ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2411/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Direcția de Control Financiar

a Camerei de Conturi București a efectuat o verificare la S.N.S.P.A., sub aspectul respectării dispozițiilor legale privind gestionarea și folosirea

fondurilor publice pe anul 2000.

Procesul-verbal nr. 1777 din

20 decembrie 2001, întocmit cu acest prilej, a fost trimis Procurorului

financiar care, în raport cu actele dosarului și obiecțiunile S.N.S.P.A., a

dispus clasarea cauzei, prin rezoluția din 11 februarie 2002, pronunțată în

dosarul nr. 13219/20/D/2002.

Procurorul financiar a

considerat că, în ceea ce privește achitarea cu întârziere a obligațiilor

privind drepturile salariale constând în diferențe C.A.S., nu rezultă elemente

pe baza cărora să se rețină existența răspunderii civile delictuale, deoarece,

din punct de vedere al vinovăției, lipsește intenția, neglijența sau

imprudența, iar dispozițiile pct. 2 din O.U.G. nr. 2/1999 (abrogată prin art. 198

din Legea nr. 19/2000), au avut în vedere numai posibilitatea obținerii unei

bonificații și nu au reprezentat o obligație necesară a fi îndeplinită în mod

absolut.

Cu privire la plățile

efectuate către furnizorii serviciilor de pază, s-a apreciat că orice

consecință se situează în sfera răspunderii civile contractuale.

Față de constatarea

depășirii normativelor la cheltuieli pentru carburanți, s-au analizat

prevederile art. 13, 82, 92, 170 și ale art. 171 din Legea nr. 84/1995,

republicată și s-a reținut că autonomia universitară este garantată și vizează,

între altele, domeniul administrării și finanțării activității didactice și de

cercetare din instituțiile de învățământ superior care funcționează în

condițiile art. 70 (alin. (1) lit. b) din Legea nr. 72/1996, privind finanțele

publice.

Împotriva actului de

clasare, a formulat plângere, Direcția de Control Financiar București, care a

fost admisă de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a

României, prin rezoluția nr. 13266/27D/2002 din 27 martie 2002.

Urmare a admiterii

plângerii, s-a dispus infirmarea actului de clasare și restituirea dosarului, în

vederea completării controlului, cu precizarea ca, în continuare, sesizarea

colegiului jurisdicțional să se efectueze în conformitate cu prevederile art. 31

din Legea nr. 94/1992, republicată.

După restituire, în urma

examinării dosarului, Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de

Conturi a municipiului București, prin încheierea nr. 79 din 17 mai 2002, a

dispus sesizarea Colegiului jurisdicțional, referindu-se la aceleași constatări

care au reprezentat și obiectul dosarului de clasare.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Colegiului jurisdicțional București, formând obiectul dosarului nr. 83/2002

și a fost suspendată la 11 septembrie 2002, până la soluționarea definitivă a

cererii de reexaminare.

Împotriva rezoluției nr. 13266/27D/2002

a Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României au

formulat cerere de reexaminare, în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992,

republicată, S.V., V.L., S.O. și I.Ș., care îndeplinesc diverse funcții în

cadrul S.N.S.P.A. Aceștia și-au motivat cererea, arătând că, în cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât rezoluția de

clasare din 11 februarie 2002 a fost legală și temeinică.

Curtea de Conturi a

României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992,

republicată, prin decizia nr. 60 din 18 decembrie 2002, a respins cererea de

reexaminare.

Instanța a reținut că

motivele invocate de petenți în cererea de reexaminare constituie, în fapt,

apărări de fond, care sunt supuse analizei și în cauza aflată spre soluționare

în dosarul nr. 83/2002 al Colegiului jurisdicțional București și că admiterea

cererii de reexaminare și menținerea actului de clasare ar crea un conflict

procedural în ceea ce privește soluționarea cauzei de către instanțe diferite

din sistemul de organizare al Curții de Conturi.

Că, în raport cu prevederile

art. 31 alin. (2) sau ale art. 31 alin. (1), raportate la cele ale art. 97 alin.

(1) din Legea nr. 94/1992, modul de sesizare al Colegiului jurisdicțional, prin

rezoluția atacată, nu poate constitui obiectul cererii de reexaminare.

Împotriva deciziei au

declarat recurs, în termen legal, S.V., V.L., S.O. și I.Ș.

În motivare, recurenții au

susținut, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind

dată cu încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, care

nu condiționează promovarea cererii de reexaminare, de conținutul măsurii

dispuse prin rezoluția contestată, legea nefăcând o astfel de distincție.

Astfel, nu există nici o prevedere legală care să susțină concluzia instanței,

că s-ar crea un conflict procedural, în cazul admiterii cererii de reexaminare,

în soluționarea cauzei, de către instanțe diferite ale Curții de Conturi.

Pe fondul cauzei, recurenții

au arătat că, prin rezoluția Procurorului general financiar de pe lângă Curtea

de Conturi a României, s-a dispus în mod nelegal admiterea plângerii formulate

de Direcția de Control Financiar Ulterior București și desființarea actului de

clasare, cu restituirea dosarului pentru completare, în condițiile în care,

actul de control cuprindea toate elementele, nemaifiind necesară completarea

sa.

Că, soluția procurorului

general financiar de admitere a plângerii este nemotivată.

Criticile formulate sunt

întemeiate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, „împotriva soluției Procurorului

general financiar, partea interesată poate face cerere de reexaminare, la Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută la art. 56”.

Față de prevederile mai sus citate,

instanța a reținut, în mod eronat, că modul de sesizare a Colegiului

jurisdicțional, prin rezoluția Procurorului general financiar de pe lângă

Curtea de Conturi a României, nu poate constitui obiectul cererii de

reexaminare, deoarece soluția a fost de restituire a dosarului, pentru

completarea controlului.

Întrucât norma legală

indicată nu condiționează admisibilitatea cererii de reexaminare, de soluția Procurorului

general financiar, instanța nu putea face o asemenea interpretare restrictivă,

potrivit principiului

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

.

Instanța a reținut greșit și

că eventuala admitere a cererii de reexaminare, cu consecința menținerii

actului de clasare, ar crea conflict procedural cu Colegiul jurisdicțional

București.

În realitate, acest conflict

este doar aparent.

Pe de o parte, deoarece,

prin încheierea de la 11 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 83/2002,

Colegiul jurisdicțional București a dispus suspendarea judecării cauzei, până

la soluționarea cererii de reexaminare.

S-a înlăturat, astfel,

riscul pronunțării a două hotărâri contradictorii.

Pe de altă parte, nu există

temei nici pentru susținerea instanței, în sensul că cele două cauze ar avea

același obiect sau ar viza aceleași apărări de fond, referitoare la existența

răspunderii civile delictuale.

Astfel, dacă cererea de

reexaminare poartă amprenta rezoluției Procurorului general financiar pe de

lângă Curtea de Conturi a României nr. 13266/27D/2002, prin care s-a dispus

infirmarea actului de clasare și restituirea dosarului, pentru completarea

controlului, obiectul cauzei din dosarul nr. 83/2002 al Colegiului

jurisdicțional București îl constituie obligațiile bugetare sesizate de către

Direcția de Control Financiar Ulterior a municipiului București, prin

încheierea nr. 79 din 17 mai 2002.

Prin urmare, în mod

netemeinic și fără nici un fundament legal, Curtea de Conturi, în compunerea

prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins cererea de

reexaminare.

În ceea ce privește fondul

cererii de reexaminare, analizând motivele invocate, în raport cu cele expuse

de către petenți și cu reglementările legale incidente, Curtea constată că

cererea este întemeiată.

Prin rezoluția Procurorului

general financiar s-a restituit în mod greșit cauza, la organul de control, cu

toate că actul de control cuprindea toate elementele care să permită analiza

acestuia, din punct de vedere al legalității.

Soluția este eronată și față

de împrejurarea că, inițial, actul de control fiind calificat ca proces-verbal

de constatare, a fost supus procedurii prevăzute de art. 36-37 din Legea nr. 94/1992,

republicată, iar, ulterior, fără nici o justificare, a fost considerat ca

raport asupra conturilor, supus procedurii desprinse de art. 31-35 din lege.

În ceea ce privește

admiterea plângerii formulate, soluția Procurorului general financiar este

nemotivată.

Referitor la actul de

clasare, s-a reținut în mod corect că, în speță, nu sunt întrunite răspunderi

civile delictuale a persoanelor a căror răspundere a fost stabilită prin actul

de control, constatarea aceasta fiind infirmată fără nici o motivare de Procurorul

general financiar.

Având în vedere toate cele

expuse și în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va

admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii cererii de

reexaminare.

Pe cale de consecință, se va

anula soluția Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a

României nr. 13266/27D din 27 martie 2002 și se va menține rezoluția de clasare

nr. 9001/1D din 11 februarie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

S.V., V.L., S.O. și I.Ș. împotriva deciziei nr. 60 din 18 decembrie 2002 a

Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Modifică decizia atacată, în

sensul că admite cererea de reexaminare formulată de V.L., I.Ș., S.V. și S.O.

Anulează soluția Procurorului

general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, nr. 13266/27D din 27

martie 2002 și menține rezoluția de clasare nr. 9001/1D din 11 februarie 2002.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.