ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2327/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 20 octombrie 2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, plângerea formulată în baza art. 278 1 C. proc. pen., de petiționara A.S. împotriva Ordonanței nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații notari publici D.M. și D.D.F, cercetați sub aspectul faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr. 186 din 15 decembrie 2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara A.S., împotriva Ordonanței nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, obligând-o, totodată, la plata sumei de 5 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin Ordonanța nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici D.M. și D.D.F, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea efectuării de cercetări față de S.G.

și S.Z., pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a reținut că persoana vătămată A.S., fiind bolnavă, a sesizat prin plângerea formulată în anul 2004 că numiții S.G. și S.Z. au condus-o la biroul notarului public D.M., afirmând că întocmesc un contract de întreținere și, în realitate, a fost redactat și autentificat un act de vânzare-cumpărare, iar apoi apartamentul proprietatea sa, care forma obiectul acestui contract a fost înstrăinat. A mai susținut în cuprinsul plângerii formulată că în perioada în care se afla la domiciliul familiei S.G.

și S.Z. nu i s-au acordat îngrijirile corespunzătoare, astfel că a fost nevoită să revină la un azil de bătrâni din Craiova, iar acțiunea civilă promovată pe rolul instanțelor de judecată (Dosar nr. 3212/215/2006) a fost respinsă, urmare relațiilor pe care le-au avut pârâții. Din actele premergătoare efectuate, s-a constatat că petiționara a fost în relații apropiate cu familia S., întrucât locuiau pe aceeași scară a blocului din cartierul V.R. din municipiul Craiova, iar în anul 2001 A.S. s-a îmbolnăvit și a locuit la azilul de bătrâni de pe str. T., însă în anul 2004, boala s-a ameliorat și petiționara a revenit în apartamentul său din V.R., fiind îngrijită de familia S.G. și Z., motiv pentru care au convenit să încheie un contract de întreținere în schimbul apartamentului pe care-l deținea persoana vătămată A.S.

În acest sens, s-a mai reținut că la data de 21 decembrie 2004, A.S. s-a deplasat împreună cu S.G. și Z. la biroul notarului public D.M., unde a fost redactat contractul de întreținere prin care persoana vătămată și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra întregului apartament, autentificat prin Încheierea nr. 2645 din 21 decembrie 2004, în care se arată că numita A.S. nu putea semna din cauza bolii de care suferea, punând degetul arătător pe contract. S-a mai relevat că la data de 7 aprilie 2005 A.S. s-a deplasat din nou la biroul notarului public D.M., unde a dat o declarație prin care renunța la uzufructul viager, declarație autentificată de către notarul public D.D.F, prin Încheierea nr. 941 din aceeași zi, iar apartamentul a fost vândut tot atunci, respectiv la 7 aprilie 2005, printr-un contract de vânzare-cumpărare lui B.I.

și A.B.J.M., autentificat sub nr. 944. Procurorul a mai menționat în ordonanța emisă că, la data de 8 mai 2008 A.S. a introdus acțiune la Judecătoria Craiova prin care a cerut să transforme obligația de întreținere asumată de S.G. și Z. prin contractul de întreținere autentificat la 12 decembrie 2004, într-o despăgubire lunară de 800 RON. Prin Sentința nr. 10601 din 11 iulie 2007, pronunțată în Dosarul civil nr. 3212/215/2006, Judecătoria Craiova a admis, în parte, acțiunea formulată și i-a obligat pe S.G. și Z. la o prestație lunară de 250 RON în favoarea reclamantei, iar Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 585 din 26 martie 2008, a admis recursul declarat de reclamanta A.S. și a majorat prestația lunară la 420 RON.

Audiați fiind, numiții S.G. și Z. au declarat că toate actele încheiate la notarii publici s-au făcut cu acordul petiționarei A.S., că i-au acordat îngrijiri corespunzătoare, însă din cauza surorii sale, C.I. din Craiova, persoană către care s-a și executat prestația (întrucât aceasta primea banii de la familia S.), petiționara a mers la azil. S-a mai relevat că actele notariale exprimau voința lui A.S., fapt rezultat și din obiectul acțiunii introduse la instanța de judecată, în sensul că nu a solicitat anularea acestora, ci numai transformarea obligației de întreținere într-o despăgubire lunară. Prin Ordonanța nr. 1407/11/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarei îndreptată împotriva Ordonanței nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de aceeași unitate de parchet, însușindu-și motivarea dată ordonanței de către procurorul de caz.

În baza art. 278 1 C. proc. pen., petiționara a formulat plângere împotriva celor două acte ale procurorului, la Curtea de Apel Craiova, arătând că la încheierea actului nu a fost asistată potrivit dispozițiilor Legii nr. 17/2000, iar notarul a contribuit cu vinovăție la încheierea actelor susținând, de asemenea, că nu a cunoscut semnificația semnăturii pe declarația de renunțare la dreptul de uzufruct. A solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor, în sensul comparării semnăturii și efectuării unei expertize grafologice. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate s-a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționară. Astfel, s-a mai relevat că la data de 21 decembrie 2004 petiționara și numiții S.G. și S.Z. au încheiat un contract de întreținere la biroul notarului public D.M., prin care aceasta și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului, însă la data de 7 septembrie 2005, petiționara a dat o declarație autentificată la notarul public D.F.D., prin care aceasta a renunțat la uzufructul viager. De asemenea, în considerentele hotărârii pronunțate, prin acțiunile ulterioare formulate, petiționara a solicitat transformarea obligației de întreținere, asumată de S.G.

și S.Z., într-o despăgubire lunară, acțiune admisă prin Sentința civilă nr. 10601 din 11 iulie a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 585 din 26 martie a Tribunalului Dolj. Intimatul D.M., în declarația dată la 16 iunie 2008, a arătat că petiționara a citit actul și și-a exprimat acordul în mod expres, atât la încheierea contractului de întreținere, cât și la predarea uzufructului viager, intimatul dându-i explicații petiționarei cu privire la actul încheiat și consemnând în încheierea de autentificare că petiționara nu putea semna din cauza bolii, punând degetul arătător de la mâna stângă. S-a mai constatat că, prin acțiunea ulterioară cu care a sesizat instanța civilă, petiționara nu a invocat existența unor împrejurări din care să rezulte că i-a fost viciat consimțământul, ci a solicitat doar modificarea clauzelor contractuale, în sensul înlocuirii prestației din contractul de întreținere, cu o despăgubire lunară.

Având în vedere considerentele de mai sus, prima instanță a respins plângerea formulată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal, petiționara a formulat recurs, criticând-o, prin intermediul apărătorului ales, pentru nelegalitate și netemeinicie, și reiterând, prin memoriul depus la dosar motivele arătate în fața primei instanțe . Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 2729/54/2009, iar recurenta petiționară, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține personal apărările, justificându-și, însă, prin vârsta înaintată, imposibilitatea de prezentare la termenele fixate din 22 martie, 3 mai și respectiv 14 iunie 2010, cauza amânându-se, succesiv, la solicitarea intimaților și, respectiv a recurentei petiționare, pentru lipsă de apărare.

Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționară, apreciind ca fiind legală și temeinică Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților D.M.

și D.D.F - notari publici - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. art. 246 și art. 289 C. pen. (întrucât faptelor imputate notarilor publici le lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă). De altfel, Înalta Curte constată că prin aceeași ordonanță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în mod justificat, în baza art. 38 și art. 45 raportat la art. 42 C. proc. pen., a disjuns cauza și a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, competența de soluționare a plângerii formulată de aceeași petiționară împotriva intimaților S.G. și S.Z., în vederea efectuării de cercetări față de aceștia, pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen.

și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. Totodată, prin Ordonanța nr. 1407/11/2/2008 din 10 iulie 2008, dată în Dosarul nr. 451/P/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimații D.M. și D.D.F pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că, urmare actelor premergătoare efectuate, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor presupuse a fi săvârșite de intimații notari, iar pe de altă parte, constatându-se, justificat, că aceștia nu și-au încălcat atribuțiile de serviciu atunci când au perfectat contractul de întreținere din 21 decembrie 2004 și respectiv, au autentificat declarația petiționarei A.S.

la 7 aprilie 2005, prin care aceasta renunța la dreptul de uzufruct viager. În același sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reținut de către prima instanță și împrejurarea că intimații notari publici, cu ocazia autentificării respectivelor acte (contract de întreținere și declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager, ambele solicitate la inițiativa petiționarei A.S.) nu au săvârșit nicio faptă cu conotație penală și cu atât mai puțin infracțiunea de fals intelectual ori de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Așadar, plângerea penală îndreptată împotriva notarilor publici D.M. și D.F.D.

care, la solicitarea părților și în virtutea atribuțiunilor lor au procedat la autentificarea unui contract de întreținere din 21 decembrie 2004 și respectiv, a unei declarații de renunțare la un drept de uzufruct viager la 7 aprilie 2005, a căror validitate nu a fost încă infirmată, în mod corect a fost apreciată ca nefondată, iar ordonanțele prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați, în mod corect, au fost menținute ca fiind legale și temeinice. De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiționara A.S.

își au originea în nemulțumirea față de faptul că, potrivit susținerilor sale, nu a știut și nu i s-a explicat conținutul actelor pe care Ie-a semnat la biroul notarial, iar imobilul proprietatea sa a fost vândut, prin act de vânzare-cumpărare unor terți, în aceeași zi în care a fost autentificată în fața notarului public, declarația prin care aceasta a renunțat la dreptul său de uzufruct viager, facilitând astfel, perfectarea actului de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționară, reținând, justificat, că în cauză, se impune neînceperea urmăririi penale față de intimații notari publici, care au perfectat contractul de întreținere din 21 decembrie 2004 și respectiv, declarația de renunțare la un drept de uzufruct viager autentificată sub la 7 aprilie 2005, cu privire la care s-au efectuat cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. art. 289 C. pen.

Astfel, a rezultat, fără echivoc, concluzia că nu s-au relevat indicii sau alte date că în cauză au fost întrunite elementele constitutive ale faptelor imputate intimaților ori că aceștia și-ar fi îndeplinit defectuos ori cu rea-credință atribuțiile de serviciu . De altfel, intimații n-au făcut altceva decât să autentifice actele sus-menționate, la inițiativa părții interesate, în baza actelor și probelor prezentate de petiționară, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 36/1995, consfințind astfel voința acesteia, căreia i s-a explicat conținutul acestora și a semnat aplicând degetul arătător pe respectivele înscrisuri, fapt ce rezultă și din împrejurarea că prin acțiunea civilă promovată ulterior pe rolul instanțelor judecătorești, petiționara nu a solicitat anularea respectivului contract, cu motivația că i-a fost viciat consimțământul, ci a solicitat doar modificarea clauzelor contractuale, în sensul înlocuirii prestației din contractul de întreținere, cu o despăgubire lunară.

Pe de altă parte, corect s-a procedat de către procuror atunci când a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în ceea ce îi privea pe numiții S.G. și S.Z., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. Faptul că ulterior perfectării acestora, petiționara a pretins că, de fapt, nici nu a știut ce a semnat în fața notarului, este o simplă afirmație lipsită de orice suport probator, făcută cu intenția de a anula înscrisurile autentice la care a consimțit, iar dacă ar fi avut dubii ori suspiciuni cu privire la înțelesul ori conținutul actelor ce urma a le semna, nimic nu o împiedica să recurgă la consultarea unui avocat, prealabil întocmirii actelor ori chiar la momentul semnării lor.

Așadar, cele susținute de recurenta petiționară rămân doar simple afirmații, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimații D.M. și D.F.D. notari publici, ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în concordanță cu actele depuse de părți, atunci când au procedat la autentificarea actelor mai sus-menționate, corect apreciindu-se că faptelor prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., presupus a fi comise de notarii publici, le lipsește latura subiectivă, nefiind deci întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost efectuate acte premergătoare în cauză. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara A.S. împotriva Sentinței penale nr. 186 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara A.S. împotriva Sentinței penale nr. 186 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și a sumei de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimații D.M. și D.D.F. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.