ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.G.D.

a chemat în judecată pârâta C.N.P.D.A.S., solicitând instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării, până la pronunțarea

instanței de fond, a Ordinului nr. 4665/2009 al președintelui C.N.P.D.A.S., act

administrativ prin care i s-a imputat suma de 3.346 lei, reprezentând drepturi

salariale încasate necuvenit, în perioada în care se afla în delegație în

interes de serviciu.

Reclamantul a arătat că este

funcționar public în cadrul C.N.P.D.A.S. din anul 2001, iar prin ordinul

contestat i s-a imputat suma de 3.346 lei, reprezentând drepturi salariale

încasate necuvenit, în perioada în care se afla în delegație în interes de

serviciu. Reclamantul a susținut că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, întrucât actul prezintă o aparență de nelegalitate, cât

timp nu cuprinde menționarea perioadelor la care se face referire și nici actul

în baza căruia auditorii publici externi ai Curții de Conturi au stabilit un

prejudiciu.

Susține reclamantul că nelegalitatea

ordinului derivă și din împrejurarea că pentru perioada din luna noiembrie 2008

pentru care i s-a imputat suma respectivă se afla în delegație din dispoziția

conducerii instituției pârâte, în baza unor ordine de deplasare, semnate și

aprobate, delegarea realizându-se în scopul susținerii unui curs de formare

profesională cu tema „Executarea silită a debitelor”, iar legislația în vigoare

nu prevede că funcționarul public nu beneficiază de drepturile salariale pe

perioada cât se află în delegație trimis de conducerea instituției. Mai mult,

reclamantul susține că în perioada respectivă a asigurat coordonarea și a

Direcției din cadrul C.N.P.A.S. pe care o conducea, întrucât aproape zilnic

făcea naveta din locația unde se desfășura cursul în București. Tot în

susținerea cazului bine justificat, reclamantul invocă nelegalitatea

controlului efectuat de echipa de auditori din cadrul Curții de Conturi,

control ce a stat apoi la baza emiterii ordinului contestat în cauză, atât prin

prisma necompetenței acestei echipe, cât și prin aceea a neacordării dreptului de

a formula obiecțiuni la actul de control.

Sub aspectul pagubei iminente,

reclamantul a susținut ca executarea actului administrativ ar crea un

prejudiciu material în patrimoniul său, prin reținerea din drepturile salariale

lunare a unor sume de bani, pretins datorate.

Reclamantul a indicat că a îndeplinit

procedura prealabilă prin notificarea nr. 30090 din 08 octombrie 2009.

Pârâta C.N.P.D.A.S. a

formulat întâmpinare, invocând în principal excepția prematurității acțiunii,

excepție care a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din 27

noiembrie 2009. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de

suspendare, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004. Astfel, pârâta a susținut că nu subzistă aparența de

nelegalitate a actului administrativ, întrucât acesta a fost emis în

conformitate cu prevederile legale aplicabile ale art. 84 și art. 85 din Legea nr.

188/1999 și ale art. 64 din Legea nr. 94/1992, precum și în considerarea unei

situații concrete determinate, fiind emis în baza Deciziei nr. 2/V din 30 iulie

2009 a Curții de Conturi, prin care s-a constatat că instituția pârâtă a

achitat sume de bani reprezentând salarii necuvenite și a decontat cheltuieli

de cazare, transport și/sau diurnă necuvenite unor salariați, printre care se

află și reclamantul, care au susținut în calitate de lectori - în baza

contractelor de prestări servicii încheiate cu I.N.A. - cursuri de

perfecționare a personalului de specialitate din cadrul C.N.P.A.S. și unitățile

subordonate.

Pârâta a prezentat,

in extenso, modul în care a fost stabilit debitul imputat reclamantului, în

sumă de 3.346 lei și a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii

Ordinului nr. 4665 din 04 septembrie 2009.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

1046 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea precizatoare

formulată de reclamantul R.G.D. și a dispus suspendarea executării Ordinului

nr. 4665/2009 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) cu referire

la art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004.

În

privința cazului bine justificat, instanța a reținut că aparența de

nelegalitate a actului derivă din nejustificarea în fapt și în drept a măsurii

de imputare a sumei de 3.346 lei, atâta timp cât în perioada în care s-au

desfășurat cursurile de pregătire reclamantul a îndeplinit și atribuțiile ce-i

reveneau în cadrul serviciului, semnând corespondența și documentația aferentă

atribuțiilor sale de serviciu. S-a mai reținut că reclamantului nu i-a fost

respectat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a acordat posibilitatea de a

contesta stabilirea unui prejudiciu de către auditorii publici externi ai

Curții de Conturi și nu a fost menționat temeiul juridic potrivit căruia, pe

perioada cât este trimis în delegație de conducerea instituției, funcționarul

public nu ar beneficia de drepturile salariale aferente raportului său de

serviciu, dacă și-a exercitat în această perioada și atribuțiile legale ce îi

reveneau.

Totodată,

instanța a avut în vedere și faptul că, din actele dosarului, rezultă că reclamantul

a fost pontat la serviciu pentru respectiva perioadă, iar în declarația dată de

organizatoarea cursului, d-na M.C., se menționează că „lectorii și-au exercitat

în această perioadă și atribuțiile de serviciu”, acest element fiind suficient

pentru a ridica o îndoială în privința legalității actului.

Prima instanță

a reținut și împrejurarea că, în Ordinul nr. 4665/2009, nu este indicat un

temei juridic și nici nu este stabilită natura mobilității în cadrul raportului

de serviciu, în condițiile art. 87 din Legea nr. 188/1999 (în forma în vigoare

la data desfășurării cursurilor respective), pentru a se putea stabili în

concret aplicabilitatea sau nu a prevederilor art. 88 alin. (4) din aceeași

lege (în forma în vigoare la data desfășurării cursurilor respective), ce

dispun că: „Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția

publică și salariul, iar autoritatea sau instituția publică care îl deleagă

este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării și al

indemnizației de delegare”.

În

privința pagubei iminente, instanța a apreciat asupra efectului executării

actului contestat, și anume recuperarea de la reclamant a sumei de 3.346 lei,

prejudiciul fiind unul material, viitor și previzibil.

La

pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere și prevederile Recomandării nr.

R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului de Miniștri ai Consiliului Europei

cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă.

3.

Cererea de recurs

Împotriva

sentinței civile nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în terme legal, a

declarat

recurs pârâta C.N.P.D.A.S.

Invocând

ca temei legal al motivelor de recurs formulate prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că sentința primei instanțe

a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 54/2004, republicată, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două cerințe

expres prevăzute, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența

producerii unei pagube.

Autoritatea

recurentă a susținut că Ordinul nr. 4665/2009 a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare astfel că  se bucură de prezumția de legalitate, nefiind demonstrate

motivele de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ

contestat.

În contextul

unei detaliate prezentări a împrejurărilor de fapt ce au condus la emiterea Ordinului

nr. 4665/2009, recurenta a susținut că în mod legal i-a fost reținută reclamantului

suma de 3.346 lei cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit în cadrul programelor

de formare profesională.

În

fine, recurenta a apreciat că nici cerința pagubei iminente produse, pretinsă de

reclamant nu a fost îndeplinită, în condițiile în care suma imputată acestuia a

fost încasată necuvenit, fiind aferentă perioadelor în care a desfășurat activități

remunerate în calitate de lector.

4.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul

nu este fondat.

Înalta

Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și

în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale

incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., constată că nu este

incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței

atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,

constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor

împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza

cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași lege.

Aceste

condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În raport cu

circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect

reținută.

Criticile

aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat,

motivat de susținerea în sensul că Ordinul nr. 4665/2009 a fost emis cu respectarea

prevederilor legale în vigoare, și având la bază Decizia emisă de Curtea de

Conturi nu sunt de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu

poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta

Curte apreciază că prima instanță a realizat o corectă interpretare a

probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența

unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat față de lipsa

unei justificări în fapt și în drept a imputării sumei, în contextul demonstrării,

prima facie, a împrejurării că în aceeași perioadă reclamantul și-a exercitat

și atribuțiile de serviciu.

Înalta

Curte reține că prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei

iminente este întrunită în situația concretă a intimatului-reclamant, prejudiciul

constatat prin actul atacat fiind unul material, viitor și previzibil.

De

asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a

Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, la care de altfel a făcut

referire și instanța de fond, astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate

atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când

există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În

consecință, apreciind că nici una din criticile formulate de recurenta-pârâtă,

circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu este întemeiată, Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul de

față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentiței civile nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.