ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 3 ianuarie 2004, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 4498 din 31

august 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a

arătat că prin actul contestat, pârâta i-a respins nejustificat acordarea

drepturilor legale compensatorii, deși a dovedit că în perioada 1 iunie 1940 -

6 martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Bălți - U.R.S.S.,

în România, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 16 din 26 ianuarie

2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că

reclamantul este beneficiarul drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada refugiului cuprinsă între 1 iunie 1940 - 6 martie 1945,

drepturile urmând a se acorda începând cu data de 1 septembrie 2004.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000 și ale art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a

declarat recurs în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susținut că

soluția instanței este greșită, întrucât reclamantul nu a făcut dovada

persecuțiilor pretinse, cu acte oficiale și că, în realitate, mutarea familiei

s-a făcut ca o măsură de protecție a cetățenilor români, de către stat.

Că, perioada legală pentru

acordarea drepturilor este 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Recursul se va admite, în

sensul și în considerarea acestui din urmă motiv.

În conformitate cu

prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale,

dovada persecuției etnice se poate face, contrar susținerilor recurentei, și

prin declarație de martori.

Așa după cum, în mod corect,

a reținut prima instanță, din probele administrate în cauză, respectiv actele

de stare civilă, înscrisurile și declarația autentică a martorilor I.M. și H.N.,

apreciate în raport cu realitățile istorice respective, rezultă că reclamantul

a făcut dovada că refugiul familiei, în perioada 1 iunie 1940 - 6 martie 1945,

s-a făcut ca urmare a persecuțiilor etnice.

Pentru că legea limitează,

însă, acordarea drepturilor pentru persecuții suferite, numai începând cu data

de 1 septembrie 1940, urmează a se stabili în favoarea reclamantului, acordarea

drepturilor pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În considerarea celor expuse

și a prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va

modifica sentința atacată, în sensul că va stabili drepturile pentru perioada

de refugiu cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, menținând

celelalte dispozițiile ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 16 din 26

ianuarie 2005, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată,

în sensul că stabilește drepturile pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.