ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 septembrie 2003, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. R/3509 din 29 august 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, deși a probat că, începând cu data de 21 martie 1944, s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Mioveni - Suceava, la Drobeta Turnu Severin, datorită stării de război și înaintării frontului rusesc, pârâta, prin comisia de specialitate, i-a respins nejustificat, petiția privind acordarea drepturilor compensatorii.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 201 din 8 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamanta, în calitate de persoană persecutată de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, beneficiază de drepturile conferite de dispozițiile Legii nr. 189/2000, pe perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945. Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, susținând, în esență, că intimata-reclamantă nu este îndreptățită la acordarea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, întrucât strămutarea sa nu a avut loc din motive etnice, din dovezile aduse rezultând că fratele său a fost evacuat din Cernăuți, în Drobeta Turnu Severin, în baza unui ordin de serviciu, pentru ceilalți membri ai familiei nefiind probat motivul strămutării. Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană care a fost strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral”. În speță, din înscrisurile depuse și declarațiile autentice ale martorilor T.E. și A.A. rezultă că intimata-reclamantă s-a refugiat împreună cu două surori și un frate din localitatea de domiciliu, Mihoveni, județul Suceava, în Drobeta Turnu Severin, unde au stat până în luna august 1945. Această împrejurare nu este, de fapt, contestată nici de către recurentă.

În ceea ce privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în raport cu realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile exercitate asupra populației românești, de către armata sovietică și privațiunile la care aceasta era supusă prin apropierea frontului și desfășurarea manevrelor militare. Având în vedere scopul actului normativ reparatoriu, de acordare a unor drepturi compensatorii, persoanelor care au avut de suferit persecuții, aflându-se în situațiile prevăzute de lege, instanța de fond a apreciat corect că refugiul reclamantei constituie o modalitate de persecuție în accepțiunea legii în discuție. Întrucât prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 201 din 8 octombrie 2003, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.