ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2209/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 23 iunie 2004, reclamanta P.A. a chemat în judecată

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr.

12108/11627 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă și stabilirea calității de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor ce i se cuvin,

începând cu luna noiembrie 2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu părinții săi, din orașul Careii

Mari, județul Sălaj, din Ardealul de Nord, în luna august 1940 și s-a stabilit

în Pitești.

Prin sentința civilă nr. 1924

din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureșt, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12108/11627

din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a refugiat în luna august

1940, împreună cu părinții adoptivi, din orașul Careii Mari, județul Sălaj, din

Ardealul de Nord, stabilindu-se în Pitești, datorită persecuțiilor de ordin

etnice.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care

a motivat, în esență, că în dosarul depus la comisie, reclamanta nu a depus

dovezi concludente cauzei, iar aprecierea încadrării în dispozițiile legii se

poate face de către instanța de judecată, numai cu data prezentării dovezilor

și în funcție de acestea.

Recursul este nefondat.

Conform extrasului de

naștere depus la dosar, rezultă că reclamanta (născută A.), a fost adoptată de

către R.I. și A.V., adopție care a fost încuviințată de Tribunalul Sălaj, secția

tutelară, prin sentința nr. 2099 din 3 octombrie 1938, urmând a se numi R.A.

Din declarațiile martorilor

R.C. și S.A. rezultă că reclamanta s-a refugiat împreună cu părinții săi, din

orașul Careii Mari, județul Sălaj, din Ardealul de Nord, în luna august 1940,

stabilindu-se cu domiciliul, în Pitești, după care ulterior s-a mutat în

București.

Reclamanta nu s-a reîntors

în localitatea de unde s-a refugiat, martorii locuind în perioada refugiului,

în același imobil cu reclamanta. R.C. a mai declarat că traiul familiei R.I.,

datorită presiunilor și amenințărilor din partea etnicilor maghiari, a devenit

imposibil, familia respectivă fiind nevoită să se refugieze.

Având în vedere

considerentele prezentate și faptul că sentința instanței de fond este legală

și temeinică, iar motivele de recurs nu pot duce la casarea acesteia, recursul

declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., menținându-se sentința civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1924

din 1 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2005.