ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4041/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 30 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5580/2003, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul G.T. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. Inculpatul a mai fost condamnat și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani începând cu data terminării executării pedepsei principale a închisorii. S-a dispus degradarea militară a inculpatului. Conform art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului, începând cu 5 septembrie 2003 și până la zi, 30 aprilie 2004. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Tribunalul a constatat că partea vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut că inculpatul G.T. trăiește în concubinaj cu A.C. de peste 18 ani, având împreună 2 fete în vârstă de 18 ani și respectiv de 8 ani. Anterior, C.A. a avut o relație de scurtă durată cu victima C.F., o rudă mai îndepărtată a inculpatului. În luna aprilie 2003, C.F. a venit în satul Voievoda, din județul Dâmbovița, satul Sălcioara, și a fost găzduit de inculpat și concubina sa în dependințele din cimitirul comunal unde locuiau, ajutându-i la îndeplinirea unor activități (paza vacilor din comună). O perioadă de 2-3 luni, cât a locuit cu inculpatul și concubina sa, C.F.

a reluat legătura cu A.C., după care, inculpatul l-a alungat, bănuind că victima are relații intime cu aceasta. În luna iulie 2003, C.F. a revenit în sat și a luat-o cu el pe A.C. și pe fiicele ei, în timp ce inculpatul era plecat de acasă. Cu acea ocazie, victima a dat foc hainelor aparținând inculpatului și concubinei sale, amenințând cu un cuțit pe orice persoană care i se va împotrivi. La 1 septembrie 2003, inculpatul s-a deplasat în comuna Sălcioara, la domiciliul victimei C.F. și cu ajutorul poliției a reușit să-și aducă acasă concubina și pe cele două fete, ocazie cu care victima l-a amenințat pe inculpat cu un cuțit. La 4 septembrie 2003, în timp ce inculpatul și concubina sa se aflau pe câmp, cu vacile comunei, victima a pătruns în locuința inculpatului.

În drumul spre casă, inculpatul a fost avertizat de C.M., audiat ca martor, asupra prezenței victimei și a intențiilor ei criminale. Inculpatul și-a continuat drumul spre casă, afirmând că nu îi este teamă de C.F. Victima plecase însă din domiciliul inculpatului și se afla în cimitir având asupra sa un cuțit. Negăsindu-l acasă pe C.F. inculpatul, înarmat cu un ciomag (pe care-l folosea la paza vitelor), a plecat spre cimitir unde presupunea că s-ar afla victima. Observându-l pe acesta la marginea cimitirului, inculpatul l-a alergat până în apropierea râului Călmățuiu, unde a reușit să-l prindă, aplicându-i o lovitură cu ciomagul în zona capului. După ce victima a căzut la pământ, inculpatul a continuat să o lovească în zona capului și pe tot corpul, până când aceasta a decedat.

Intervenția A.C. nu a putut împiedica omorul, fapta fiind deja consumată, victima fiind găsită, fără viață, într-o baltă de sânge. Conform raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice, prin aspirat sanguin pulmonar, în condițiile unui politraumatism cranio-facial cu fractură de os maxilar și a piramidei nazale, leziuni produse prin lovire repetată cu un corp dur. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Prin decizia penală nr. 428 din 8 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, ce viza reducerea pedepsei. Curtea de apel a considerat că pedeapsa a fost corect individualizată, în raport cu gravitatea faptei comise și cu circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării aplicată inculpatului.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, invocând cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.). Examinând probele efectuate în cauză, Înalta Curte constată că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În speță, instanțele au avut în vedere toate aceste criterii de individualizare a pedepsei.

Astfel, au ținut seama, atât de gradul ridicat de pericol social al faptei de omor calificat săvârșită de inculpat (care a avut consecință suprimarea vieții unei persoane), de persoana inculpatului (infractor primar), cât și de scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (fapta fiind săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de provocarea victimei, care violase domiciliul inculpatului și înarmat cu un cuțit proferase amenințări la adresa inculpatului), stabilind pedeapsa sub minimul special prevăzut de art. 175 C. pen. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive, începând de la 5 septembrie 2003 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.T. împotriva deciziei penale nr. 428 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 5 septembrie 2003, la 3 august 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 august 2004.