ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5689/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 7 iunie 2002 reclamanții S.V. și M.V.V. au formulat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj, plângere împotriva Dispoziției nr. 563 din 22 februarie 2002, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului. În motivarea plângerii petiționarii au arătat că li s-a respins cererea de restituire considerându-se că nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru că naționalizarea s-a făcut de la o altă persoană decât antecesoarea reclamanților. În concret s-a arătat că imobilul a fost naționalizat de la T.G.

deși acesta, anterior naționalizării vânduse I.C., pe care o moștenesc reclamanții. Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 601 din 7 noiembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 563 din 22 februarie 2002 și a dispus restituirea în natură a apartamentului 5 actualmente nr. 7 din imobilul nr. 14 înscris în C.F. 5312 Cluj nr. top 783/1/VII. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că imobilul în discuție a fost vândut la 3 aprilie 1950 de T.G. numitei I.C. născută T. Imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 iar la poz. 532 din anexa la decret figurează T.G. deși din 3 aprilie 1950, acesta nu mai figura în această calitate în C.F. la nr. 5312 top 783/V, pentru că vânduse imobilul.

Față de această situație s-a constatat că naționalizarea s-a făcut fără titlu și că prin probele administrate în cauză reclamanții au făcut dovada calității lor de succesori ai ultimului proprietar al imobilului. S-a considerat că înstrăinarea a fost valabilă și că deși noul proprietar, antecesoarea reclamanților, nu a mai putut opera înscrierea vânzării în C.F. pentru că a intervenit naționalizarea la scurt timp, 20 aprilie 1950, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite imobilul pentru care au făcut dovada că la data naționalizării intrase în patrimoniul autorului lor. Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 13 din 5 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Cluj împotriva sentinței de fond.

Apelantul a susținut că reclamanții nu fac parte din persoanele îndreptățite la revendicarea proprietății, preluate abuziv, în sensul Legii nr. 10/2001. Argumentarea sa s-a bazat pe dispozițiile art. 17 alin. (1) din Decretul-legea nr. 115/1938, conform cărora drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă strămutarea sau construirea a fost înscrisă în cartea funciară, excepțiile de la această regulă fiind delimitate în art. 26 al legii (transmisibil pentru cauză de moarte, succesiune, vânzare silită și expropriere). În raport de această apărare, instanța a constatat că deși în C.F. figura ca proprietar tabular al imobilului numita W.I. născută L., cu un drept înscris la nr. 135 C.F.

5312 Cluj pentru parcela top 783 casă și teren de 171 stj p, naționalizarea nu-l indică pe acest proprietar ca persoană de la care s-a preluat proprietatea ci pe T.G. cumpărător al imobilului de la W.I. Noului cumpărător i s-a respins cererea de intabulare a dreptului său de proprietate prin încheierea nr. 1201 din C.F. care datează din 3 aprilie 1950, dată când acesta vânduse, la rândul său, imobilul către C.I. S-a reținut că preluarea în 1950 a imobilului de la un neproprietar conferă altuia un caracter abuziv, în sensul art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001 și ca urmare reclamanții sunt îndreptățiți să revendice proprietatea ce a aparținut antecesorului lor. Instanța a mai reținut că deși C.I.

nu și-a înscris dreptul său de proprietate în C.F., înstrăinarea din 3 aprilie 1950 este valabilă raportată la art. 1295 C. civ. și a dat naștere la un drept de proprietate extratabulară opozabil atât vânzătorului T.G. cât și Sfatului Popular al orașului Cluj, administratorul imobilului, care a luat cunoștință de convenția respectivă prin contestația formulată de cumpărătoare la 15 mai 1950 împotriva actului naționalizării (dosarul nr. 6921/2001. Ca urmare dreptul cu această particularitate, a fost transmis moștenitorilor, actualii reclamanți. De altfel, lipsa revendicării de către moștenitorii proprietarilor ce s-au succedat înainte de ultimul proprietar, denotă acceptarea și cunoașterea de către aceștia a actelor de înstrăinare.

În recursul declarat, recurentul Primarul municipiului Cluj a reiterat în fapt motivul invocat în apel, lipsa calității de persoane îndreptățite a reclamanților care nu sunt succesorii persoanei de la care s-a preluat apartamentul. În drept nu s-a invocat un temei pentru care conform art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. o hotărâre definitivă poate fi atacată cu recurs. Atât instanța de apel cât și cea de fond au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la situația de fapt prezentată și au explicat cu argumente juridice corecte de ce este greșită aprecierea Primăriei Cluj, care prin Dispoziția nr. 563/2002 a considerat necesar să se respingă cererea de restituire formulată de reclamanți.

Nu s-au invocat alte argumente de către recurent pentru a se aprecia că soluția instanței de apel este nelegală. Pentru considerentele acestea recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj–Napoca împotriva deciziei nr. 13 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj Napoca, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.