ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 994/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2000, în dosarul nr. 2731/2004, a respins excepția nulității absolute, prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., precum și cererea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, formulate de către inculpata S.L.S. În fapt s-a reținut că, prin rezoluția din 30 mai 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus față de S.L.S. începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (5) C. proc.

pen., inculpatei i s-a adus la cunoștință de către organul de urmărire penală, înainte de a i se lua prima declarație, faptul că poate fi asistată de un apărător, iar potrivit art. 250 alin. (1) din același cod, i s-a prezentat materialul de urmărire penală aceasta refuzând să semneze. Prin rezoluția din 18 iunie 2003, inculpatei i s-a respins cererea de probe, situație în care aceasta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 333 C. proc. pen., iar în ceea ce privește avizul de cercetare penală, cât și cel de trimitere în judecată sunt lovite de nulitate absolută, deoarece respectivele documente nu au fost semnate de ministrul justiției și nici de o persoană delegată în acest sens de acesta.

Respingând, ca nefondate, aceste două excepții, instanța a apreciat că, urmărirea penală este completă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, iar restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, implică existența unui proces aflat în desfășurare „în cadrul căruia verificându-se probele administrate de organul de urmărire penală se constată că acestea nu sunt complete și că instanța nu ar putea să le completeze decât cu mare întârziere. Or, în cauza penală de față, se menționează în continuare de către Curte „înainte de a se începe cercetarea judecătorească conform art. 322 C. proc. pen., inculpata prin apărătorul său a solicitat restituirea cauzei la parchet fără a ține seama de dispozițiile art. 333” din același cod.

Împotriva acestei încheieri, inculpata a declarat recurs nemotivat care va fi examinat sub aspectul cazurilor care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. În acest sens, conform prevederilor art. 385 1 alin. (2) din același cod, referitoare la „Hotărârile supuse recursului”, „Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs”. Revenind la cauză se constată că, încheierea prin care instanța a respins cele două excepții invocate de către inculpată nu se înscris în sfera celor ce pot fi atacate separat cu recurs, ci numai odată cu fondul.

În baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata S.L.S. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2731/2004 și o va obliga pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata S.L. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2731/2004. Obligă recurenta la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2005.