ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1296/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 316

din 13 octombrie 2003, Tribunalul Giurgiu a respins, ca inadmisibilă, cererea

formulată de condamnatul M.B. de revizuire a sentinței penale nr. 283 din 20

noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu.

S-a reținut că potrivit art.

394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit

fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei penale.

Din motivarea cererii de

revizuire rezultă că aceasta se întemeiază pe împrejurarea că partea vătămată

S.C. G. S.R.L. nu a fost audiată, precum și pe împrejurarea că inculpatul ar fi

fost la domiciliul numitului M.I. în noaptea săvârșirii faptei, iar unul din

martori a arătat că numitul B.M. nu a participat la comiterea infracțiunii.

Or, din examinarea sentinței

penale a cărei revizuire se cere, rezultă că împrejurările menționate au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei penale.

Totodată, cu referire la

împrejurarea că revizuientul propune audierea a doi martori în vederea probării

nevinovăției sale, s-a reținut că cererea acestuia este inadmisibilă, pe calea

revizuirii nefiind posibilă prelungirea probațiunii, prin folosirea de noi

mijloace de probă, pentru fapte stabilite anterior de instanță.

Pe de altă parte, nici

celelalte motive, cu referire la neaudierea părții vătămate menționate și la

faptul că unul din martorii audiați în cauză a arătat că revizuientul nu a

participat la săvârșirea infracțiunii, nu se încadrează în prevederile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât și aceste împrejurări erau cunoscute

de instanță la data pronunțării hotărârii.

Împotriva acestei sentințe,

condamnatul M.B. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie, în

susținerea căii de atac exercitate, invocând motivele pe care și-a întemeiat

cererea de revizuire.

Curtea de Apel București,

secția a II a penală, prin decizia penală nr. 699/ A din 19 noiembrie 2003, a

respins apelul, ca nefondat.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că motivele invocate de condamnat în

cererea de revizuire nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,

așa încât în mod legal prima instanță a dispus în sensul respingerii acesteia.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, condamnatul a declarat recurs, reiterând susținerile privitoare la

nevinovăția sa.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind

pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicționale

eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129

(fost art. 128) din Constituția României (revizuită), părțile pot exercita

căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

Această exigență privește,

în egală măsură, atât căile de atac de reformare, cât și cele de retractare.

În cauză, condamnatul a

solicitat revizuirea hotărârii definitive de condamnare. În susținerea cererii

de revizuire, condamnatul a solicitat în fapt prelungirea probațiunii și

reaprecierea probelor administrate.

Or, cum revizuientul nu a

invocat fapte probatorii necunoscute de instanțele care au soluționat cauza în

ciclu ordinar de judecată a acesteia, în mod corect instanța de fond a reținut

neincidența în cauză a dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. și, în consecință,

a respins cererea ca inadmisibilă.

Ca atare, în raport de

neîncadrarea motivelor invocate de condamnat în nici unul din cazurile de

revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., caracterul limitativ al

acestora, precum și caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac,

cererea de revizuire a fost legal respinsă ca inadmisibilă, așa încât în cauză,

cu referire la decizia prin care, respingând apelul declarat de revizuient,

instanța de control judiciar a menținut hotărârea primei instanțe, nu este

incident nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen.

În consecință, reținând că

motivele invocate de revizuient sunt neîntemeiate și alte motive de casare

susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de revizuient, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art.

192 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va obliga pe recurent, potrivit

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este

inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul M.B. împotriva deciziei penale nr. 699 din 19

noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II a penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2004.