ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1786/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 278 din 6 august 2004, a admis în parte acțiunea reclamantelor SC P. SA și SC T.C. SRL, formulată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor și Mediului și R.N.P. R. și a hotărât anularea, ca nelegală, a dispozițiilor art. 1 și 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii, Apelor, Pădurilor și Mediului nr. 391 din 10 iunie 2003 (M. Of. nr. 430/19.06.2003) („Ordinul”). Prin aceeași hotărâre s-au înlăturat din art. 4 al aceluiași ordin, dispozițiile care fac referire la articolele anulate, respectiv la art. 3, s-a respins, ca neîntemeiată, petiția reclamantelor, cu privire la art. 2 din ordin, fiind menținute celelalte dispoziții ale acestuia.

Au fost, totodată, anulate Instrucțiunile R.N.P. R. nr. 15158/2003 și nr. 15252/2003, emise în baza ordinului. În fine, prin sentința instanței de fond s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile și inadmisibilitățile invocate de pârâte, incluzând tardivitatea formulării acțiunii, și s-a luat act de renunțarea la judecată, a reclamantelor față de cei doi conducători ai autorității emitente ale actelor atacate, I.S. și I.D. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 22 iunie 2004, cele două reclamante au introdus a doua cerere vizând anularea ordinului intrat în vigoare la 19 iunie 2003, având ca obiect predarea, spre exploatare, a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, care face obiectul vânzării de către R.N.P.

R., după ce anterior, prin încheierea pronunțată la 23 martie 2004, s-a luat act de renunțarea la judecată a primei acțiuni, având același obiect și fiind formulată de aceleași societăți reclamante, ce fusese introdusă la data de 3 octombrie 2003, înregistrată sub numărul de dosar 3831/2003. Referitor la excepția de tardivitate a acțiunii reclamantelor, invocată de pârâte, în raport cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanța a reținut că aceasta este nefondată, întrucât, dată fiind formularea lacunară a art. 5 sus menționat, este firesc ca interpretarea sintagmei privind „comunicarea actului administrativ contestat”, să se facă prin calculul termenului de un an stipulat în acest text, în continuarea termenului de 30 de zile de la data la care autoritatea a comunicat sau trebuia să comunice petiționarilor, soluția dată în plângerile acestora.

Astfel, aplicând această metodă de calcul, instanța de fond a stabilit că termenul de un an se împlinea la 3 august 2004, dar cum în cauză reclamantele au formulat cea de-a doua acțiune, identică cu prima, la 22 iunie 2004, este evident că acțiunea nu este tardivă, fiind formulată înlăuntrul termenului de un an. Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că sub aspectul conformității sale, ordinul conține în art. 1, reglementări care exced dispozițiilor art. 25 și 26 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 695/1998, indicat în preambulul ordinului, prevăzând cerințe noi, condiționări excesive și nejustificate, astfel că se impune anularea, ca nelegală, a acestor dispoziții. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs, pârâtele R.N.P.

R. și Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor și Mediului, acesta din urmă denumit în prezent, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În esență, ambele recurente au criticat hotărârea pronunțată, cu precădere datorită faptului că s-a respins excepția de tardivitate a acțiunii reclamantelor, introdusă la data de 22 iunie 2004, în vreme ce ordinul a cărui anulare parțială s-a solicitat, a fost publicat în M. Of. nr. 430/19.06.2003. S-a arătat de către ambele recurente-pârâte, că interpretarea instanței, în sensul că art. 5 din Legea nr. 29/1990, are o formulare lacunară, deoarece legiuitorul nu a prevăzut ipoteza actelor administrative cu caracter normativ, ce nu sunt susceptibile de comunicare, ci numai de publicare, nu poate fi primită, fiind o simplă adăugare la lege.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a mai arătat de către recurente, că instanța, în mod greșit a apreciat că a fost respectată condiția îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, în cazul de față termenul de 30 de zile pentru formularea acestei plângeri, începând să curgă la data de 19 iunie 2003, data publicării ordinului în Monitorul Oficial și împlinindu-se la 19 iulie 2003, plângerea prealabilă fiind greșit adresată, numai pârâtei R.N.P. R., la 2 iulie 2003, deși autoritatea emitentă a ordinului este Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și în plus, fiind formulată de Asociația F., din care fac parte 48 de membri fondatori, printre care și cele 2 societăți reclamante.

Referitor la fondul cauzei, cele două recurente au criticat hotărârea instanței de fond, pe de o parte pentru că Ordinul nr. 391/2003 este un act administrativ adoptat în exercitarea atribuțiilor de control ierarhic, în sensul că ministerul de resort controlează modul de exploatare, valorificare și comercializare a tuturor produselor specifice fondului forestier, iar pe de altă parte, pentru că instanța, analizând conținutul ordinului a cărui anulare s-a solicitat, a avut în vedere numai forma inițială a acestuia, fără a ține seama de modificările aduse printr-un Ordin subsecvent, cu nr. 1013 din 12 decembrie 2003, ceea ce demonstrează, în opinia recurentelor, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

Examinând cu precădere motivele de recurs vizând tardivitatea acțiunii reclamantelor, Înalta Curte apreciază, în raport cu actele și lucrările dosarului și prin prisma prevederilor legale incidente în cauză, că ambele recursuri sunt fondate, reținând următoarele considerațiuni: Hotărârea primei instanțe, de respingere a excepției privind tardivitatea formulării cererii se întemeiază pe aprecierea eronată a înscrisurilor de la dosar, ca și pe aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Potrivit acestui text de lege, cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, nu va putea introduce cererea la instanță, pentru apărarea dreptului, mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ, a cărui anulare se cere.

În cauză, fiind vorba de un act normativ, aplicabil unui segment social economic determinat, respectiv ordinul privind predarea, spre exploatare, a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, care face obiectul vânzării de către R.N.P. R., modalitatea de comunicare a acestuia o reprezintă publicarea în Monitorul Oficial. Din această perspectivă este de necontestat că ordinul contestat a fost publicat în M. Of. nr. 430/19.06.2003, reclamantele luând, astfel, cunoștință de existența lui la acel moment. De altfel, împrejurarea că reclamantele au luat cunoștință de apariția și existența ordinului, chiar de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, rezultă și din cuprinsul plângerii formulate de către Asociația F., sub nr. 5556 din 2 iulie 2003, adresată R.N.P.

R., plângere semnată și de către reclamantele-intimate și pretins de către acestea, a echivala cu îndeplinirea procedurii prealabile, de asemenea prevăzută în art. 5 al Legii nr. 29/1990. Față de data luării la cunoștință, respectiv 19 iunie 2003, introducerea acțiunii de către reclamante (cea de a doua, în condițiile în care la judecarea primei cereri cu conținut identic s-a renunțat conform art. 246 C. proc. civ.), la 22 iunie 2004, apare ca fiind tardivă, cu depășirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Astfel fiind, instanța în mod greșit a respins excepția de tardivitate invocată, apreciind printr-o interpretare nesusținută legal și nici jurisprudențial, că cererea reclamantelor a fost formulată cu îndeplinirea tuturor cerințelor de procedură în litigiile de contencios administrativ.

Constatând că acest motiv de recurs, susținut de ambele recurente, este pe deplin întemeiat, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile formulate, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge acțiunea reclamantelor, ca tardiv formulată, fără a se mai impune, din această perspectivă, examinarea celorlalte critici formulate, vizând fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de R.N.P. R. și de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, împotriva sentinței civile nr. 278 din 6 august 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de SC T.C. SRL Piatra Neamț și SC P. SA Piatra Neamț, ca tardivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.