ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6903/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 19 decembrie 2001, reclamanta A.G.V.P.S. din România, cu sediul în Bacău a

solicitat pe calea contenciosului administrativ, să se dispună anularea adresei

nr. 156636/VM din 5 octombrie 2001, emisă de Direcția Regim și Inspecție

Silvică, prin care s-a cerut organismelor teritoriale, retragerea din

circulație a carnetelor de autorizație de vânătoare, care nu au fost eliberate

de către A.G.V.P.S. din România, cu sediul în București.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că potrivit Legii nr. 103/1996 s-a constituit în federație, denumită A.G.V.P.S.

din România, cu sediul în Bacău, înscrisă în registrul special al persoanelor

juridice, prin încheierea din 20 iunie 2000 a Tribunalului Bacău, calitate în

care ar avea competența de a emite autorizații de vânătoare, conform legii. Mai

susține reclamanta, că prin adresa contestată a fost vătămată într-un drept

recunoscut de lege, respectiv dreptul de a emite autorizații de vânătoare, după

modelul aprobat prin Ordinul nr. 768/1997.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 27 din 26

februarie 2002, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în temeiul Legii nr. 103/1996 și al Ordinului nr. 768/1997,

emis de ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, singurele organe

competente să emită autorizații de vânătoare, documente cu regim special, sunt

A.G.V.P.S. din România, cu sediul în București și Regia Națională a Pădurilor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta A.G.V.P.S. din România, cu sediul în Bacău,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ca fiind pronunțată cu

încălcarea legii.

În esență, criticile aduse hotărârii

atacate, privesc faptul că instanța de fond nu a analizat toate actele din care

rezultă că singura structură de reprezentare a intereselor organizațiilor

vânătorești din România, constituită în strictă conformitate cu prevederile

Legii nr. 103/1996 și implicit, a autorității publice centrale care răspunde de

silvicultură, este federația cu sediul în Bacău, reclamanta în cauza de față.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 103/1996, „formularele autorizațiilor individuale sau

colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise și înseriate de

către A.G.V.P.S. din România și, respectiv, Regia Națională a Pădurilor,

conform modelului și reglementărilor emise de către autoritatea publică centrală,

care răspunde de silvicultură”.

În acest scop a fost emis Ordinul

ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 768/1997, cuprinzând

reglementări tehnice privind tipărirea, înregistrarea, distribuirea, eliberarea

și folosirea autorizațiilor de vânătoare, precum și modelele de autorizație.

Acest ordin a fost comunicat numai

către A.G.V.P.S. din România, cu sediul în București și Regiei Naționale a

Pădurilor care, conform Legii nr. 103/1996, sunt singurele abilitate să-l

aplice.

În urma unor controale efectuate la A.G.V.P.S. din România, cu sediul în Bacău, de către Inspectoratul din subordinea autorității

publice centrale, a reieșit faptul că există organizații vânătorești,

gestionare de fonduri de vânătoare, care utilizează autorizații de vânătoare ce

provin din carnete de autorizații, diferite de cele autorizate, conform legii,

de A.G.V.P.S. din România, cu sediul în București.

Astfel, Ministerul Apelor, Pădurilor

și Protecției Mediului, în calitatea sa de autoritate publică centrală, care

răspunde de silvicultură, a solicitat A.G.V.P.S. din România, cu sediul în

Bacău, prin adresa nr. 156636/VM din 5 octombrie 2001, să întreprindă

demersurile necesare pentru modificarea statutului federației, prin eliminarea

prevederilor referitoare la eliberarea carnetelor de autorizații de vânătoare,

în caz contrar fiind nevoiți a solicita organelor abilitate de lege, aplicarea

prevederilor art. 54, 55, 56 și 72 din O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociații

și fundații și retragerea autorizațiilor respective din circulație, adresă pe

care reclamanta a contestat-o.

Instanța de fond, pe baza probelor

administrate și în raport cu actele normative incidente cauzei, în mod corect a

reținut că adresa contestată de reclamantă a fost emisă în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 103/1996 și cele ale Ordinului nr. 768/1997, singura

autoritate abilitată de lege să emită autorizații de vânătoare conform modului

aprobat, fiind A.G.V.P.S. din România, cu sediul în București.

De altfel, ministerul de resort, în

conformitate cu prevederile legale, a informat Inspectoratul General al

Poliției, cu privire la faptul că A.G.V.P.S., cu sediul în Bacău, profitând de

confuzia creată de asemănarea denumirii cu A.G.V.P.S., cu sediul în București,

a eliberat formulare cu regim special, având aceleași serii, solicitând

retragerea imediată a acestor carnete din circulație, întrucât au fost

eliberate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 103/1996.

În raport cu cele ce preced,

recursul urmează a fi respins ca nefondat, sentința instanței de fond fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.G.V.P.S.,

cu sediul în Bacău, împotriva sentinței civile nr. 27 din 26 februarie 2002 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.