ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2313/2011

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 137/F din 7 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 5096/87/2010 s-a dispus, în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului G.A. la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul neexecutat de 1207 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 241 din 31 octombrie 2010 a Tribunalului Teleorman, secția penală, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, dispunând executarea pedepsei celei mai grele de 14 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 66 C. pen.

A fost menținută starea de arest și dedusă detenția provizorie de la 16 iulie 2010 la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul G.A., în vârstă de 49 de ani s-a aflat în relație de concubinaj, de aproximativ 2 ani cu martora I.M., nepoata victimei I.D. (63 ani) locuind cu aceasta la domiciliul mamei sale, situat în comuna M., județul Teleorman.

În ziua de 14 iulie 2010, inculpatul G.A. a mers la câmp cu rudele sale, revenind la domiciliu în jurul orei 19

00

unde a consumat bere.

În jurul orelor 20

30

, inculpatul a plecat cu bicicleta la domiciliul unei cunoștințe din localitate, martorul D.R., iar de la acesta a mers la imobilul în care locuiește mama și fiica concubinei sale, martorele I.I. și M.V.

Întrucât cunoștea că între martora I.I. și victimă existau discuții referitoare la dreptul de moștenire al acesteia din urmă asupra imobilului în care locuiește martora și observându-l în curtea locuinței, pe I.D., inculpatul l-a lovit cu picioarele, de mai multe ori, în partea stângă a corpului, după care a părăsit locuința fără să vorbească cu membrii familiei concubinei sale.

Victima nu se putea deplasa decât cu ajutorul unui baston, având labele picioarelor amputate.

A doua zi (15 iulie 2010) întrucât starea sănătății victimei se agrava, martora M.V. a anunțat ambulanța, însă până la sosirea acesteia victima a decedat.

Din Raportul de necropsie întocmit de S.M.L. Teleorman, a rezultat că moartea victimei I.D. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unui traumatism toraco-abdominal cu ruptură de splină. Leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp contondent. Sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool.

În raport de starea de fapt reținută și de probele administrate instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul G.A.

Parchetul a criticat hotărârea pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. proc. pen., în cauză fiind incidente prevederile art. 61 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a solicitat înlăturarea circumstanțelor judiciare atenuante și majorarea pedepsei.

Apelantul inculpat G.A. a solicitat desființarea sentinței și în rejudecare reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 37 din 4 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, - s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

A fost desființată hotărârea și în rejudecare s-a dispus majorarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 14 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 1207 zile închisoare, neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 241 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Teleorman, secția penală, - pe care l-a contopit cu pedeapsa de 16 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.A.

A fost menținută starea de arest și dedusă prevenția de la 16 iulie 2010 la zi.

A fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs parchetul și inculpatul G.A. invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Procurorul a solicitat casarea ambelor hotărâri și majorarea pedepsei spre limita maximă prevăzută în norma de incriminare.

Recurentul inculpat G.A. a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prin reținerea în favoarea sa, a circumstanțelor judiciare atenuante.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de instanța de fond - constând în aceea că inculpatul G.A. în data de 14 iulie 2010, a exercitat acte de violență asupra părții vătămate I.D. (persoană cu membrele inferioare amputate) care au condus la decesul acesteia - este corectă.

De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen. (anterior a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte) este legală.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei - singura critică invocată de procuror și de inculpat - Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art. 72 C. pen.

Individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să se încadreze în aria coordonatelor de individualizare fixate de legiuitor. Raportul dintre cele două forme de individualizare are la bază atât principiul legalității, cât și principiul individualizării pedepsei.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite este necesar ca instanța să examineze toate împrejurările care particularizează fapta. Acest criteriu de individualizare rezultă nu numai din examinarea conținutului concret al infracțiunii dar și din analiza și evaluarea celorlalte stări, situații care însoțesc săvârșirea faptei.

Sub aspectul persoanei inculpatului, legea obligă a se ține seama de un complex de date relativ la starea, situația sau calitatea acestuia, elemente care determină particularitatea socială a infractorului.

Este relevant sub acest aspect, situația personală a inculpatului, ocupația sa, nivelul său de pregătire profesională.

Elementele invocate anterior trebuiesc analizate cu exigențele ce decurg din dispozițiile art. 52 C. pen.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social neputându-se reține circumstanțe judiciare atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub minimul special.

Aplicarea de către instanța de apel a unei pedepse de 16 ani închisoare este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Alăturat gravității deosebite a faptei, instanțele au avut în vedere și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din care rezultă că inculpatul are tendințe impulsive și antisociale, toleranță scăzută la frustrare, fără familie, astfel că nu se justifică nici majorarea și nici coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanța de apel.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 385

17

alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., va deduce, din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2010 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I  penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.A., durata reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2010 la 08 iunie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 iunie 2011.