ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 august 2003, reclamanta SC C. SA Arad, a chemat în judecată pe pârâtul C.L.M. Arad, A.P.L., solicitând să se constate, respectiv să se dispună prețul legal al concesiunii, raportarea acestuia la cursul leu/ dolar, rezilierea contractului de concesiune nr. 25 din 21 mai 1998, cu data de 5 octombrie 2001 și instituirea unui drept de preemțiune la cumpărarea terenului concesionat. Prin sentința civilă nr. 3179 din 29 octombrie 2003, Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ, respinge acțiunea reclamantei.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că în contractul de concesiune nr. 21 din 21 mai 1998, încheiat între părți pe o durată de 50 de ani pentru suprafața de 11309 mp, în vederea realizării de construcții anexe social gospodărești, prețul concesiunii a fost stabilit anterior, la data de 20 august 1997, data întocmirii documentației, la suma de 1.222.027.922 lei, reprezentând 168.509 dolari S.U.A. la cursul B.N.R., sau, în lipsa comunicării acestuia, la cursul de cumpărare al B.R.D., cu precizarea că plata se va face în 10 ani în două rate semestriale sau în avans, rata fiind în cuantum de 8.426 dolari S.U.A., echivalent în lei.

A mai reținut instanța de fond că prin adresa nr. 6367 din 26 iunie 2000, reclamanta a comunicat pârâtului că nu este de acord cu plata redevenței cerute, deși aceasta fusese stabilită prin contract, sub motiv că nu a putut intabula concesiunea pe care o consideră ilegală, iar prin adresa nr. 7291 din 5 octombrie 2001, a cerut pârâtului să ia act de încetarea concesiunii prin renunțare, cerând radierea debitului și a majorărilor pretinse din evidențele acestuia. Prin decizia civilă nr. 28 din 19 februarie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.

Instanța de apel a reținut, pentru a pronunța decizia menționată, că terenul concesionat se află în administrarea operativă a SC C. SA Arad, căruia i-a fost atribuit pentru organizare de șantier, că reclamanta a notificat pârâtului intenția sa de încetare a concesiunii prin renunțare în condițiile pct. 6.b.1 și 6.b.2 din contractul de concesiune, că pârâtul nu și-a executat obligația contractuală asumată de a verifica cele semnalate de reclamantă, astfel că la 30 de zile de la notificarea făcută de reclamantă, respectiv la 8 noiembrie 2002, rezilierea contractului în discuție a operat de plin drept, situație în care cererea reclamantei de a se dispune rezilierea prin hotărâre judecătorească apare ca fiind nefondată.

Mai reține instanța de apel că prețul concesiunii nu poate fi cenzurat întrucât este stabilit prin contract, instanța neputându-se substitui voinței nici uneia dintre părți, conform art. 969 C. civ. și că dreptul de preemțiune fiind reglementat de dispozițiile legale speciale, acesta nu poate fi stabilit de instanță prin hotărâre judecătorească. Nemulțumită de soluția instanței de apel, reclamanta a formulat recurs solicitând modificarea deciziei civile nr. 28 din 19 februarie 2004, pronunțată de curtea de apel pe care o consideră netemeinică și, implicit, a sentinței civile nr. 3179/2003, pronunțată de Tribunalul Arad, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7-10 C. proc. civ., dar reluând în esență argumentările formulate în apel și expunând, mai ales, situația de fapt.

Prin întâmpinare intimata pârâtă solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, cu consecința menținerii sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală. În combaterea susținerilor recurentei cu privire la prețul concesiunii pe care-l consideră greșit calculat în dolari americani, cu raportare la cursul B.N.R. al dolarului la data negocierii contractului și nu la data încheierii acestuia, intimata arată că prețul concesiunii a fost consemnat în contract în lei și în dolari în mod expres și că recurenta a achitat redevența astfel convenită timp de cinci ani fără a-și manifesta în vreun mod dezacordul cu privire la cuantumul acesteia. Cu privire la solicitarea recurentei de a fi dispusă rezilierea contractului de concesiune, intimata subliniază că această cerere este nefondată, întrucât contractul a fost reziliat de drept.

Referitor la cererea recurentei de a se fi instituit în favoarea ei un drept de preterință la cumpărarea terenului concesionat atribuit de altfel, consideră aceasta, de legile speciale, intimata subliniază că un asemenea drept se poate institui numai asupra terenurilor agricole din extravilan și nu asupra unui teren cuprins în planul urbanistic, așa cum este terenul în cauză. Recursul reclamantei nu este fondat. Deși recurenta invocă motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7-10 C. proc. civ., ea nu încadrează criticile aduse deciziei din apel în aceste motive.

Procedând la examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că decizia din apel cuprinde motivele pe care se sprijină și acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii, cum de altfel, implicit, recunoaște și recurenta atunci când evocă argumentele reținute de instanțele de fond și de apel în motivarea soluțiilor pronunțate, astfel că nu se poate reține critica întemeiată pe dispoziția art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Nici critica recurentei întemeiată pe art. 304 alin. (1) pct. 8 nu poate fi primită, deoarece nu se constată că instanța de apel ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât instanța menționată a avut în vedere dispozițiile exprese ale contractului de concesiune nr. 29 încheiat de părți la 21 mai 1998 care, în art. 4, menționează că prețul concesiunii este de 1.222.027.922 lei, reprezentând 168.509 dolari S.U.A. la cursul comunicat de B.N.R., calculat la data de 20 august 1997, data întocmirii documentației pentru prezentare în C.L.M. Arad, clauza contractuală fiind clară, neechivocă și fiind stabilită de comun acord de semnatarii contractului, fără nici o eroare și, în consecință, corect reține instanța că în temeiul art. 969 C. civ., aceasta este obligatorie ca reprezentând voința contractanților.

Instanța de apel a interpretat corect și prevederile contractului cu privire la rezilierea de drept a acestuia și probatoriul administrat în cauză, reținând întemeiat, cum de altfel recunoaște și recurenta, deși critică și sub acest aspect decizia, că, întrucât pârâta nu a verificat prin comisie special constituită cele semnalate de recurentă cu privire la motivele de renunțare la concesiune și la neîndeplinirea obligațiilor de către concesionar, la 30 de zile de la notificarea făcută de recurenta reclamantă, respectiv la 8 noiembrie 2001, rezilierea contractului de concesiune în cauză a operat de prin drept, astfel că cererea reclamantei de a se dispune rezilierea prin hotărâre judecătorească apare justificat ca fiind nefondată.

Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 10 nu poate fi primită, deoarece nu se poate constata că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei; din contră, se reține că instanța de apel a examinat integral probatoriul administrat în cauză, respectiv adresele nr. 4821 din 29 aprilie 1998, emisă de R.G. Arad, nr. 12102 din 12 noiembrie 1999 emisă de SC T. SA București, sucursala Arad, nr. 1188 din 8 octombrie 1998, emisă de O. Arad, pentru a constata, corect, că terenul concesionat reclamantei recurente fusese anterior dat în administrare la SC C. SA Arad, pentru organizarea de șantier până la terminarea lucrărilor (decretul nr. 294/1981).

În mod întemeiat a stabilit instanța de apel că nu se poate institui prin hotărâre judecătorească un drept de preferință în condițiile în care acesta este reglementat de dispozițiile legale speciale pe care chiar reclamanta recurentă le-a invocat, respectiv H.G. nr. 557/2002, O.U.G. nr. 88/1997 și Legea 137/2002 și, în consecință, nici această critică nu poate fi primită, astfel că se reține că nu sunt întrunite nici condițiile avute în vedere de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Față de cele arătate se constată că decizia dată în apel este legală și temeinică și recursul formulat de reclamantă împotriva acesteia, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Arad, împotriva deciziei civile nr. 28 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.