ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1786/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 278 din 6

august 2004, a admis în parte acțiunea reclamantelor SC P. SA și SC T.C. SRL,

formulată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor și

Mediului și R.N.P. R. și a hotărât anularea, ca nelegală, a dispozițiilor art.

1 și 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii, Apelor, Pădurilor și Mediului nr.

391 din 10 iunie 2003 (M. Of. nr. 430/19.06.2003) („Ordinul”). Prin aceeași hotărâre

s-au înlăturat din art. 4 al aceluiași ordin, dispozițiile care fac referire la

articolele anulate, respectiv la art. 3, s-a respins, ca neîntemeiată, petiția

reclamantelor, cu privire la art. 2 din ordin, fiind menținute celelalte

dispoziții ale acestuia. Au fost, totodată, anulate Instrucțiunile R.N.P. R. nr.

15158/2003 și nr. 15252/2003, emise în baza ordinului. În fine, prin sentința

instanței de fond s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile și

inadmisibilitățile invocate de pârâte, incluzând tardivitatea formulării

acțiunii, și s-a luat act de renunțarea la judecată, a reclamantelor față de

cei doi conducători ai autorității emitente ale actelor atacate, I.S. și I.D.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că la data de 22 iunie 2004, cele două reclamante au

introdus a doua cerere vizând anularea ordinului intrat în vigoare la 19 iunie

2003, având ca obiect predarea, spre exploatare, a masei lemnoase din fondul

forestier proprietate publică a statului, care face obiectul vânzării de către

R.N.P. R., după ce anterior, prin încheierea pronunțată la 23 martie 2004, s-a

luat act de renunțarea la judecată a primei acțiuni, având același obiect și

fiind formulată de aceleași societăți reclamante, ce fusese introdusă la data

de 3 octombrie 2003, înregistrată sub numărul de dosar 3831/2003.

Referitor la excepția de

tardivitate a acțiunii reclamantelor, invocată de pârâte, în raport cu

prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanța a reținut că aceasta este

nefondată, întrucât, dată fiind formularea lacunară a art. 5 sus menționat,

este firesc ca interpretarea sintagmei privind „comunicarea actului

administrativ contestat”, să se facă prin calculul termenului de un an stipulat

în acest text, în continuarea termenului de 30 de zile de la data la care

autoritatea a comunicat sau trebuia să comunice petiționarilor, soluția dată în

plângerile acestora.

Astfel, aplicând această

metodă de calcul, instanța de fond a stabilit că termenul de un an se împlinea

la 3 august 2004, dar cum în cauză reclamantele au formulat cea de-a doua

acțiune, identică cu prima, la 22 iunie 2004, este evident că acțiunea nu este

tardivă, fiind formulată înlăuntrul termenului de un an.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța a reținut că sub aspectul conformității sale, ordinul conține în art. 1,

reglementări care exced dispozițiilor art. 25 și 26 din Regulamentul aprobat

prin H.G. nr. 695/1998, indicat în preambulul ordinului, prevăzând cerințe noi,

condiționări excesive și nejustificate, astfel că se impune anularea, ca nelegală,

a acestor dispoziții.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal au declarat recurs, pârâtele R.N.P. R. și Ministerul

Agriculturii, Apelor, Pădurilor și Mediului, acesta din urmă denumit în prezent,

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În esență, ambele recurente

au criticat hotărârea pronunțată, cu precădere datorită faptului că s-a respins

excepția de tardivitate a acțiunii reclamantelor, introdusă la data de 22 iunie

2004, în vreme ce ordinul a cărui anulare parțială s-a solicitat, a fost

publicat în M. Of. nr. 430/19.06.2003. S-a arătat de către ambele recurente-pârâte,

că interpretarea instanței, în sensul că art. 5 din Legea nr. 29/1990, are o

formulare lacunară, deoarece legiuitorul nu a prevăzut ipoteza actelor

administrative cu caracter normativ, ce nu sunt susceptibile de comunicare, ci

numai de publicare, nu poate fi primită, fiind o simplă adăugare la lege.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a mai arătat de către recurente, că instanța, în mod greșit a apreciat

că a fost respectată condiția îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii,

potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, în cazul de față termenul de 30 de zile

pentru formularea acestei plângeri, începând să curgă la data de 19 iunie 2003,

data publicării ordinului în Monitorul Oficial și împlinindu-se la 19 iulie

2003, plângerea prealabilă fiind greșit adresată, numai pârâtei R.N.P. R., la 2

iulie 2003, deși autoritatea emitentă a ordinului este Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor și în plus, fiind formulată de Asociația F., din care

fac parte 48 de membri fondatori, printre care și cele 2 societăți reclamante.

Referitor la fondul cauzei,

cele două recurente au criticat hotărârea instanței de fond, pe de o parte

pentru că Ordinul nr. 391/2003 este un act administrativ adoptat în exercitarea

atribuțiilor de control ierarhic, în sensul că ministerul de resort controlează

modul de exploatare, valorificare și comercializare a tuturor produselor

specifice fondului forestier, iar pe de altă parte, pentru că instanța,

analizând conținutul ordinului a cărui anulare s-a solicitat, a avut în vedere

numai forma inițială a acestuia, fără a ține seama de modificările aduse

printr-un Ordin subsecvent, cu nr. 1013 din 12 decembrie 2003, ceea ce

demonstrează, în opinia recurentelor, că instanța a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății.

Examinând cu precădere

motivele de recurs vizând tardivitatea acțiunii reclamantelor, Înalta Curte

apreciază, în raport cu actele și lucrările dosarului și prin prisma prevederilor

legale incidente în cauză, că ambele recursuri sunt fondate, reținând

următoarele considerațiuni:

Hotărârea primei instanțe,

de respingere a excepției privind tardivitatea formulării cererii se întemeiază

pe aprecierea eronată a înscrisurilor de la dosar, ca și pe aplicarea și

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

Potrivit acestui text de

lege, cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, nu va putea introduce

cererea la instanță, pentru apărarea dreptului, mai târziu de un an de la data comunicării

actului administrativ, a cărui anulare se cere.

În cauză, fiind vorba de un

act normativ, aplicabil unui segment social economic determinat, respectiv ordinul

privind predarea, spre exploatare, a masei lemnoase din fondul forestier

proprietate publică a statului, care face obiectul vânzării de către R.N.P. R.,

modalitatea de comunicare a acestuia o reprezintă publicarea în Monitorul

Oficial.

Din această perspectivă este

de necontestat că ordinul contestat a fost publicat în M. Of. nr. 430/19.06.2003,

reclamantele luând, astfel, cunoștință de existența lui la acel moment.

De altfel, împrejurarea că

reclamantele au luat cunoștință de apariția și existența ordinului, chiar de la

momentul publicării sale în Monitorul Oficial, rezultă și din cuprinsul

plângerii formulate de către Asociația F., sub nr. 5556 din 2 iulie 2003,

adresată R.N.P. R., plângere semnată și de către reclamantele-intimate și

pretins de către acestea, a echivala cu îndeplinirea procedurii prealabile, de

asemenea prevăzută în art. 5 al Legii nr. 29/1990.

Față de data luării la

cunoștință, respectiv 19 iunie 2003, introducerea acțiunii de către reclamante

(cea de a doua, în condițiile în care la judecarea primei cereri cu conținut

identic s-a renunțat conform art. 246 C. proc. civ.), la 22 iunie 2004, apare

ca fiind tardivă, cu depășirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art.

5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

Astfel fiind, instanța în

mod greșit a respins excepția de tardivitate invocată, apreciind printr-o

interpretare nesusținută legal și nici jurisprudențial, că cererea

reclamantelor a fost formulată cu îndeplinirea tuturor cerințelor de procedură

în litigiile de contencios administrativ.

Constatând că acest motiv de

recurs, susținut de ambele recurente, este pe deplin întemeiat, Înalta Curte,

conform art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile formulate, va casa

hotărârea atacată și pe fond, va respinge acțiunea reclamantelor, ca tardiv

formulată, fără a se mai impune, din această perspectivă, examinarea celorlalte

critici formulate, vizând fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de R.N.P. R. și de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

împotriva sentinței civile nr. 278 din 6 august 2004, a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de SC T.C. SRL Piatra Neamț și SC P. SA

Piatra Neamț, ca tardivă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2005.