ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 29 august 2003, reclamanta SC C. SA Arad, a chemat în judecată pe pârâtul C.L.M.

Arad, A.P.L., solicitând să se constate, respectiv să se dispună prețul legal

al concesiunii, raportarea acestuia la cursul leu/ dolar, rezilierea

contractului de concesiune nr. 25 din 21 mai 1998, cu data de 5 octombrie 2001

și instituirea unui drept de preemțiune la cumpărarea terenului concesionat.

Prin sentința civilă nr. 3179

din 29 octombrie 2003, Tribunalul Arad, secția comercială și contencios

administrativ, respinge acțiunea reclamantei.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut că în contractul de concesiune nr. 21 din 21 mai

1998, încheiat între părți pe o durată de 50 de ani pentru suprafața de 11309

mp, în vederea realizării de construcții anexe social gospodărești, prețul

concesiunii a fost stabilit anterior, la data de 20 august 1997, data

întocmirii documentației, la suma de 1.222.027.922 lei, reprezentând 168.509 dolari

S.U.A. la cursul B.N.R., sau, în lipsa comunicării acestuia, la cursul de

cumpărare al B.R.D., cu precizarea că plata se va face în 10 ani în două rate

semestriale sau în avans, rata fiind în cuantum de 8.426 dolari S.U.A.,

echivalent în lei. A mai reținut instanța de fond că prin adresa nr. 6367 din 26

iunie 2000, reclamanta a comunicat pârâtului că nu este de acord cu plata redevenței

cerute, deși aceasta fusese stabilită prin contract, sub motiv că nu a putut

intabula concesiunea pe care o consideră ilegală, iar prin adresa nr. 7291 din 5

octombrie 2001, a cerut pârâtului să ia act de încetarea concesiunii prin

renunțare, cerând radierea debitului și a majorărilor pretinse din evidențele

acestuia.

Prin decizia civilă nr. 28

din 19 februarie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva

sentinței pronunțată de instanța de fond.

Instanța de apel a reținut,

pentru a pronunța decizia menționată, că terenul concesionat se află în

administrarea operativă a SC C. SA Arad, căruia i-a fost atribuit pentru

organizare de șantier, că reclamanta a notificat pârâtului intenția sa de

încetare a concesiunii prin renunțare în condițiile pct. 6.b.1 și 6.b.2 din

contractul de concesiune, că pârâtul nu și-a executat obligația contractuală

asumată de a verifica cele semnalate de reclamantă, astfel că la 30 de zile de

la notificarea făcută de reclamantă, respectiv la 8 noiembrie 2002, rezilierea

contractului în discuție a operat de plin drept, situație în care cererea

reclamantei de a se dispune rezilierea prin hotărâre judecătorească apare ca

fiind nefondată. Mai reține instanța de apel că prețul concesiunii nu poate fi

cenzurat întrucât este stabilit prin contract, instanța neputându-se substitui

voinței nici uneia dintre părți, conform art. 969 C. civ. și că dreptul de

preemțiune fiind reglementat de dispozițiile legale speciale, acesta nu poate

fi stabilit de instanță prin hotărâre judecătorească.

Nemulțumită de soluția

instanței de apel, reclamanta a formulat recurs solicitând modificarea deciziei

civile nr. 28 din 19 februarie 2004, pronunțată de curtea de apel pe care o

consideră netemeinică și, implicit, a sentinței civile nr. 3179/2003, pronunțată

de Tribunalul Arad, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7-10 C. proc.

civ., dar reluând în esență argumentările formulate în apel și expunând, mai

ales, situația de fapt.

Prin întâmpinare intimata

pârâtă solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, cu consecința

menținerii sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.

În combaterea susținerilor

recurentei cu privire la prețul concesiunii pe care-l consideră greșit calculat

în dolari americani, cu raportare la cursul B.N.R. al dolarului la data

negocierii contractului și nu la data încheierii acestuia, intimata arată că

prețul concesiunii a fost consemnat în contract în lei și în dolari în mod

expres și că recurenta a achitat redevența astfel convenită timp de cinci ani

fără a-și manifesta în vreun mod dezacordul cu privire la cuantumul acesteia.

Cu privire la solicitarea

recurentei de a fi dispusă rezilierea contractului de concesiune, intimata

subliniază că această cerere este nefondată, întrucât contractul a fost

reziliat de drept.

Referitor la cererea

recurentei de a se fi instituit în favoarea ei un drept de preterință la

cumpărarea terenului concesionat atribuit de altfel, consideră aceasta, de legile

speciale, intimata subliniază că un asemenea drept se poate institui numai

asupra terenurilor agricole din extravilan și nu asupra unui teren cuprins în

planul urbanistic, așa cum este terenul în cauză.

Recursul reclamantei nu este

fondat.

Deși recurenta invocă

motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7-10 C. proc. civ.,

ea nu încadrează criticile aduse deciziei din apel în aceste motive.

Procedând la examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că decizia din apel cuprinde

motivele pe care se sprijină și acestea nu sunt nici contradictorii și nici

străine de natura pricinii, cum de altfel, implicit, recunoaște și recurenta

atunci când evocă argumentele reținute de instanțele de fond și de apel în

motivarea soluțiilor pronunțate, astfel că nu se poate reține critica

întemeiată pe dispoziția art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Nici critica recurentei

întemeiată pe art. 304 alin. (1) pct. 8 nu poate fi primită, deoarece nu se

constată că instanța de apel ar fi interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, întrucât instanța menționată a avut în vedere dispozițiile exprese

ale contractului de concesiune nr. 29 încheiat de părți la 21 mai 1998 care, în

art. 4, menționează că prețul concesiunii este de 1.222.027.922 lei, reprezentând

168.509 dolari S.U.A. la cursul comunicat de B.N.R., calculat la data de 20

august 1997, data întocmirii documentației pentru prezentare în C.L.M. Arad,

clauza contractuală fiind clară, neechivocă și fiind stabilită de comun acord

de semnatarii contractului, fără nici o eroare și, în consecință, corect reține

instanța că în temeiul art. 969 C. civ., aceasta este obligatorie ca reprezentând

voința contractanților.

Instanța de apel a

interpretat corect și prevederile contractului cu privire la rezilierea de

drept a acestuia și probatoriul administrat în cauză, reținând întemeiat, cum

de altfel recunoaște și recurenta, deși critică și sub acest aspect decizia, că,

întrucât pârâta nu a verificat prin comisie special constituită cele semnalate

de recurentă cu privire la motivele de renunțare la concesiune și la

neîndeplinirea obligațiilor de către concesionar, la 30 de zile de la

notificarea făcută de recurenta reclamantă, respectiv la 8 noiembrie 2001,

rezilierea contractului de concesiune în cauză a operat de prin drept, astfel

că cererea reclamantei de a se dispune rezilierea prin hotărâre judecătorească

apare justificat ca fiind nefondată.

Nici critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 10 nu poate fi primită, deoarece nu se

poate constata că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare sau asupra unei dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea

cauzei; din contră, se reține că instanța de apel a examinat integral

probatoriul administrat în cauză, respectiv adresele nr. 4821 din 29 aprilie

1998, emisă de R.G. Arad, nr. 12102 din 12 noiembrie 1999 emisă de SC T. SA

București, sucursala Arad, nr. 1188 din 8 octombrie 1998, emisă de O. Arad,

pentru a constata, corect, că terenul concesionat reclamantei recurente fusese

anterior dat în administrare la SC C. SA Arad, pentru organizarea de șantier

până la terminarea lucrărilor (decretul nr. 294/1981).

În mod întemeiat a stabilit

instanța de apel că nu se poate institui prin hotărâre judecătorească un drept

de preferință în condițiile în care acesta este reglementat de dispozițiile

legale speciale pe care chiar reclamanta recurentă le-a invocat, respectiv H.G.

nr. 557/2002, O.U.G. nr. 88/1997 și Legea 137/2002 și, în consecință, nici

această critică nu poate fi primită, astfel că se reține că nu sunt întrunite

nici condițiile avute în vedere de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele arătate se

constată că decizia dată în apel este legală și temeinică și recursul formulat

de reclamantă împotriva acesteia, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C. SA Arad, împotriva deciziei civile nr. 28 din 19 februarie

2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 31 martie 2005.