ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei

penale nr. 410 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

S-a

prezentat inculpatul, arestat, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din

oficiu.

Au

lipsit intimatele părți civile și intimatul curator.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Instanța,

din oficiu, a pus în discuția părților cazul de casare prevăzut de art.17

1

din Codul de procedură penală.

Apărătorul

recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și,

pe fond, reducerea pedepsei avându-se în vedere faptul că, deși s-a constatat

prin expertiză că inculpatul a avut discernământ, suferă de tulburări de

personalitate.

Față

de prevederile art.17

1

Cod procedură penală, a apreciat că, în

cauză, nu se aplică art.64 Cod penal.

Procurorul

a pus concluzii de admitere a recursului, apreciind că s-au reținut greșit

prevederile art.64 Cod penal.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.183 din 31 mai 2002 Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe

inculpatul T.S.,  în baza art.174   raportat la art.176 lit.c,  cu aplicarea

art.37 lit.b C.pen.  (prin schimbarea încadrării juridice din art. 174   cu

aplicarea art.37 lit.b  ) la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d,e Cod penal, ca pedeapsă

complementară și  în baza art.239 alin.1 și 3 cu aplicarea art.37 lit.b Cod

penal și art.33 lit.a Cod penal, la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare, părți

vătămate fiind D.M. și P.A.

Potrivit

art.34 lit.b Cod penal au fost contopite cele 3 pedepse, inculpatul urmând să

execute 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64

lit.a,b,c,d,e Cod penal.

A

fost menținută starea de arest și dedusă arestarea preventivă de la 6 decembrie

2001 la zi.

În

temeiul art.118 Cod penal s-a dispus confiscarea unui cuțit.

A

fost obligat inculpatul la câte 300.000 lei prestație periodică lunară pentru

minorele B.E.D. și B.A.M., de la data săvârșirii infracțiunii și până la majoratul

acestora.

I-au

fost interzise inculpatului și drepturile prevăzute de art.64 Cod penal pe

durata executării pedepsei.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în fapt, că inculpatul T.S. în

seara de 5 decembrie 2001, în locuința sa din comuna Buciumeni, sat Valea

Leurzii, județul Dâmbovița, fiind în stare de ebrietate, i-a aplicat concubinei

sale B.F. o lovitură cu cuțitul în zona hemitoracică stânga, producându-i

decesul.

Cercetarea

judiciară a stabilit că inculpatul este o persoană cu o fire violentă iar în

seara comiterii faptei se afla în stare de ebrietate.

După

uciderea concubinei, inculpatul a târât-o până lângă zidul casei vecinului A.C.,

de care a sprijinit-o, solicitându-i martorului să anunțe salvarea și poliția,

după care a dispărut în pădure.

Deși

a fost urmărit de polițiști în aceeași noapte, inculpatul nu a putut fi

reținut.

A

doua zi, dimineața, inculpatul, datorită frigului, a revenit la locuința

martorului A.C. însă observând în încăpere pe plt.maj. P.A. și D.M. a încercat

să fugă.

Fiind

urmărit de cei doi polițiști, inculpatul i-a amenințat cu cele două topoare pe

care le avea în mâini, cu care, de altfel, a și aruncat în direcția acestora.

În

cele din urmă, prin intervenția și a altor lucrători de poliție și folosindu-se

forța, inculpatul a fost imobilizat.

Conform

raportului medico-legal de autopsie, moartea numitei B.F. a fost violentă și

s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii, consecința tamponadei cardiace,

urmare a unei plăgi tăiate- înțepate hemitorace stâng, penetrante în cavitatea

pericardică și cord.

Văzând cazierul judiciar al

inculpatului, din care rezultă că, printre altele, acesta a fost condamnat la 9

ani închisoare prin sentința penală nr. 40/1993 a Tribunalului Dâmbovița pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174-176

Cod penal, instanța a făcut aplicarea art.334 Cod procedură penală, punând în

discuție schimbarea încadrării juridice date prin actul de sesizare, prin

reținerea și a formei agravate a infracțiunii de omor, prevăzută de art.176

lit.c Cod penal.

Împotriva

acestei hotărâri inculpatul T.S. a declarat apel, solicitând reducerea

pedepsei.

Prin

decizia penală nr.410 din 16 septembrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a respins

ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că instanța de fond a ținut

seama, la stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente și aplicarea

pedepsei rezultante, de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

Decizia

penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin

memoriile scrise și concluziile orale a solicitat, pe de o parte, să se

constate că nu a comis infracțiunile de ultraj iar, pe de altă parte, să-i fie

redusă pedeapsa în considerarea conduitei sale ulterioare comiterii faptei,

respectiv de a fi cerut martorului Anghel Constantin să anunțe poliția și

salvarea.

Verificând

hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei,

Curtea constată că motivele invocate își găsesc temeiul în cazurile de casare

prevăzute de art.385

9

pct.18 și 14 Cod procedură penală însă nu sunt

fondate.

Situația

de fapt, așa cum a fost reținută, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă,

legal administrate în cursul urmăririi penale și în cel al judecății, însuși

inculpatul recunoscând constant săvârșirea infracțiunii de omor.

Raportul

medico-legal de autopsie atestă că decesul numitei B.F. s-a datorat unei

lovituri penetrante cu un corp tăietor – înțepător în zona hemitorace stânga,

penetrante în cord. Caracteristicile plăgii identifică obiectul tăietor ca

fiind cuțitul găsit de organul de poliție în pădure, alături de alte obiecte,

în locul în care a fost descoperit inițial inculpatul însă neputând fi

imobilizat (dosar urmărire, filele 6,15).

Declarațiile

martorilor  sunt elocvente mijloace de probă care îl indică pe inculpat ca

autor al omorului.

Nu

sunt mai puțin dovedite – deși nerecunoscută săvârșirea lor – infracțiunile de

ultraj imputate inculpatului.

Osebit de

rapoartele și declarațiile celor doi subofițeri amenințați, în cursul

procesului au confirmat uniform acțiunile – verbale și fizice – de amenințare,

săvârșite de către inculpat, și un număr de 5 martori.

Actele de amenințare săvârșite

de către inculpat față de reprezentanții autorității publice investiți și cu

atribuții de imobilizare a celor care au comis fapte grave contra vieții,

realizează conținutul infracțiunii de ultraj, așa cum s-a reținut de instanțe.

Pedepsele

principale, stabilite în cauză pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite,

ca și pedeapsa aplicată, sunt rezultatul evaluării judicioase a tuturor

criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal.

Au

fost avute în vedere și datele – atâtea câte sunt – ce pot fi luate în

considerare în favoarea inculpatului, instanța optând, dintre pedepsele

alternative pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pentru cea mai

ușoară, pe care a proporționalizat-o sub maximul special.

Examinând

însă din oficiu, conform art.385

9

alin.3 Cod procedură penală,

hotărârile pronunțate în cauză, Curtea constată că acestea sunt supuse casării

pentru cazul prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.17

1

Cod

procedură penală, întrucât s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Așa

cum s-a arătat, prin hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia

instanței de apel, față de inculpat a fost aplicată și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d și e Cod penal, pe o

durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Potrivit

art.64 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în

interzicerea unuia sau unora din drepturile prevăzute sub lit.a-e ale aceluiași

text de lege.

De

urmare, interzicând inculpatului, ca pedeapsă complementară toate drepturile

prevăzute de art.64 lit.a-e Cod penal, instanțele au făcut o greșită aplicare a

legii.

Cum

cazul de casare prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.17

1

Cod

procedură penală se ia în considerare totdeauna din oficiu, așa cum statuează

alin.3 teza I al aceluiași articol, Curtea, îndeplinind și procedura punerii în

discuția părților a acestui motiv de casare, va admite recursul inculpatului,

va casa hotărârile pronunțate numai în aceste limite și, rejudecând, va

interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal

pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

În

baza art.385

17

alin.4 Cod procedură penală raportat la art.383

alin.2 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 6 decembrie 2001 la 22 ianuarie 2003.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr.410 din 16

septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Casează

decizia atacată și sentința penală nr.183 din 31 mai 2002 a Tribunalului

Dâmbovița numai cu privire la modul de aplicare a pedepsei complementare

prevăzută de art.64 Cod penal.

Interzice

inculpatului numai drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe o

perioadă de 5 ani.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate în cauză.

Deduce

din pedeapsă durata arestării de la 6 decembrie 2001 până la 22 ianuarie 2003.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.