ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D.R.

a chemat în judecată pe pârâtul Președintele C.N.P.D.A.S., numita D.D.P.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- obligarea

conducătorului instituției publice pârâte la o amendă de 20% din salariul minim

brut pe economie/zi de întârziere, pentru refuzul de a pune în executare Sentința

nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de această instanță;

- obligarea

conducătorului instituției publice pârâte la 5.000 lei despăgubiri pentru

întârziere la plată, ca urmare a refuzului acestuia de a pune în executare

sentința anterior arătată sau, în subsidiar, obligarea la despăgubiri, calculate

la nivelul celor aplicate de B.N.R. pentru întârziere la plată;

- obligarea pârâtului

la plata concediilor medicale, în perioada 26 august – 15 noiembrie 2009 și,

respectiv, la plata drepturilor salariale aferente funcției de director, în

perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu

rata inflației și dobânda de referință a BNR la data plății efective;

- obligarea pârâtului

la plata de daune morale în sumă de 5.000 lei.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 65/ CC

din 22 iunie 2010, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Sentința nr. 4067 din

20 noiembrie 2009 pronunțată de această instanță nu cuprinde dispoziții

susceptibile de punere în executare, deoarece prin aceasta s-a dispus

suspendarea ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Președintele C.N.P.D.A.S.,

prin care s-a luat măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantului

pe perioada cercetării sale administrative.

Ca atare, nu putea fi

vorba despre o neexecutare a unei hotărâri judecătorești, a cărei aducere la

îndeplinire să fi presupus emiterea unor acte administrative ulterioare,

împrejurare care determină inaplicabilitatea art. 24 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul G.D.R., care a solicitat modificarea sa,

în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de

atac, recurentul a indicat în mod generic dispozițiile art. 304 pct. 6-10 C.

proc. civ. și ale Legii contenciosului administrativ.

În dezvoltarea căii

extraordinare de atac, recurentul a susținut că instanța de fond nu a ținut

seama de situația de fapt, de materialul probator existent la dosar și de

legislația în vigoare în materie, preluând efectiv din apărările formulate de

partea adversă, care nu se bazau pe nici o dovadă.

În plus, recurentul

consideră că, în soluționarea prezentei cauze, nu au fost avute în vedere alte

hotărâri judecătorești pronunțate de aceeași instanță și a fost interpretat în

mod greșit actul juridic dedus judecății, fapt care a condus la pronunțarea

unei hotărâri lipsite de temei legal și care a fost dată cu încălcarea legii.

Totodată, recurentul

arată că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de el, care

erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Intimatul

Președintele C.N.P.D.A.S., numita D.D.P., a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

În primul rând,

trebuie menționat faptul că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, menționează că, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea

publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în

termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În plus, alin. (2) al

aceluiași articol precizează că, în cazul în care termenul nu este respectat,

se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate

o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar

reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Referitor la

sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta

Curte apreciază că această reglementare are scopul de a înfrânge rezistența

conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor judecătorești

pronunțate de instanțele de contencios administrativ și ea este aplicabilă și

în cazul sentințelor pronunțate în baza art. 14 - 15 din legea anterior

arătată.

La modul concret,

trebuie reținut faptul că, prin Sentința nr. 4067 din 20 noiembrie 2009, Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte cererea reclamantului G.D.R. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. și

a dispus suspendarea Ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Președintele

C.N.P.D.A.S., prin care s-a luat măsura suspendării raportului de serviciu al

reclamantului pe perioada cercetării sale administrative (a se vedea filele

87-91 dosar fond).

În speța de față, s-a

procedat la executarea sentinței care constituie titlul executoriu, contrar

susținerilor recurentului-reclamant.

Astfel, în perioada

20 noiembrie 2009 – 1 decembrie 2009, recurentul-reclamant a fost în concediu

medical, iar la data de 2 decembrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1475, prin

care s-a constatat suspendarea executării Ordinului nr. 857 din 26 august 2009

emis de Președintele C.N.P.D.A.S. (a se vedea filele 24 - 25 recurs). De la

această dată, recurentul - reclamant a fost trecut prezent la serviciu pe toată

luna decembrie 2009.

Dovezile în acest

sens sunt: ștatul de plată pe luna decembrie (fila 30 recurs) - din care

rezultă plata salariului pentru orele efectiv lucrate și a indemnizației de

concediu de odihnă, urmare a cererilor formulate de recurent (filele 28 - 29

dosar recurs) -, dar și foaia de prezență aflată la filele 26 - 27 dosar recurs.

Ca atare, cererea

privind aplicarea unei amenzi conducătorului instituției publice pârâte nu

poate fi primită nici de instanța de control judiciar; pe de altă parte, nici

despăgubirile în sumă de 5.000 lei pentru „întârziere la plată”, ca urmare a

refuzului pârâtei de a pune în executare hotărârea judecătorească, nu pot fi

acordate, ca și cererea subsidiară de obligare a pârâtei la despăgubiri,

calculate la nivelul celor aplicate de B.N.R. pentru întârziere la plată.

În altă ordine de

idei, pentru corecta soluționare a cauzei, trebuie avut în vedere faptul că

reclamantul a precizat, în preambulul cererii de chemare în judecată, ca temei

juridic dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004

referitoare la noțiunea de „pagubă iminentă”, dar și prevederile art. 24 alin.

(2) și art. 25 din Legea contenciosului administrativ, astfel că Înalta Curte

constată că pretențiile recurentului se refereau la sancțiunile aplicabile unei

autorități publice în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate

în această materie.

Prin urmare, cererile

privind obligarea pârâtului la plata concediilor medicale, în perioada 26

august – 15 noiembrie 2009 și, respectiv, la plata drepturilor salariale

aferente funcției de director, în perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2009,

sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației și dobânda de referință a B.N.R.

la data plății efective, dar și acordarea daunelor morale în sumă de 5.000 lei

nu pot fi acordate în temeiul art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Afirmațiile

recurentului nu pot fi considerate veritabile critici ale sentinței atacate,

întrucât partea în discuție a individualizat conținutul motivelor de recurs

reglementate de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ.

În consecință, din

cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul R.G.D. împotriva Sentinței nr. 65/ CC din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.