ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2327/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2327/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

La data de 20 octombrie 2009, s-a înregistrat

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

plângerea formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen., de petiționara

A.S. împotriva Ordonanței nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimații notari publici D.M. și D.D.F, cercetați sub aspectul

faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals

intelectual, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr. 186

din 15 decembrie 2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara A.S., împotriva

Ordonanței nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, obligând-o, totodată, la plata sumei de 5 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin Ordonanța nr. 451/P/2008 din 17

iunie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarii publici D.M. și D.D.F, pentru

infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual,

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

Prin aceeași

ordonanță s-a mai dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de

soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea

efectuării de cercetări față de S.G. și S.Z., pentru infracțiunile de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și participație

improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2)

raportat la art. 289 C. pen.

Pentru a dispune

astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a reținut că persoana

vătămată A.S., fiind bolnavă, a sesizat prin plângerea formulată în anul 2004

că numiții S.G. și S.Z. au condus-o la biroul notarului public D.M., afirmând

că întocmesc un contract de întreținere și, în realitate, a fost redactat și

autentificat un act de vânzare-cumpărare, iar apoi apartamentul proprietatea

sa, care forma obiectul acestui contract a fost înstrăinat.

A mai susținut în

cuprinsul plângerii formulată că în perioada în care se afla la domiciliul

familiei S.G. și S.Z. nu i s-au acordat îngrijirile corespunzătoare, astfel că

a fost nevoită să revină la un azil de bătrâni din Craiova, iar acțiunea civilă

promovată pe rolul instanțelor de judecată (Dosar nr. 3212/215/2006) a fost

respinsă, urmare relațiilor pe care le-au avut pârâții.

Din actele

premergătoare efectuate, s-a constatat că petiționara a fost în relații

apropiate cu familia S., întrucât locuiau pe aceeași scară a blocului din

cartierul V.R. din municipiul Craiova, iar în anul 2001 A.S. s-a îmbolnăvit și

a locuit la azilul de bătrâni de pe str. T., însă în anul 2004, boala s-a

ameliorat și petiționara a revenit în apartamentul său din V.R., fiind

îngrijită de familia S.G. și Z., motiv pentru care au convenit să încheie un

contract de întreținere în schimbul apartamentului pe care-l deținea persoana

vătămată A.S.

În acest sens, s-a

mai reținut că la data de 21 decembrie 2004, A.S. s-a deplasat împreună cu S.G.

și Z. la biroul notarului public D.M., unde a fost redactat contractul de întreținere

prin care persoana vătămată și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra

întregului apartament, autentificat prin Încheierea nr. 2645 din 21 decembrie

2004, în care se arată că numita A.S. nu putea semna din cauza bolii de care

suferea, punând degetul arătător pe contract.

S-a mai relevat că la

data de 7 aprilie 2005 A.S. s-a deplasat din nou la biroul notarului public

D.M., unde a dat o declarație prin care renunța la uzufructul viager,

declarație autentificată de către notarul public D.D.F, prin Încheierea nr. 941

din aceeași zi, iar apartamentul a fost vândut tot atunci, respectiv la 7

aprilie 2005, printr-un contract de vânzare-cumpărare lui B.I. și A.B.J.M.,

autentificat sub nr. 944.

Procurorul a mai

menționat în ordonanța emisă că, la data de 8 mai 2008 A.S. a introdus acțiune

la Judecătoria Craiova prin care a cerut să transforme obligația de întreținere

asumată de S.G. și Z. prin contractul de întreținere autentificat la 12

decembrie 2004, într-o despăgubire lunară de 800 RON.

Prin Sentința nr.

10601 din 11 iulie 2007, pronunțată în Dosarul civil nr. 3212/215/2006,

Judecătoria Craiova a admis, în parte, acțiunea formulată și i-a obligat pe

S.G. și Z. la o prestație lunară de 250 RON în favoarea reclamantei, iar

Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 585 din 26 martie 2008, a admis

recursul declarat de reclamanta A.S. și a majorat prestația lunară la 420 RON.

Audiați fiind,

numiții S.G. și Z. au declarat că toate actele încheiate la notarii publici

s-au făcut cu acordul petiționarei A.S., că i-au acordat îngrijiri

corespunzătoare, însă din cauza surorii sale, C.I. din Craiova, persoană către

care s-a și executat prestația (întrucât aceasta primea banii de la familia

S.), petiționara a mers la azil.

S-a mai relevat că

actele notariale exprimau voința lui A.S., fapt rezultat și din obiectul

acțiunii introduse la instanța de judecată, în sensul că nu a solicitat

anularea acestora, ci numai transformarea obligației de întreținere într-o

despăgubire lunară.

Prin Ordonanța nr.

1407/11/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarei îndreptată

împotriva Ordonanței nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2009, dată de aceeași unitate

de parchet, însușindu-și motivarea dată ordonanței de către procurorul de caz.

În baza art. 278

1

C. proc. pen., petiționara a formulat plângere împotriva celor două acte ale

procurorului, la Curtea de Apel Craiova, arătând că la încheierea actului nu a

fost asistată potrivit dispozițiilor Legii nr. 17/2000, iar notarul a

contribuit cu vinovăție la încheierea actelor susținând, de asemenea, că nu a

cunoscut semnificația semnăturii pe declarația de renunțare la dreptul de

uzufruct.

A solicitat admiterea

plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet pentru

completarea cercetărilor, în sensul comparării semnăturii și efectuării unei

expertize grafologice.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a constatat că, în mod corect, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât din actele premergătoare

efectuate s-a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor reclamate de petiționară.

Astfel, s-a mai relevat că la data de 21 decembrie

2004 petiționara și numiții S.G. și S.Z. au încheiat un contract de întreținere

la biroul notarului public D.M., prin care aceasta și-a rezervat dreptul de

uzufruct viager asupra apartamentului, însă la data de 7 septembrie 2005,

petiționara a dat o declarație autentificată la notarul public D.F.D., prin

care aceasta a renunțat la uzufructul viager.

De asemenea, în

considerentele hotărârii pronunțate, prin acțiunile ulterioare formulate,

petiționara a solicitat transformarea obligației de întreținere, asumată de

S.G. și S.Z., într-o despăgubire lunară, acțiune admisă prin Sentința civilă

nr. 10601 din 11 iulie a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 585 din 26 martie a Tribunalului Dolj.

Intimatul D.M., în

declarația dată la 16 iunie 2008, a arătat că petiționara a citit actul și și-a

exprimat acordul în mod expres, atât la încheierea contractului de întreținere,

cât și la predarea uzufructului viager, intimatul dându-i explicații

petiționarei cu privire la actul încheiat și consemnând în încheierea de

autentificare că petiționara nu putea semna din cauza bolii, punând degetul

arătător de la mâna stângă.

S-a mai constatat că,

prin acțiunea ulterioară cu care a sesizat instanța civilă, petiționara nu a

invocat existența unor împrejurări din care să rezulte că i-a fost viciat

consimțământul, ci a solicitat doar modificarea clauzelor contractuale, în

sensul înlocuirii prestației din contractul de întreținere, cu o despăgubire

lunară.

Având în vedere

considerentele de mai sus, prima instanță a respins plângerea formulată în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., iar în temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiționara la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Împotriva sentinței

penale mai sus menționată, în termen legal, petiționara a formulat recurs,

criticând-o, prin intermediul apărătorului ales, pentru nelegalitate și

netemeinicie, și reiterând, prin memoriul depus la dosar motivele arătate în

fața primei instanțe .

Pe rolul secției

penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

2729/54/2009, iar recurenta petiționară, deși a fost legal citată, nu s-a

prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține personal apărările,

justificându-și, însă, prin vârsta înaintată, imposibilitatea de prezentare la

termenele fixate din 22 martie, 3 mai și respectiv 14 iunie 2010, cauza

amânându-se, succesiv, la solicitarea intimaților și, respectiv a recurentei

petiționare, pentru lipsă de apărare.

Examinând recursul

declarat de petiționară, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin.

(3) coroborat cu art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel

de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese

legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără

însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri

definitive de condamnare

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului

materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat

plângerea formulată de petiționară, apreciind ca fiind legală și temeinică

Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale nr. 451/P/2008 din 17 iunie 2008,

prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților D.M. și D.D.F -

notari publici - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. art. 246

și art. 289 C. pen. (întrucât faptelor imputate notarilor publici le lipsește

unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă).

De altfel, Înalta

Curte constată că prin aceeași ordonanță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, în mod justificat, în baza art. 38 și art. 45 raportat la art. 42 C.

proc. pen., a disjuns cauza și a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Craiova, competența de soluționare a plângerii formulată de aceeași

petiționară împotriva intimaților S.G. și S.Z., în vederea efectuării de

cercetări față de aceștia, pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și participație improprie la infracțiunea de

fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen.

Totodată, prin

Ordonanța nr. 1407/11/2/2008 din 10 iulie 2008, dată în Dosarul nr. 451/P/2008,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a

confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimații D.M. și D.D.F pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și de art. 246 C. pen.,

apreciindu-se, în mod corect, că, urmare actelor premergătoare efectuate, nu au

fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor presupuse a fi săvârșite

de intimații notari, iar pe de altă parte, constatându-se, justificat, că

aceștia nu și-au încălcat atribuțiile de serviciu atunci când au perfectat

contractul de întreținere din 21 decembrie 2004 și respectiv, au autentificat

declarația petiționarei A.S. la 7 aprilie 2005, prin care aceasta renunța la

dreptul de uzufruct viager.

În același sens,

Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reținut de către prima

instanță și împrejurarea că intimații notari publici, cu ocazia autentificării

respectivelor acte (contract de întreținere și declarația de renunțare la

dreptul de uzufruct viager, ambele solicitate la inițiativa petiționarei A.S.)

nu au săvârșit nicio faptă cu conotație penală și cu atât mai puțin

infracțiunea de fals intelectual ori de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

Așadar, plângerea

penală îndreptată împotriva notarilor publici D.M. și D.F.D. care, la

solicitarea părților și în virtutea atribuțiunilor lor au procedat la

autentificarea unui contract de întreținere din 21 decembrie 2004 și respectiv,

a unei declarații de renunțare la un drept de uzufruct viager la 7 aprilie

2005, a căror validitate nu a fost încă infirmată, în mod corect a fost

apreciată ca nefondată, iar ordonanțele prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de cei doi intimați, în mod corect, au fost menținute ca fiind

legale și temeinice.

De altfel, Înalta

Curte constată că aspectele sesizate de petiționara A.S. își au originea în

nemulțumirea față de faptul că, potrivit susținerilor sale, nu a știut și nu i

s-a explicat conținutul actelor pe care Ie-a semnat la biroul notarial, iar

imobilul proprietatea sa a fost vândut, prin act de vânzare-cumpărare unor

terți, în aceeași zi în care a fost autentificată în fața notarului public,

declarația prin care aceasta a renunțat la dreptul său de uzufruct viager,

facilitând astfel, perfectarea actului de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză,

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a

apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționară, reținând,

justificat, că în cauză, se impune neînceperea urmăririi penale față de

intimații notari publici, care au perfectat contractul de întreținere din 21

decembrie 2004 și respectiv, declarația de renunțare la un drept de uzufruct

viager autentificată sub la 7 aprilie 2005, cu privire la care s-au efectuat

cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. art. 289 C.

pen.

Astfel, a rezultat,

fără echivoc, concluzia că nu s-au relevat indicii sau alte date că în cauză au

fost întrunite elementele constitutive ale faptelor imputate intimaților ori că

aceștia și-ar fi îndeplinit defectuos ori cu rea-credință atribuțiile de serviciu

.

De altfel, intimații

n-au făcut altceva decât să autentifice actele sus-menționate, la inițiativa

părții interesate, în baza actelor și probelor prezentate de petiționară, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 36/1995, consfințind astfel voința acesteia,

căreia i s-a explicat conținutul acestora și a semnat aplicând degetul arătător

pe respectivele înscrisuri, fapt ce rezultă și din împrejurarea că prin

acțiunea civilă promovată ulterior pe rolul instanțelor judecătorești,

petiționara nu a solicitat anularea respectivului contract, cu motivația că i-a

fost viciat consimțământul, ci a solicitat doar modificarea clauzelor

contractuale, în sensul înlocuirii prestației din contractul de întreținere, cu

o despăgubire lunară.

Pe de altă parte,

corect s-a procedat de către procuror atunci când a dispus disjungerea cauzei

și continuarea cercetărilor în ceea ce îi privea pe numiții S.G. și S.Z., sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și art.

31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen.

Faptul că ulterior

perfectării acestora, petiționara a pretins că, de fapt, nici nu a știut ce a

semnat în fața notarului, este o simplă afirmație lipsită de orice suport

probator, făcută cu intenția de a anula înscrisurile autentice la care a

consimțit, iar dacă ar fi avut dubii ori suspiciuni cu privire la înțelesul ori

conținutul actelor ce urma a le semna, nimic nu o împiedica să recurgă la

consultarea unui avocat, prealabil întocmirii actelor ori chiar la momentul

semnării lor.

Așadar, cele susținute

de recurenta petiționară rămân doar simple afirmații, fără niciun suport real,

în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia

că intimații D.M. și D.F.D. notari publici, ar fi consemnat fapte sau

împrejurări care să nu fie în concordanță cu actele depuse de părți, atunci

când au procedat la autentificarea actelor mai sus-menționate, corect

apreciindu-se că faptelor prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen.,

presupus a fi comise de notarii publici, le lipsește latura subiectivă, nefiind

deci întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost

efectuate acte premergătoare în cauză.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara A.S. împotriva Sentinței

penale nr. 186 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata

cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara A.S. împotriva Sentinței penale nr.

186 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat și a sumei de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimații

D.M. și D.D.F.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2010.