ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 635/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 242,

pronunțată la 20 aprilie 2004, a admis în parte acțiunea precizată, formulată

de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării

Naționale, a anulat decizia nr. 971 din 4 aprilie 2003, emisă de pârât și a

exonerat pe reclamant, de plata sumei de 8.118.584 lei reprezentând imputație,

conform deciziei menționate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantului, care a fost comandantul U.M. 02307

Timișoara, actualmente desființată, i-a fost reținută și imputată în urma unui

act de control, suma de 24.914.291 lei, reprezentând contravaloarea unor

penalități de întârziere calculate pentru nerespectarea termenelor contractuale

de livrare a unei cantități de lemne de foc.

În procedura prealabilă reglementată

de O.G. nr. 121/1998, pârâtului i-a fost admisă în parte contestația și drept

urmare, suma imputată, redusă la 8.119.584 lei, fiind, de altfel, redusă, suma

totală reținută în sarcina tuturor angajaților U.M. 02037.

Curtea de Apel Timișoara a

reținut cu privire la suma de 8.118.584 lei, imputată reclamantului, că nu sunt

îndeplinite cerințele Codului muncii, în vigoare la data emiterii deciziei de

imputație și nici cele ale art. 379 C. proc. civ., în sensul că paguba nu are

caracter cert, lichid și exigibil. În plus, s-a menționat că unitatea pârâtă ar

fi putut obține contravaloarea penalităților de întârziere contractuale pe

calea unei acțiuni în justiție, îndreptată împotriva societăților comerciale

furnizoare, termenul de prescripție nefiind împlinit.

Prin aceeași sentință,

instanța a hotărât neacordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de

53.200.325 lei solicitate de reclamant, apreciind nejustificată și nedovedită,

o astfel de cerere.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, atât reclamantul P.I., cât și pârâtul Ministerul Apărării

Naționale.

Înalta Curte verificând în

prealabil regularitatea recursului declarat de reclamantul P.I., constată că nu

a fost motivat în termenul prevăzut de art. 301, raportat la art. 303 C. proc.

civ.

Potrivit acestor dispoziții

legale, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul

termenului legal de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel. Art. 303 alin. (2) C. proc. civ., prevede expres

că termenul pentru depunerea motivelor de recurs se calculează de la

comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte de această

dată.

În cauza de față, sentința

civilă atacată a fost comunicată recurentului-reclamant P.I., la data de 19 mai

2004, iar recursul a fost declarat, dar nu și motivat, la aceeași dată,

respectiv la 19 mai 2004.

Motivele de recurs au fost ulterior

depuse la dosar de către recurentul P.I., la data de 14 ianuarie 2005, anterior

termenului fixat pentru judecarea recursului, la 4 februarie 2005.

În ceea ce privește recursul

declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, Înalta Curte

verificând, de asemenea, regularitatea acestuia, prealabil analizării motivelor

invocate, constată lipsa unor mențiuni din cuprinsul cererii de recurs,

mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit art. 302

1

C.

proc. civ.

În sensul textului de lege

menționat, cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității,

printre altele, mențiuni referitoare la numele și domiciliul, respectiv

reședința părților. Cererea de recurs a recurentului pârât nu cuprinde, însă,

toate aceste mențiuni, după cum s-a învederat și de către reclamantul-recurent

P.I., prin întâmpinarea depusă la dosar, față de recursul pârâtului-recurent,

solicitându-se constatarea nulității, conform prevederilor legale incidente,

sus-menționate.

Cum această omisiune nu a

fost acoperită nici până la termenul acordat în vederea judecății recursurilor

de față, Înalta Curte, nu poate decât să constate și nulitatea recursului

pârâtului-recurent Ministerul Apărării Naționale, pentru omisiunile sus

arătate, în aplicarea dispozițiilor legale imperative cuprinse în art. 302

1

C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, potrivit

art. 306 C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant

P.I., pentru a nu fi fost motivat, în termenul legal, imperativ, prevăzut de art.

303 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 302

1

C. proc. civ., va

constata nul, recursul declarat de recurentul-reclamant P.I., reținând,

totodată, că nu există în cauză, nici motive de casare de ordine publică,

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule, recursurile

declarate de P.I. și de Ministerul Apărării Naționale, împotriva sentinței

civile nr. 242/PI din 20 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2005.