- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 18 februarie 2005
Decizia nr. 1030/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1463 din 10 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ, reclamantul P.N.
a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Galați, anularea hotărârii nr. 3537 din 24 aprilie 2003, prin care i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu începere de la 1 mai 2003, deși aceste drepturi i se cuvin și pentru perioada 27 august 2002 - aprilie 2003. În motivare, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și că prima sa cerere, depusă la 27 august 2002, a fost soluționată negativ, prin hotărârea nr. 2782 din 10 ianuarie 2003, a Comisiei care, ulterior, a emis hotărârea nr. 3537 din 24 aprilie 2003. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Galați a solicitat respingerea acțiunii, motivând că la primul dosar înaintat comisiei, reclamantul a depus adeverința nr. P/3782 din 16 septembrie 1993, eliberată de U.M.
02405 Pitești, care atestă numai perioada de stagiu, fără a confirma efectuarea acestui stagiu, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În continuare, pârâta a mai arătat că reclamantul a depus un nou dosar, la 22 aprilie 2003, făcând de această dată, dovada efectuării stagiului militar, în detașamente de muncă, la Direcția Generală a Serviciului Muncii, cu fișa de evidență militară personală, astfel că, acordarea drepturilor, începând cu 1 mai 2003, s-a făcut conform legii. Prin sentința civilă nr. 173/F din 24 noiembrie 2003, instanța învestită a respins ca nefondată, acțiunea, reținând că, inițial, reclamantul nu a probat încadrarea sa în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, depunând la 22 aprilie 2003, actul oficial cu care a făcut dovada încadrării în dispoziția legii.
Ca atare, recunoașterea și acordarea drepturilor cuvenite, începând cu 1 mai 2003, este conformă cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii nr. 309/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul P.N., solicitând acordarea drepturilor pentru intervalul 27 august 2002 - aprilie 2003. Recursul este nefondat. Verificând actele cauzei, se constată că reclamantul a depus la comisie, un nou dosar, înregistrat cu nr. 10.605 din 22 aprilie 2003, în care a prezentat, conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002. Astfel, în raport cu data depunerii, în mod corect, au fost acordate drepturile reclamantului, începând cu ziua de întâi a lunii următoare, respectiv cu 1 mai 2003, așa cum prevăd dispozițiile art. 8 alin. (1) din Normele menționate.
Față de cele ce preced, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de P.N. împotriva sentinței civile nr. 173/F din 24 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.