ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3181/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 13 din 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 5822/87/2010, în baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.T.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiindu-i totodată interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest și s-a dedus prevenția executată de inculpat de la 19 septembrie 2010 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 418,65 RON către partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman reprezentând cheltuieli transport sanitar cu victima D.F. și majorări aferente debitului cu începere de la rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea integrală.

S-a luat act că partea vătămată M.F.M. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus scutirea de amenda de 500 RON aplicată martorului M.G. prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, urmând a se înștiința AFP Nanov.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul Z.T.M., în vârstă de 26 ani, își desfășura activitatea împreună cu fratele său Z.G. (martor) la aceeași societate - S.C. D. Alexandria, nefiind cunoscut cu antecedente penale și, anterior, nu au existat neînțelegeri între acesta și D.F. zis „B." (victimă, 59 ani), cunoscut pe raza localității ca fiind o persoană pașnică și neviolentă.

Pe fondul consumului de alcool, inculpatul manifesta un comportament violent, fapt pentru care la data de 8 ianuarie 2010 a fost sancționat contravențional de organele de poliție pentru art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, rep.

La data de 18 septembrie 2010 (sâmbăta), în jurul orelor 13

30

, după program, Z.T.M. a mers împreună cu colegii de serviciu la pădure, unde au consumat băuturi alcoolice și în jurul orelor 19

30

s-a deplasat cu un autoturism de ocazie spre comuna Vitănești, iar apoi a circulat pe jos către locuință.

Pe drum, inculpatul s-a întâlnit cu fratele său care se deplasa pe raza localității cu un motoscuter și au mers la magazinul S.C. „C." S.R.L., unde au cumpărat fiecare o sticlă cu 0,5 l bere. În jurul orelor 20

30

, martorul M.G. (45 ani) a mers la magazinul respectiv să cumpere produse și cu această ocazie s-a întâlnit cu martorul Z.G. și fratele său, inculpatul. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, fără să fie provocat în vreun mod, deoarece martorul M.G. i-a spus fratelui său: „Salut, tizule!", imediat inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma peste față, spărgându-i buza. Pentru a evita un conflict, martorul a plecat spre locuință, iar martorii S.C. și S.I., au intervenit pentru aplanarea conflictului. În cursul urmăririi penale, martorul M.G. a declarat că nu formulează plângere împotriva inculpatului pentru faptul că, fără motiv a exercitat acte de violență asupra sa, preferând chiar să nege în fața instanței agresiunea, motivând-o ca o glumă, recunoscând însă că în urma acesteia, i-a fost spartă buza de către inculpat.

La scurt timp (circa 5 minute), după exercitarea actelor de violență asupra martorului M.G., la același magazin a venit și D.F. care a cumpărat un recipient cu 1 l bere.

După ce a ieșit din magazin și se afla pe poarta de acces în curte, întrucât spațiul era redus, D.F. l-a atins involuntar în zona brațelor pe martorul Z.G. care în momentul respectiv intra să restituie sticlele cu bere, fapt pentru care acesta i-a spus: „Băi, moșule, vezi pe unde mergi!". Deoarece nu era o persoană violentă, pentru a evita neînțelegerile, D.F. i-a spus: „Măi, copile, lasă-mă în pace, vezi de treaba ta, nu suntem de-o seamă !" după care și-a continuat deplasarea spre locuință.

Inculpatul a discutat cu fratele său, martorul Z.G., după care, a alergat după victimă și datorită stării de ebrietate în care se afla, fără să aibă vreo discuție ori să fie provocat în vreun mod, i-a aplicat lui D.F. o lovitură cu pumnul în față cu intensitate sporită, fapt pentru care aceasta a căzut pe aleea din beton, având corpul orientat cu fața în sus. Martorul A.I. a cerut vânzătoarei de la magazinul în apropierea căreia se săvârșise fapta, un pahar cu apă, sperând că va fi suficient pentru ca victima să-și revină. Ajuns lângă victima ce nu se mai ridica, a observat că avea sânge la cap, pe nas și gură, toți cei de față fiind conștienți că se produsese deja decesul.

Inculpatul a intenționat să părăsească locul faptei, fiind oprit de cei prezenți, până la sosirea ambulanței și poliției, anunțate prin serviciul „112", la orele 21

03

.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a evidențiat faptul că pe tricoul cu care era îmbrăcat inculpatul existau urme de natură biologică recentă (stropi de sânge), iar inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice.

În aceeași noapte (ora 23

17

), fiind testat cu fiola Drager alcooltest a rezultat că inculpatul prezenta 0,79 mg/l alcool în aerul expirat.

Din raportul de necropsie eliberat de S.M.L. - Teleorman a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se contuziei de trunchi cerebral consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană. S-a stabilit că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur - cădere, iar sângele recoltat de la cadavru conținea 0,35 gr. ‰ alcool.

La reținerea acestei situații de fapt, tribunalul a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, concluzii provizorii și raport de necropsie eliberat de S.M.L. - Teleorman, proces-verbal întocmit de organele de poliție, declarația părții vătămate, declarații de martori, rezultat alcoolemie inculpat, fișă cazier, acte medicale privitoare la inculpat, coroborate cu declarațiile inculpatului atât la urmărirea penală cât și în fața instanței.

Constatând întrunite condițiile răspunderii penale, prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte la pedeapsa închisorii în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege.

La individualizarea pedepsei potrivit art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, gradul ridicat de pericol social al faptei soldate cu suprimarea vieții unei persoane, dar și împrejurări legate de persoana inculpatului care este tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut constant fapta încercând a se scuza cu motivarea consumului de alcool, fiind însă recunoscut a avea manifestări violente împotriva celor din jur tocmai datorită alcoolului consumat în exces, fapt ce l-a determinat pe martorul M.G. să nu riposteze, deși fusese agresat și rănit fără motiv de inculpat.

În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că suferă de o boală psihică ce se agravează pe fondul consumului de alcool, tribunalul a apreciat că nu se impune a fi avută în vedere la stabilirea pedepsei, deoarece singurul act medical depus în cauză este un bilet de ieșire din spital din anul 2002 în care se precizează ca diagnostic „crize comițiale post TCC acut, închis vechi de câteva luni, nefăcându-se nici o dovadă a unui tratament neurologic urmat cu regularitate de inculpat, a faptului că inculpatul s-ar afla într-o evidență medicală în acest sens, situație care i-ar altera discernământul, cu atât mai mult cu cât acesta nu are nici o reținere în consumul exagerat de alcool, ignorând consecințele."

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție, în cuantum egal cu minimul prevăzut de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că M.F.M. (ginerele victimei) a declarat că a suportat cheltuielile de înmormântare, nu s-a constituit parte civilă, dar a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia și condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre maxim.

Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 418,65 reprezentând cheltuieli cu transportul victimei.

Tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către instituția sanitară a acestor cheltuieli cu titlu de despăgubiri, precum și a majorărilor aferente calculate de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea integrală.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul Z.T.M. și partea vătămată M.F.M.

Inculpatul Z.T.M. a solicitat admiterea căii de atac și reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege întrucât este necunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat sincer comiterea faptei, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, menționând că în momentul comiterii infracțiunii se afla sub influența alcoolului consumat și al unor tulburări psihice, acesta făcând dovada cu acte medicale că suferă de asemenea afecțiuni, probând totodată că a urmat un tratament medical de durată.

Partea vătămată M.F.M. a criticat soluția instanței de fond sub aspectul laturii penale, criticile vizând individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, solicitând în concret majorarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, arătând că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei. A solicitat ca instanța de control judiciar să țină seama de disp. art. 75 alin. (1) lit. b) și d) coroborate cu art. 78 alin. (1) C. pen., din materialul probator administrat în cauză rezultând că inculpatul a săvârșit fapta în stare accentuată de ebrietate 0.79 mg/l alcool expirat, că era cunoscut cu un comportament agresiv și sancționat contravențional în acest sens, că atât constituția fizică cât și vârsta erau net în avantajul acestuia, că victima nu l-a provocat sub nicio formă, iar martorii nu au declarat contradictoriu, sprijinind în tot aspectele reținute în rechizitoriu.

Prin Decizia penală nr. 107/A din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Z.T.M. și de partea vătămată M.F.M. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 5822/87/2010.

S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului Z.T.M. și s-a dedus prevenția de la 19 septembrie 2010 la zi.

A fost obligat inculpatul Z.T.M. la plata a 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligată partea civilă M.F.M. la plata a 50 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, s-a constatat că instanța de fond a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, gradul ridicat de pericol social al faptei soldate cu suprimarea vieții victimei, dar și împrejurări legate de persoana inculpatului, care este tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut constant fapta, încercând a se scuza cu motivarea consumului de alcool.

Astfel s-a apreciat că reducerea pedepsei sub minimul special nu se justifică, lipsa antecedentelor penale, fără alte împrejurări din care să rezulte comportamentul bun avut înainte de săvârșirea faptei, nefiind suficientă pentru reținerea circumstanțelor prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Totodată, s-a reținut că recunoașterea săvârșirii faptei nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă, având în vedere circumstanțele săvârșirii, în loc public, în mediu rural, în timpul zilei, de față fiind mai multe persoane, care au anunțat serviciul de ambulanță și organele de poliție.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că nu pot fi reținute nici circumstanțe agravante, așa cum a solicitat partea vătămată M.F.M., neputându-se considera că aplicarea unei singure lovituri ce a produs căderea victimei la pământ și în final decesul acesteia caracterizează fapta ca fiind săvârșită cu cruzimi. De asemenea, nu s-a putut reține că s-a săvârșit fapta în stare de beție anume provocată, neexistând nici un element probator în acest sens, dimpotrivă, fiind vorba de un incident spontan.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă M.F.M., doar sub aspectul laturii penale, solicitând admiterea căii de atac promovate și majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că la data de 18 septembrie 2010 inculpatul Z.T.M., aflat sub influența băuturilor alcoolice, fără să aibă vreo discuție ori să fie provocat în vreun mod, i-a aplicat lui D.F. o lovitură cu pumnul în față cu intensitate sporită, ceea ce a determinat căderea acestuia pe aleea de beton, având corpul orientat cu fața în sus. Imediat după lovitură victima a decedat, fiind solicitată intervenția organelor de poliție și a ambulanței care au constatat cele petrecute.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul parte civilă nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Înalta Curte reține însă că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, care este tânăr, nu are antecedente penale și a recunoscut constant fapta.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin disp. art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul părții civile va fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.F.M. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul Z.T.M.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2011.