ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1653/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 ianuarie 2004, reclamantul N.N., cetățean vietnamez, a formulat contestație împotriva deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, nr. 217407, emisă la data de 11 noiembrie 2003, de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei - Autoritatea pentru Străini, solicitând anularea acestui act și emiterea unei decizii de aprobare a cererii sale de stabilire a domiciliului în România. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, deși a făcut dovada șederii legale și continue pe teritoriul României, mai mult de 6 ani, cererea de stabilire a domiciliului în România i-a fost respinsă, cu motivarea că în perioada 5 noiembrie 1997 - 23 decembrie 1997 a întârziat să facă cererea de prelungire a vizei, fiind sancționat contravențional.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 288 din 16 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâtul să emită o decizie de aprobare a stabilirii domiciliului în România. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru străini, susținând în esență că, reclamantul nu are ședere temporară legală în România, de cel puțin 6 ani, întrucât în perioada 5 noiembrie 1997 - 23 decembrie 1997 a fost sancționat contravențional pentru neprezentare în termen la prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 71 din O.U.G.

nr. 194/2002: 1) străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) o ședere temporară legală și continuă de cel puțin: (I) 3 ani în cazul celor căsătoriți cu cetățeni români; (II) 6 ani în cazul celorlalte categorii; b) fac dovada faptului că pe întreaga perioadă menționată la lit. a), au realizat mijloace de întreținere după cum urmează: (I) cel puțin la nivelul salariului mediu lunar pe economia națională, în cazul străinilor căsătoriți cu cetățeni români; (II) din activitățile legal desfășurate pe teritoriul României, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, corespunzător dreptului de ședere acordat până la formularea cererii, în celelalte situații.

c) dețin spațiu de locuit corespunzător; d) vorbesc limba română la nivel satisfăcător; e) sunt îndeplinite în continuare condițiile cu privire la intrarea în România, prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. a), c), e) și f). f) nu a intervenit pe perioada șederii în România, vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul României, prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d). Intimatul-reclamant este cetățean vietnamez, i s-a prelungit dreptul de ședere temporară în România în perioada 6 martie 1996 - 24 februarie 2004. Așadar, cel în cauză este de mai mult de 6 ani în România, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002.

Această ordonanță, aprobată prin Legea nr. 357/2003, prevede ca unică sancțiune pentru întârzierea la prelungirea vizelor de ședere, amenda contravențională [art. 124 alin. (1), coroborat cu art 25 lit. b)]. Pe de altă parte, întrucât sancțiunea contravențională a fost aplicată în 1997 și în continuare, străinului i s-a acordat viza de ședere, pe încă 6 ani, întârzierea nu poate fi reținută ca motiv de nerespectare a dispozițiilor art. 71 al legii. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 288 din 16 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.