ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1084/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34

din 8 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5598/P/2003, în baza art. 334 C.

proc. pen., Tribunalul Caraș Severin a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei inculpatului T.V. din infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută

și pedepsită de art. 216 alin. (1) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a

condamnat pe inculpatul T.V. la 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe

un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

A atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 81 și art. 83 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen., a interzis inculpatului pe perioada termenului de încercare drepturile,

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) și

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea specială a

cantității de 1067 gr cannabis, a celor 10 recipienți și a plasei în care au

fost depozitate drogurile.

În baza art. 18 alin. (1)

teza II din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea drogurilor și a

recipienților, cu păstrarea de contraprobe din acestea.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpatul la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut în fapt

următoarele:

Inculpatul T.V., cetățean

iugoslav, a urmat cursurile Facultății de Film din București.

În data de 15 iulie 2003

inculpatul a plecat de la reședința sa din municipiul București cu trenul în

Iugoslavia, în localitatea Pancevo. În data de 16 iulie 2003 a trecut frontiera

de stat a României în punctul de control Stamora Moravița, ajungând în Pancevo.

În aceeași dată s-a întors în România cu trenul.

La un moment dat, în timpul

deplasării trenului pe teritoriul româniei inculpatul a mers la toaleta

vagonului alăturat, unde din plafon a luat 10 cutii din material plastic.

Cutiile au fost puse într-o

plasă găsită în același loc, inculpatul revenind în compartimentul din vagon.

Aici, fiind singur, a scos hainele din rucsacul ce-l avea asupra sa, după care,

cutiile le-a acoperit cu un ziar, plasa introducând-o la fundul rucsacului.

Peste ea a așezat înapoi hainele personale.

După toate acestea, la un

control efectuat de organele de poliție asupra inculpatului au fost găsite cele

10 cutii. Acestea (6 de culoare albă, 2 de culoare roz și 2 de culoare maro) au

fost ridicate de la inculpat, una din ele, respectiv cea de culoarea roz fiind

desfăcută la un capăt.

Ulterior, s-a stabilit prin

metode științifice, că cele 10 cutii conțineau 1069 gr cannabis.

Starea de fapt descrisă

rezultă din întregul material administrat în cauză.

Inculpatul, în faza de

judecată s-a apărat invocând faptul că nu a cunoscut că în cutiile găsite

asupra sa erau droguri, însă existența faptei și vinovăția inculpatului rezultă

din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu cele

administrate nemijlocit în fața instanței.

Astfel, din declarațiile

date în faza de urmărire penală de către martorii A.D., șef de tren și G.D.,

conductor, rezultă faptul că inculpatul, în momentul efectuării percheziției

bagajului acestuia, a declarat că cele 10 cutii găsite într-o plasă aflată pe

fundul rucsacului său, conțin droguri, posibil cannabis, această afirmație a

martorilor fiind menținută în declarațiile date în fața instanței de judecată.

Totodată, tribunalul a

reținut că și martorii B.L.P. și B.E.A., în declarațiile date în faza de

urmărire penală, au arătat că, în fața lor, inculpatul a declarat că în cei 10

recipienți găsiți asupra sa erau droguri.

Faptul că în faza de

judecată cei doi martori mai sus amintiți au declarat că nu-și amintesc cu

exactitate ce a declarat inculpatul dosar, nu este de natură să creeze vreun

dubiu cu privire la exactitatea declarațiilor lor inițiale, deoarece, pe de o

parte, ambii martori au declarat în faza de judecată că, înainte de a semna

cele două declarații date în faza de urmărire penală, acestea le-au fost

citite, iar pe de altă parte, faptul că nu-și mai amintesc cu exactitate ce au

declarat inițial poate fi pus pe seama trecerii unei perioade relativ lungi de

timp de la data declarației date în faza de urmărire penală și până la data

audierii lor nemijlocite în fața instanței.

Tribunalul a reținut că, în

declarația dată în faza de urmărire penală inculpatul a declarat: „bănuiam că

este posibil ca în respectivele pachete să fie droguri” și că „având bănuiala

că pachetele conțin ceva ilegal, presupunând că sunt droguri, le-am declarat

(organelor de poliție) că este posibil ca pachetele să conțină droguri”.

Având în vedere faptul că

prima declarație a inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate

la dosarul cauzei, tribunalul a apreciat că schimbarea de către inculpat a

declarației sale în faza de judecată, nu poate crea un dubiu asupra faptului că

inculpatul cunoștea conținutul pachetelor pe care și le-a însușit.

Tribunalul, totodată a

reținut că nu poate fi luată în considerare nici apărarea inculpatului potrivit

căreia avea intenția să predea pachetele respective organelor în drept, atunci

când ar fi ajuns în gara București Nord, această declarație a inculpatului

fiind contrazisă de modul în care acesta a acționat, respectiv de faptul că a

ascuns pe fundul rucsacului plasa în care se găseau pachetele cu droguri și de

faptul că nu le-a declarat organelor de poliție, imediat ce s-a început

percheziția bagajului său că a găsit acele pachete.

Având în vedere

considerentele mai sus expuse, tribunalul a reținut că, sub aspectul laturii

obiective, inculpatul, prin luarea în posesie a celor 10 cutii ce conțineau

cannabis și ascunderea lor, a realizat activitatea de deținere în forma

reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru realizarea

elementului material al infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în

această modalitate alternativă, neavând importanță dacă drogurile aparțin sau

nu persoanei care le deține, ori dacă persoana asupra căreia au fost depistate

este consumatoare sau nu.

Activitatea de deținere s-a

realizat fără drept, inculpatul neavând autorizație pentru a se afla în posesia

drogurilor.

Sub aspectul laturii

subiective, tribunalul a reținut că inculpatul a acționat cu intenție

indirectă, prevăzând rezultatul faptei, pe care nu l-a urmărit, însă a acceptat

posibilitatea producerii sale.

În drept, fapta inculpatului

de a fi deținut în data de 17 iulie 2003, fără drept cantitatea de 1067 gr.

cannabis, ambalată în 10 cutii de material plastic, de diferite culori

constituie infracțiunea de „trafic ilicit de droguri de risc” în forma

prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinței penale nr.

34 din 8 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, care a criticat hotărârea

pentru greșita aplicare a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi

și inculpatul T.V., solicitând achitarea deoarece este nevinovat.

Prin decizia nr. 292/ A din

6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin,

împotriva sentinței penale menționate, care a fost desființată în parte numai

în ceea ce privește înlăturarea pedepsei complimentare a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a reținut că

inculpatului, fiind cetățean iugoslav, nu-i pot fi interzise drepturile de care

pot beneficia doar cetățenii români iar, pe de altă parte, împrejurarea că la

data săvârșirii faptei era student face neaplicabilă pedeapsa complimentară a

interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. Totodată, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru

nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de trafic de

droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în condițiile în

care lipsește latura subiectivă a acestei infracțiuni, întrucât nu a știut nici

un moment ce conțin pachetele găsite asupra sa.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12

C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările

dosarului reiese că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de trafic

de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aceasta

rezultând din modul de săvârșire a faptei. Astfel, inculpatul a ascuns pe

fundul rucsacului pachetele pe care pretinde că le-a găsit în plafonul toaletei

unui vagon de tren, realizând că acestea sunt droguri datorită locului și

modului în care erau amplasate. Mai mult, inculpatul a declarat că știa că în

acel tren s-au găsit în mai multe rânduri droguri, respectiv cannabis,

împrejurare în care nu-și explică de ce, cunoscând aceste aspecte, și-a însușit

pachetele găsite. Totodată, inculpatul trebuia să-și dea seama ce conțin

pachetele datorită modului de ambalare, deja cunoscut datorită mediatizării

televizate a capturilor de droguri și, cu atât mai mult cu cât unul dintre

pachete era desfăcut la unul din capete, putându-se observa, cu ușurință,

plante uscate macerate cu aspect și miros de cannabis. Nu în ultimul rând,

trebuie menționat faptul că, tocmai pentru că a conștientizat despre natura

ilegală a conținutului pachetelor, inculpatul nu le-a declarat organelor de

poliție decât după ce percheziția asupra bagajelor sale era în curs, lăsând

fără suport afirmația că avea intenția să le declare organelor de poliție din

gara București Nord, drept bunuri găsite. De altfel, inculpatul a declarat

organelor de poliție că în pachete se află droguri, aspect reținut în procesul

verbal de constatare și confirmat de declarațiile martorilor prezenți și de

către inculpat, în declarațiile inițiale. Faptul că, ulterior, inculpatul a

revenit asupra acestor declarații, nu este de natură să formeze convingerea

instanței că este nevinovat.

Față de aceste considerente,

Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind corect vinovăția inculpatului,

împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică dată acesteia.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.V., împotriva deciziei penale nr. 292 din 6 septembrie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 februarie 2005.