ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6518/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 566 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamantul H.I. prin mandatar A.V. împotriva pârâtelor SC B. SA și SC A. SRL Dej. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a notificat Consiliul Local Unguraș în vederea restituirii în natură a unei mori sistematice cu valț dublu și două pietre și a unei mașini de dărăcit, precum și pentru plata sumei de 3 miliarde lei reprezentând diferența dintre valoarea morii la data preluării și valoarea actuală. Față de împrejurarea că reclamantul s-a adresat instanței de judecată fără ca persoana deținătoare a imobilului să fi emis o decizie în condițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a apreciat că acțiunea este prematur formulată.

Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond și a învederat că nu s-au respectat de către unitatea deținătoare dispozițiile art. 23 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 28 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, că s-a nesocotit sentința civilă nr. 736/1998 a Judecătoriei Dej prin care i s-a restituit moara, împrejurare în care nu mai putea fi vândută la licitație publică, cât și faptul că pentru teren deține titlu de proprietate. Se mai susține că SC A. SRL Dej a cumpărat numai clădirea, nu și instalațiile de morărit. A solicitat și daune morale în cuantum de 10.000.000 lei. Hotărârea a fost atacată cu apel și de către pârâta SC A. SRL Dej, care a susținut că greșit s-au aplicat dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., deoarece reclamantul, căruia i s-a respins acțiunea nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000.000 lei pe care apelanta le-a solicitat, sens în care a susținut că se impune modificarea ei. Prin decizia civilă nr. 12 din 3 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul pârâtei SC A. SRL Dej împotriva sentinței civile nr. 566 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a obligat reclamantul să-i plătească 9.000.000 lei cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor hotărârii. A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul H.I., fiind obligat să plătească pârâtei SC A. SRL Dej 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de apel a reținut că obiectul cauzei îl constituie plângerea formulată de reclamant în condițiile art. 23 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu părțile SC B. SA Dej și SC A. SRL Dej, aceasta din urmă fiind și unitatea deținătoare. Notificarea întocmită de reclamant în conformitate cu dispozițiile art. 21 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost comunicată Primăriei comunei Unguraș, care la rândul său a înștiințat pe pârâta SC A. SRL Dej, deținătoarea imobilului, în legătură cu cererea de restituire în natură și plata despăgubirilor. S-au invocat dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, prin care se stipulează că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizia sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, ceea ce în speță nu s-a făcut.

Conform art. 24 alin. (8), acțiunea în justiție este deschisă persoanei îndreptățite după emiterea dispoziției sau deciziei de către unitatea deținătoare. Raportat la aceste texte s-a apreciat că instanța de fond corect a sesizat că în lipsa dispoziției sau deciziei aparținând unității deținătoare, acțiunea reclamantului este prematură impunând această excepție în soluționarea plângerii. S-a mai precizat că reclamantul avea la îndemână alte mijloace coercitive permise de lege, în vederea obligării unității deținătoare la emiterea dispoziției cu privire la cererea de restituire în natură, obligație stabilită în sarcina sa prin art. 23 alin. (1) din lege. S-a considerat irelevantă sentința civilă nr. 736/1984 a Judecătoriei Dej, prin care alte persoane decât pârâtele au fost obligate să restituire moștenitorilor fostului proprietar moara sistematică cu valț dublu și două pietre pe raza comunei Unguraș.

Au fost reținute ca nefondate aprecierile reclamantului în legătură cu încălcarea prevederilor art. 28 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire în natură a bunului. Aceeași situație s-a avut în vedere și în privința aplicării dispozițiilor art. 46 alin. (3) din lege, deoarece sancțiunea nulității absolute trebuie cenzurată în cadrul unei acțiuni formulată în conformitate cu cerințele art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Apelul pârâtei SC A. SRL Dej s-a reținut ca fondat, instanța de fond prin neacordarea cheltuielilor de judecată asumate de această parte a nesocotit dispoziția art. 274 C. proc. civ. În acest sens, s-a arătat că acțiunea reclamantului a fost respinsă, dar s-a omis acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei apelante solicitate prin întâmpinări și concluzii scrise.

Împotriva deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs în termen legal reclamantul H.I. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În dezvoltarea criticilor din recurs se susține că soluția instanței de apel este netemeinică și nelegală deoarece greșit au fost interpretate dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, considerând acțiunea ca prematură, în condițiile în care s-a dovedit expirarea termenului de 60 de zile, în care unitatea deținătoare a bunului a cărui restituire s-a solicitat are obligația să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii.

Unitatea deținătoare nu a făcut nici o ofertă de restituire prin echivalent, situație în care instanța avea obligația să soluționeze cererea, nu să o respingă ca prematur formulată. Se mai învederează că s-au ignorat acte doveditoare pentru soluționarea cauzei, respectiv sentinței civile nr. 736/1998 a Judecătoriei Dej prin care reclamantului i-a fost restituită moara, titlul de proprietate nr. 26192/700 vizând terenul de 2500 m 2 , factura fiscală din care rezultă numai vânzarea clădirii, nu și a instalațiilor de morărit, aspecte față de care se impunea soluționarea cererii și prin prisma art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, vizând constatarea nulității actelor de vânzare.

Fără a trece la analiza criticilor din cererea de recurs se constată că la data de 23 noiembrie 2004, H.S.S., soția recurentului a formulat o cerere prin care solicită să se ia în act că înțelege să continue procesul în calitate de moștenitoare a soțului său, decedat la 20 noiembrie 2002. Față de această precizare se reține că recursul declarat la 26 februarie 2003, ulterior decesului recurentului, nu a fost promovat de către acesta. În procesul civil poate fi parte doar persoana capabilă de a avea drepturi și obligații procesuale, adică numai persoana care se bucură de capacitate procesuală de folosință. Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacității civile, un reflex pe plan procesual al capacității de folosință.

Decretul nr. 31/1954, în art. 5 alin. (2), definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, iar o atare capacitate este recunoscută în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor fizice. Ea este o însușire esențială și inerentă persoanei fizice, fapt pentru care se dobândește odată cu nașterea și încetează la moartea acesteia. O persoană poate avea calitate procesuală, „activă” sau „pasivă”, numai dacă la data introducerii acțiunii este în viață. În aceste condiții, poate să fie parte în procesul civil orice persoană care au folosința drepturilor civile, fiind una din condițiile cerute de lege pentru a avea legitimare procesuală.

Capacitatea de folosință a reclamantului-recurent din cauză a încetat la momentul decesului său (20 noiembrie 2002), situație în care la data promovării recursului – 23 februarie 2003, lipsea această capacitate, ceea ce impune respingerea recursului, lipsa capacității fiind chiar o iregularitate de fond. Față de aceste considerente, celelalte aspecte vizând recursul nu mai pot face obiectul analizei controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul formulat de reclamantul H.I. împotriva deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.