Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4680/2005

HOTĂRÂRE
11.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4680/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea din 26 august 2003 N.F. a solicitat să fie repusă în termenul de 18 luni prevăzut prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 republicată pentru a depune la Comisia județeană Călărași instituită în temeiul aceleiași legi cerere de acordare de compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Cererea a fost admisă prin sentința civilă nr. 2111 din 15 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oltenița. Prin decizia civilă nr. 485/A din 11 martie 2004 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de Comisia județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins cererea ca inadmisibilă.

N.F. a declarat recurs. Recursul este lipsit de interes, indiferent de motivele de nelegalitate invocate împotriva deciziei atacate. Astfel, prin art. 1 din Legea nr. 97 din 14 aprilie 2005, publicată în M. Of., Partea I, nr. 325 din 18 aprilie 2005, s-a stabilit că persoanele care, conform prevederilor Legii nr. 9/1998, sunt îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora vor depune la comisiile județene și la Comisia municipiului București cereri însoțite de acte doveditoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Așadar, petenta are beneficiul unui nou termen prevăzut de lege, ceea ce face lipsită de folos practic repunerea în termenul inițial, nemai justificând nici un interes legitim pentru admiterea recursului declarat anterior apariției Legii nr. 97/1995.

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.F. împotriva deciziei nr. 485/A din 11 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 393/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 13 februarie 2003 reclamanta B.M. a solicitat obligarea pârâtului, Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală pent
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2005
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că termenul de 60 de zile vizează exclusiv soluționarea contestațiilor și are caracter de recomandare, legiuitorul neprevăzând vreo sancțiune pentru încălcarea lui. Recursul este fondat și urmează a fi
ÎCCJ 2005-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2005
români, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, la 7 septembrie 1940, hotărârile comisiei județene se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantu
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3134/2005
români, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, Comisia centrală, în termen de 60 de zile, trebuia să valideze sau invalideze
ÎCCJ 2008-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7980/2008
ânzile aferente compensațiilor bănești acordate prin aplicarea Legii nr. 9/1998, în cuantum de 1.421.451,84 lei. A arătat că a beneficiat de compensații pentru bunurile abandonate de autorul său în Bulgaria ca o consecință a Tratatului de l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă