ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4408/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 256 din 5

mai 2004, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul U.I., în baza art. 174

C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen., la 16 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Conform art. 67 alin. (2) C. pen.,

s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

A fost menținută starea de arest și

dedusă prevenția de la 29 martie 2004 la zi.

A fost confiscat cuțitul corp

delict.

S-a luat act că moștenitorii victimei

nu s-au constituit părți civile.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus și onorariul

apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 28 martie 2004, inculpatul U.I., aflat la domiciliul său în comuna

Tinosu, jud. Prahova, în stare de ebrietate, în urma unor discuții cu soția sa

U.V., i-a aplicat acesteia o lovitură cu un cuțit, luat de pe masă, în zona

crurală, secționându-i parțial artera femurală.

Urmare hemoragiei puternice, în

condițiile în care inculpatul a manifestat nepăsare, plecând în altă anexă a

imobilului, a survenit decesul acesteia.

Deși a încercat să-și ajute mama,

numitul U.F.V. nu a reușit, victima spunându-i că cel care a lovit-o cu cuțitul

este inculpatul.

Audiat în cursul urmăririi penale și

în cel al judecății, inculpatul și-a recunoscut vinovăția.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 245 din 9 iunie

2004, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul inculpatului ca nefondat,

constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, însă susținut oral,

prin apărător și personal, în sensul reducerii pedepsei.

Verificând hotărârea atacată în

raport de motivul de casare invocat oral, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar și de celelalte cazuri de casare care pot

fi luate în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Împrejurările săvârșirii faptei și

vinovăția inculpatului au fost stabilite fără echivoc pe baza materialului

probator administrat în cursul urmăririi penale și în cel al judecății.

Inculpatul și-a recunoscut

vinovăția.

Încadrarea juridică este legală.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele

speciale legale ale pedepsei, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii,

împrejurările comiterii acesteia și datele de caracterizare a persoanei

inculpatului.

Pedeapsa astfel cum a fost aplicată,

în imediata apropiere a limitei minime legale speciale, este corect

individualizată, fiind și justificată și necesară realizării atât a funcțiilor

de reeducare și constrângere ale sancțiunii, cât și scopului prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni.

Constatând că cererea inculpatului

de reducere a pedepsei nu este întemeiată, recursul acestuia urmează să fie

respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată va fi dedus

timpul arestării preventive de la 29 martie 2004 la 8 septembrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 245 din 9 iunie 2004

a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 29 martie 2004 la 8 septembrie 2004.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

septembrie 2004.