Decizia nr. 3105/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 319/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 ianuarie 2004, reclamantul I.I. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Comisa centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând obligarea acestora să valideze Hotărârea Comisiei Călărași nr. 24 din 11 martie 2003, precum și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de câte 5.000.000 lei/zi de întârziere, până la executarea efectivă. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că hotărârea nr. 24/2004 a fost comunicată pârâtului, imediat după emitere, iar acesta avea obligația, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, privind acordarea de compensații, cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, din 7 septembrie 1940, să se pronunțe asupra ei în termen de 60 de zile.

Prin sentința civilă nr. 319 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să valideze sau să invalideze hotărârea nr. 24/2003, și în același timp a obligat-o la câte 500.000 lei daune cominatorii pe zi de întârziere, până la executarea efectivă. S-a reținut pentru aceasta, refuzul nejustificat al pârâtei de a se conforma dispozițiilor legale menționate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Comisia centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a invocat pe cale de excepție, necompetența Curții de Apel București, având în vedere dispozițiile Legii nr. 9/1998, art. 7 alin. (4). Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că termenul de 60 de zile vizează exclusiv soluționarea contestațiilor și are caracter de recomandare, legiuitorul neprevăzând vreo sancțiune pentru încălcarea lui.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, privind acordarea de compensații, cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, în urma Tratatului din 7 septembrie 1940: „Comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului București, admițând sau respingând după caz, contestațiile ce i-au fost adresate”. Potrivit art. 7 alin. (4), hotărârile Comisiei centrale pot fi atacate la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul.

Astfel fiind, este evident că legiuitorul, instituind o procedură specială pentru acordarea de compensații, cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, ca urmare a aplicării Tratatului din 7 septembrie 1940, a stabilit, totodată, și o competență derogatorie de la dispozițiile Codului de procedură civilă, în conformitate cu care secțiilor de contencios administrativ ale tribunalului din raza de domiciliu a reclamantelor, le revine competența de soluționare a litigiilor născute din aplicarea Legii nr. 9/1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Comisia centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în prezent Cancelaria Primului Ministru - Departamentul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, împotriva sentinței civile nr. 319 din 18 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.