ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2004, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 4498 din 31 august 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivare, reclamantul a arătat că prin actul contestat, pârâta i-a respins nejustificat acordarea drepturilor legale compensatorii, deși a dovedit că în perioada 1 iunie 1940 - 6 martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Bălți - U.R.S.S., în România, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 16 din 26 ianuarie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamantul este beneficiarul drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada refugiului cuprinsă între 1 iunie 1940 - 6 martie 1945, drepturile urmând a se acorda începând cu data de 1 septembrie 2004. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și ale art. 1 din Legea nr. 29/1990. Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava. Recurenta a susținut că soluția instanței este greșită, întrucât reclamantul nu a făcut dovada persecuțiilor pretinse, cu acte oficiale și că, în realitate, mutarea familiei s-a făcut ca o măsură de protecție a cetățenilor români, de către stat.

Că, perioada legală pentru acordarea drepturilor este 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Recursul se va admite, în sensul și în considerarea acestui din urmă motiv. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face, contrar susținerilor recurentei, și prin declarație de martori. Așa după cum, în mod corect, a reținut prima instanță, din probele administrate în cauză, respectiv actele de stare civilă, înscrisurile și declarația autentică a martorilor I.M. și H.N., apreciate în raport cu realitățile istorice respective, rezultă că reclamantul a făcut dovada că refugiul familiei, în perioada 1 iunie 1940 - 6 martie 1945, s-a făcut ca urmare a persecuțiilor etnice.

Pentru că legea limitează, însă, acordarea drepturilor pentru persecuții suferite, numai începând cu data de 1 septembrie 1940, urmează a se stabili în favoarea reclamantului, acordarea drepturilor pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. În considerarea celor expuse și a prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va stabili drepturile pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, menținând celelalte dispozițiile ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 16 din 26 ianuarie 2005, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată, în sensul că stabilește drepturile pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.