ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2411/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Direcția de Control Financiar a Camerei de Conturi București a efectuat o verificare la S.N.S.P.A., sub aspectul respectării dispozițiilor legale privind gestionarea și folosirea fondurilor publice pe anul 2000. Procesul-verbal nr. 1777 din 20 decembrie 2001, întocmit cu acest prilej, a fost trimis Procurorului financiar care, în raport cu actele dosarului și obiecțiunile S.N.S.P.A., a dispus clasarea cauzei, prin rezoluția din 11 februarie 2002, pronunțată în dosarul nr. 13219/20/D/2002. Procurorul financiar a considerat că, în ceea ce privește achitarea cu întârziere a obligațiilor privind drepturile salariale constând în diferențe C.A.S., nu rezultă elemente pe baza cărora să se rețină existența răspunderii civile delictuale, deoarece, din punct de vedere al vinovăției, lipsește intenția, neglijența sau imprudența, iar dispozițiile pct. 2 din O.U.G.

nr. 2/1999 (abrogată prin art. 198 din Legea nr. 19/2000), au avut în vedere numai posibilitatea obținerii unei bonificații și nu au reprezentat o obligație necesară a fi îndeplinită în mod absolut. Cu privire la plățile efectuate către furnizorii serviciilor de pază, s-a apreciat că orice consecință se situează în sfera răspunderii civile contractuale. Față de constatarea depășirii normativelor la cheltuieli pentru carburanți, s-au analizat prevederile art. 13, 82, 92, 170 și ale art. 171 din Legea nr. 84/1995, republicată și s-a reținut că autonomia universitară este garantată și vizează, între altele, domeniul administrării și finanțării activității didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior care funcționează în condițiile art. 70 (alin. (1) lit. b) din Legea nr. 72/1996, privind finanțele publice.

Împotriva actului de clasare, a formulat plângere, Direcția de Control Financiar București, care a fost admisă de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, prin rezoluția nr. 13266/27D/2002 din 27 martie 2002. Urmare a admiterii plângerii, s-a dispus infirmarea actului de clasare și restituirea dosarului, în vederea completării controlului, cu precizarea ca, în continuare, sesizarea colegiului jurisdicțional să se efectueze în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 94/1992, republicată. După restituire, în urma examinării dosarului, Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi a municipiului București, prin încheierea nr. 79 din 17 mai 2002, a dispus sesizarea Colegiului jurisdicțional, referindu-se la aceleași constatări care au reprezentat și obiectul dosarului de clasare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Colegiului jurisdicțional București, formând obiectul dosarului nr. 83/2002 și a fost suspendată la 11 septembrie 2002, până la soluționarea definitivă a cererii de reexaminare. Împotriva rezoluției nr. 13266/27D/2002 a Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României au formulat cerere de reexaminare, în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, S.V., V.L., S.O. și I.Ș., care îndeplinesc diverse funcții în cadrul S.N.S.P.A. Aceștia și-au motivat cererea, arătând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât rezoluția de clasare din 11 februarie 2002 a fost legală și temeinică.

Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, prin decizia nr. 60 din 18 decembrie 2002, a respins cererea de reexaminare. Instanța a reținut că motivele invocate de petenți în cererea de reexaminare constituie, în fapt, apărări de fond, care sunt supuse analizei și în cauza aflată spre soluționare în dosarul nr. 83/2002 al Colegiului jurisdicțional București și că admiterea cererii de reexaminare și menținerea actului de clasare ar crea un conflict procedural în ceea ce privește soluționarea cauzei de către instanțe diferite din sistemul de organizare al Curții de Conturi. Că, în raport cu prevederile art. 31 alin. (2) sau ale art. 31 alin. (1), raportate la cele ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, modul de sesizare al Colegiului jurisdicțional, prin rezoluția atacată, nu poate constitui obiectul cererii de reexaminare.

Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, S.V., V.L., S.O. și I.Ș. În motivare, recurenții au susținut, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, care nu condiționează promovarea cererii de reexaminare, de conținutul măsurii dispuse prin rezoluția contestată, legea nefăcând o astfel de distincție. Astfel, nu există nici o prevedere legală care să susțină concluzia instanței, că s-ar crea un conflict procedural, în cazul admiterii cererii de reexaminare, în soluționarea cauzei, de către instanțe diferite ale Curții de Conturi.

Pe fondul cauzei, recurenții au arătat că, prin rezoluția Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, s-a dispus în mod nelegal admiterea plângerii formulate de Direcția de Control Financiar Ulterior București și desființarea actului de clasare, cu restituirea dosarului pentru completare, în condițiile în care, actul de control cuprindea toate elementele, nemaifiind necesară completarea sa. Că, soluția procurorului general financiar de admitere a plângerii este nemotivată. Criticile formulate sunt întemeiate. În conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, „împotriva soluției Procurorului general financiar, partea interesată poate face cerere de reexaminare, la Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută la art. 56”.

Față de prevederile mai sus citate, instanța a reținut, în mod eronat, că modul de sesizare a Colegiului jurisdicțional, prin rezoluția Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, nu poate constitui obiectul cererii de reexaminare, deoarece soluția a fost de restituire a dosarului, pentru completarea controlului. Întrucât norma legală indicată nu condiționează admisibilitatea cererii de reexaminare, de soluția Procurorului general financiar, instanța nu putea face o asemenea interpretare restrictivă, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus . Instanța a reținut greșit și că eventuala admitere a cererii de reexaminare, cu consecința menținerii actului de clasare, ar crea conflict procedural cu Colegiul jurisdicțional București.

În realitate, acest conflict este doar aparent. Pe de o parte, deoarece, prin încheierea de la 11 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 83/2002, Colegiul jurisdicțional București a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea cererii de reexaminare. S-a înlăturat, astfel, riscul pronunțării a două hotărâri contradictorii. Pe de altă parte, nu există temei nici pentru susținerea instanței, în sensul că cele două cauze ar avea același obiect sau ar viza aceleași apărări de fond, referitoare la existența răspunderii civile delictuale.

Astfel, dacă cererea de reexaminare poartă amprenta rezoluției Procurorului general financiar pe de lângă Curtea de Conturi a României nr. 13266/27D/2002, prin care s-a dispus infirmarea actului de clasare și restituirea dosarului, pentru completarea controlului, obiectul cauzei din dosarul nr. 83/2002 al Colegiului jurisdicțional București îl constituie obligațiile bugetare sesizate de către Direcția de Control Financiar Ulterior a municipiului București, prin încheierea nr. 79 din 17 mai 2002. Prin urmare, în mod netemeinic și fără nici un fundament legal, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins cererea de reexaminare. În ceea ce privește fondul cererii de reexaminare, analizând motivele invocate, în raport cu cele expuse de către petenți și cu reglementările legale incidente, Curtea constată că cererea este întemeiată.

Prin rezoluția Procurorului general financiar s-a restituit în mod greșit cauza, la organul de control, cu toate că actul de control cuprindea toate elementele care să permită analiza acestuia, din punct de vedere al legalității. Soluția este eronată și față de împrejurarea că, inițial, actul de control fiind calificat ca proces-verbal de constatare, a fost supus procedurii prevăzute de art. 36-37 din Legea nr. 94/1992, republicată, iar, ulterior, fără nici o justificare, a fost considerat ca raport asupra conturilor, supus procedurii desprinse de art. 31-35 din lege. În ceea ce privește admiterea plângerii formulate, soluția Procurorului general financiar este nemotivată. Referitor la actul de clasare, s-a reținut în mod corect că, în speță, nu sunt întrunite răspunderi civile delictuale a persoanelor a căror răspundere a fost stabilită prin actul de control, constatarea aceasta fiind infirmată fără nici o motivare de Procurorul general financiar.

Având în vedere toate cele expuse și în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii cererii de reexaminare. Pe cale de consecință, se va anula soluția Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României nr. 13266/27D din 27 martie 2002 și se va menține rezoluția de clasare nr. 9001/1D din 11 februarie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.V., V.L., S.O. și I.Ș. împotriva deciziei nr. 60 din 18 decembrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Modifică decizia atacată, în sensul că admite cererea de reexaminare formulată de V.L., I.Ș., S.V. și S.O. Anulează soluția Procurorului general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, nr. 13266/27D din 27 martie 2002 și menține rezoluția de clasare nr. 9001/1D din 11 februarie 2002. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.