ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința
civilă nr. 1790 din 15 mai 2006 a respins acțiunea având ca obiect pretenții
formulată de reclamanta SC R. SA cu sediul social în Timișoara, județul Timiș,
împotriva pârâtei SC U.M.T. SA cu sediul social în Timișoara, județul Timiș. De
asemenea a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă. A mai
fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de SC
U.M.T. SA în contradictoriu cu intervenienții SNL O. SA cu sediul social în
Târgu-Jiu, județul Gorj, și SC Î.C.M. SA cu sediul social în Târgu Jiu, județul
Gorj. S-a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei
soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că reclamanta SC R. SA
Timișoara a solicitat obligarea pârâtei SC U.M.T. SA la plata sumei de
5.784.221.688 lei reprezentând contravaloare subansamble achitate și nelivrate,
contravaloare lipsuri furnitură și penalități de întârziere. La termenul din
data de 12 ianuarie 2003 reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a
învederat că își majorează pretențiile la cuantumul de 10.018.271.680 lei,
raportat la rata inflației pe perioada ianuarie 2001 - decembrie 2003.
Pârâta a depus întâmpinare,
precizând că între părți a intervenit un contract de depozit voluntar cu titlu
gratuit și a cerut respingerea acțiunii, invocând că dacă ar exista vreo
pretenție, a operat prescripția extinctivă a dreptului la acțiune. Ulterior, la
termenul din 22 martie 2005, pârâta a depus o cerere reconvențională, solicitând
ca în contradictoriu cu SC R. SA și SNL O. SA să se constate că între SC U.M.T.
SA în calitatea de vânzător și SC R. SA Timișoara în calitatea de cumpărător
s-au stins prin plată (executare voluntară) obligațiile reciproce asumate prin
contractele din 1991. Mai mult, la data introducerii acțiunii, în evidențele
contabile ale SC R. SA nu era înregistrat niciun debit al SC U.M.T. SA rezultat
din contractele expuse anterior.
Intervenienta forțată SNL O.
SA a depus la rândul ei întâmpinare, prin care a invocat excepția
inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, excepția
tardivității acestei cereri și excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din
6 septembrie 2005 pârâta SC U.M.T. SA Timișoara a chemat în judecată, în
calitatea de intervenient forțat și SC Î.C.M. SA, fiind reluate aspectele din
prima cerere reconvențională.
Intervenienta forțată SC
Î.C.M. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive și excepția tardivității.
Constatând că pentru
soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei se
impune administrarea unor probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii,
s-a dispus unirea acestei excepții cu fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art.
137 alin. (2) C. proc. civ. Analizând succesiunea raporturilor juridice
desfășurate între părți s-a apreciat că acțiunea reclamantei se impune a fi
respinsă ca prescrisă.
Deși s-a apreciat că
excepția prescripției este una de fond, care face de prisos cercetarea pricinii
în fond, totuși instanța a examinat cererea reclamantei și din punct de vedere
al temeiniciei acesteia, ocazie cu care a concluzionat că pârâta și-a executat
în întregime obligațiile care îi reveneau, astfel încât cererea reclamantei a
fost respinsă ca neîntemeiată.
Atât cererea reconvențională
cât și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de pârâtă au
fost respinse ca nefondate, prin aceea că au vizat doar constatarea unor stări
de fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept.
Față de respingerea ca
inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a altor persoane, s-a apreciat că
nu se mai impune analizarea acesteia din punct de vedere al calității
procesuale pasive a celor două societăți chemate în judecată.
Cheltuielile de judecată
avute de pârâtă nu au fost acordate, deoarece nu au fost dovedite.
Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială, prin decizia civilă nr. 47 din 26 februarie 2007 a admis apelul
declarat de reclamanta SC R. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1790
din 15 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială, în dosarul nr.
12785/COM/2003, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare
la Tribunalul Timiș.
Instanța de apel a stabilit
că sentința apelată este nelegală sub mai multe aspecte.
Astfel există neconcordanța
dintre minută și dispozitivul hotărârii, care face ca aceasta să fie lovită de
nulitate. Nulitatea este absolută, deoarece dispozitivul sentinței reprezintă o
reproducere a minutei redactate după deliberare, iar între minută și dispozitiv
trebuie să existe o perfectă concordanță.
Prima instanță a fost
confuză și în expunerea consemnărilor în Încheierea de ședința de amânare a
pronunțării. În Încheierea de ședință din 8 mai 2006 prin care a fost amânată
pronunțarea pentru data de 15 mai 2006 greșit s-a arătat că „pe rol se află
judecarea acțiunii comerciale având ca obiect pretenții și cererea de
intervenție formulată de intervenienții SNL O. SA și SC Î.C.M. SA, în realitate
cererea de introducere în cauză a intervenienților fiind formulată de pârâta SC
U.M.T. SA.
Nelegalitatea subzistă și
pentru împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de
cerere din acțiunea reclamantei cu privire la penalitățile de întârziere,
precum și pentru lipsa de rol activ, ea fiind obligată să se pronunțe motivat
asupra fiecărui capăt de cerere în mod separat.
Referitor la capătul de
cerere al reclamantei pentru pretenții, a fost dată atât soluția de respingere
a acțiunii ca prescrisă, cât și ca neîntemeiată, soluții ce în mod evident nu
pot coexista.
Și cererea reconvențională a
primit o soluționare greșită, nefiind clarificată natura juridică a cererii
pârâtei, nu s-a făcut pronunțarea asupra tardivității cererii reconvenționale
invocată de reclamantă și nici asupra excepțiilor ridicate de interveniente.
În același timp s-a
pronunțat o hotărâre nelegală și pentru faptul că s-a respins cererea de
chemare în judecată a altor persoane și ca nefondată și ca inadmisibilă, ceea
ce nu este posibil.
Împotriva deciziei civile nr.
47 din 26 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială, a promovat recurs pârâta SC U.M.T. SA, care în temeiul art. 304 pct.
9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului,
casarea în întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare
la Curtea de Apel Timișoara.
În dezvoltarea motivelor de
recurs, în esență, s-a evocat că sub pretextul incidenței unor încălcări de
ordine publică, instanța de apel a cenzurat hotărârea fondului cu depășirea
limitelor cererii de apel formulate de reclamanta pârâtă reconvențională
apelantă SC R. SA. A fost aplicată greșit legea, total disproporționat în
raport de o simplă eroare materială, care nu a fost de natură să producă vreo
consecință juridică. Toate criticile aduse de instanța de apel primei sentințe
nu sunt justificate, cu atât mai mult cu cât SC U.M.T. SA nu a declarat apel și
totuși prin încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. raportat
la art. 295 din același act normativ a fost cenzurată inclusiv cererea
reconvențională. Aceiași situație a existat și pentru intervenientele SNL O. SA
și SC Î.C.M. SA care nu au declarat apel, dar s-a procedat la desființarea
sentinței instanței de fond pentru excepții invocate în întâmpinări.
Intimata - reclamantă SC R.
SA Timișoara a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând
materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile
formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a
respinge ca nefondat recursul pârâtei SC U.M.T. SA Timișoara, pentru
următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor
cuprinse în art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii
iar ea trebuie să cuprindă:
arătarea instanței care a
pronunțat-o și numele judecătorilor care au luat parte la judecată;
numele, domiciliul sau
reședința părților, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau
reprezentanților legali și al avocaților;
obiectul cererii și
susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor;
arătarea concluziilor
procurorului;
motivele de fapt și de
drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au
înlăturat cererile părților;
dispozitivul;
calea de atac și termenul
în care se poate exercita;
mențiunea că pronunțarea
s-a făcut în ședință publică, precum și semnăturile judecătorilor și
grefierului.
Dispozitivul hotărârii
judecătorești este indicat în mod expres de art. 261 alin. (6) C. proc. civ. și
este, unanim considerat de doctrină și jurisprudență, a fi chintesența
hotărârii, în sens restrictiv, cuprinzând soluția dată de judecătorul
litigiului cu care el a fost investit a-l soluționa, regăsindu-se ad literam în
„minuta” elaborată la sfârșitul deliberării. Din această perspectivă, prin
dispozitiv trebuie să-și găsească rezolvarea toate cererile părților și soluția
la orice capăt de cerere.
Din verificarea întregii
documentații existente la dosar, apare fără putere de tăgadă că în minută este
consemnat, la alin. (3) următorul aspect juridic: „respinge cererea de chemare
în judecată a altor persoane formulată de reclamantă în contradictoriu cu
intervenienții SNL O. SA și SC Î.C.M. SA”, iar în dispozitiv este preluat
defectuos următorul conținut: „respinge cererea de chemare în judecată a altor
persoane formulată de SC U.M.T. SA în contradictoriu cu intervenienții SNL O.
SA și SC Î.C.M. SA”.
Constant, jurisprudența a
evidențiat că după întocmirea minutei, cu ocazia pronunțării hotărârii,
judecătorul nu mai poate reveni asupra părerii sale, ea semnându-se sub
pedeapsa nulității, iar minuta astfel întocmită reprezintă fidel dispozitivul
hotărârii, trebuind să fie preluată în întregime, nefiind susceptibilă de
modificare.
Au existat neconcordanțe și
în redactarea Încheierii de amânare a pronunțării, din data de 8 mai 2006.
Atunci când pronunțarea hotărârii a fost amânată, mențiunile din prevederile art.
260 alin. (1) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ. este imperios necesar a se regăsi în
încheierea de dezbateri, despre care se va face vorbire în hotărâre, cu care,
de altfel, încheierea face corp comun. De remarcat că și cu această ocazie, așa
cum a surprins în criticile sale instanța de apel, apar neconcordanțe în
determinarea corectă a cadrului procesual.
Prin cererea de chemare în
judecată reclamanta SC R. SA Timișoara a solicitat și obligarea pârâtei la
plata sumei de 882.339.000 lei cu titlu de penalități de întârziere, capăt de
cerere asupra căruia prima instanță a omis a se pronunța.
Nu a fost exercitat de
instanța fondului un rol activ, în condițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.,
fiind necesar a fi cerut părților să prezinte explicații și să facă precizări,
precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt și de drept, chiar
dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare, cu finalitatea de a lămuri
cauza sub toate aspectele.
Așa cum amplu documentat și
bine argumentat a expus instanța de apel, nu au fost soluționate în spiritul
legalității nici cererea reconvențională și nici excepțiile invocate de părțile
litigante, singura soluție care se impune fiind trimiterea cauzei spre rejudecare
la Tribunalul Timiș.
Apărările formulate de
recurentă în sensul că ne aflăm în prezența unor erori materiale nu poate fi
primită în contextul expus anterior.
Pentru aceste rațiuni,
urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC U.M.T. SA
împotriva deciziei civile nr. 47 din 26 februarie 2007 pronunțată de Secția comercială
a Curții de Apel Timișoara, nefiind îndeplinită niciuna din cerințele prevăzute
de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC U.M.T. SA Timișoara împotriva deciziei civile nr. 47 din 26
februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 21 februarie 2008.