost însușită de incul