ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5689/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj la 7 iunie 2002 reclamanții S.V. și M.V.V. au formulat, în

contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj, plângere împotriva Dispoziției

nr. 563 din 22 februarie 2002, prin care li s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului.

În motivarea plângerii petiționarii au

arătat că li s-a respins cererea de restituire considerându-se că nu au

calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, pentru că naționalizarea s-a făcut de la o altă persoană decât

antecesoarea reclamanților. În concret s-a arătat că imobilul a fost

naționalizat de la T.G. deși acesta, anterior naționalizării vânduse I.C., pe

care o moștenesc reclamanții.

Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 601

din 7 noiembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 563 din 22

februarie 2002 și a dispus restituirea în natură a apartamentului 5 actualmente

nr. 7 din imobilul nr. 14 înscris în C.F. 5312 Cluj nr. top 783/1/VII.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că imobilul în discuție a fost vândut la 3 aprilie 1950 de T.G.

numitei I.C. născută T. Imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950

iar la poz. 532 din anexa la decret figurează T.G. deși din 3 aprilie 1950,

acesta nu mai figura în această calitate în C.F. la nr. 5312 top 783/V, pentru

că vânduse imobilul.

Față de această situație s-a constatat că

naționalizarea s-a făcut fără titlu și că prin probele administrate în cauză

reclamanții au făcut dovada calității lor de succesori ai ultimului proprietar

al imobilului.

S-a considerat că înstrăinarea a fost

valabilă și că deși noul proprietar, antecesoarea reclamanților, nu a mai putut

opera înscrierea vânzării în C.F. pentru că a intervenit naționalizarea la

scurt timp, 20 aprilie 1950, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite imobilul

pentru care au făcut dovada că la data naționalizării intrase în patrimoniul

autorului lor.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 13

din 5 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul

municipiului Cluj împotriva sentinței de fond.

Apelantul a susținut că reclamanții nu

fac parte din persoanele îndreptățite la revendicarea proprietății, preluate

abuziv, în sensul Legii nr. 10/2001.

Argumentarea sa s-a bazat pe dispozițiile

art. 17 alin. (1) din Decretul-legea nr. 115/1938, conform cărora drepturile

reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă strămutarea sau construirea a

fost înscrisă în cartea funciară, excepțiile de la această regulă fiind

delimitate în art. 26 al legii (transmisibil pentru cauză de moarte,

succesiune, vânzare silită și expropriere).

În raport de această apărare, instanța a

constatat că deși în C.F. figura ca proprietar tabular al imobilului numita W.I.

născută L., cu un drept înscris la nr. 135 C.F. 5312 Cluj pentru parcela top

783 casă și teren de 171 stj p, naționalizarea nu-l indică pe acest proprietar

ca persoană de la care s-a preluat proprietatea ci pe T.G. cumpărător al

imobilului de la W.I.

Noului cumpărător i s-a respins cererea

de intabulare a dreptului său de proprietate prin încheierea nr. 1201 din C.F.

care datează din 3 aprilie 1950, dată când acesta vânduse, la rândul său,

imobilul către C.I.

S-a reținut că preluarea în 1950 a

imobilului de la un neproprietar conferă altuia un caracter abuziv, în sensul

art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001 și ca urmare reclamanții

sunt îndreptățiți să revendice proprietatea ce a aparținut antecesorului lor.

Instanța a mai reținut că deși C.I. nu

și-a înscris dreptul său de proprietate în C.F., înstrăinarea din 3 aprilie 1950

este valabilă raportată la art. 1295 C. civ. și a dat naștere la un drept de

proprietate extratabulară opozabil atât vânzătorului T.G. cât și Sfatului

Popular al orașului Cluj, administratorul imobilului, care a luat cunoștință de

convenția respectivă prin contestația formulată de cumpărătoare la 15 mai 1950

împotriva actului naționalizării (dosarul nr. 6921/2001. Ca urmare dreptul cu

această particularitate, a fost transmis moștenitorilor, actualii reclamanți.

De altfel, lipsa revendicării de către

moștenitorii proprietarilor ce s-au succedat înainte de ultimul proprietar,

denotă acceptarea și cunoașterea de către aceștia a actelor de înstrăinare.

În recursul declarat, recurentul Primarul

municipiului Cluj a reiterat în fapt motivul invocat în apel, lipsa calității

de persoane îndreptățite a reclamanților care nu sunt succesorii persoanei de

la care s-a preluat apartamentul.

În drept nu s-a invocat un temei pentru

care conform art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. o hotărâre definitivă poate fi

atacată cu recurs.

Atât instanța de apel cât și cea de fond

au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la situația de

fapt prezentată și au explicat cu argumente juridice corecte de ce este greșită

aprecierea Primăriei Cluj, care prin Dispoziția nr. 563/2002 a considerat

necesar să se respingă cererea de restituire formulată de reclamanți.

Nu s-au invocat alte argumente de către

recurent pentru a se aprecia că soluția instanței de apel este nelegală.

Pentru considerentele acestea recursul se

va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Primarul

Municipiului Cluj–Napoca împotriva deciziei nr. 13 din 5 februarie 2003 a Curții

de Apel Cluj Napoca, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2004.