ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 24 septembrie

2002, creditorul T.G. i-a chemat în judecată pe debitorii M.R. și M.M.,

solicitând somarea acestora, conform O.G. nr. 5/2001, pentru plata sumei de

193.229.544 lei, din care 68.200.000 lei împrumut nerestituit și 125.229.544

lei dobânzi aferente.

Prin sentința civilă nr. 12.581

din 1 noiembrie 2002, Judecătoria Botoșani a admis cererea formulată de

creditor și i-a somat pe debitori să-i plătească acestuia, în termen de 30 de

zile de la comunicarea ordonanței, suma de 193.229.544 lei, din care 68.200.000

lei reprezintă împrumut nerestituit, iar 125.229.544 lei dobânzi aferente.

Pentru a pronunța această

sentință, Judecătoria Botoșani a reținut că, prin ordinele de plată nr. 1 și 2

din 27 septembrie 1999, s-a virat din contul creditorului în contul debitorilor,

cu titlul de împrumut pe termen scurt, suma de 68.200.000 lei și debitorii nu

și-au îndeplinit obligația asumată, de a restitui suma respectivă, în termen de

maxim 10 zile, cu dobânzile aferente practicate de B.P., fiind, astfel,

îndeplinite cerințele art. 1 și 6 din O.G. nr. 5/2001.

Prin sentința civilă nr. 384

din 21 ianuarie 2003, Judecătoria Botoșani a admis excepția lipsei competenței

materiale a judecătoriei, ridicată, din oficiu, de instanță și și-a declinat

competența de soluționare a acțiunii în anulare, formulate de debitori în favoarea

Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ.

În motivarea acestei

hotărârii, judecătoria a reținut că, prin ordinele de plată nr. 1 și 2 din 27

septembrie 1999, creditorul T.G. a plătit creanța pe care B.P. Botoșani o avea

împotriva debitorilor, izvorând dintr-un contract comercial și, ca atare,

subrogatul are și acțiunea pe care creditorul plătit ar fi putut s-o intenteze,

în caz de neplată, împotriva debitorilor, cât și toate eventualele garanții ale

creanței respective și, deci, acțiunea pe care creditorul inițial o avea,

împotriva debitorilor, era una comercială și litigiul de față are natură

comercială.

Prin sentința nr. 398 din 8

aprilie 2003, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios

administrativ, în baza art. 158 C. proc. civ., și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani iar, în temeiul art. 21 C.

proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului Curții

de Apel Suceava, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că împrumutul s-a realizat între persoane fizice, fără

nici o contestație comercială, neavând relevanță scopul efectuării împrumutului,

întrucât, chiar dacă a fost utilizat pentru achitarea unui împrumut bancar, nu

transformă raporturile juridice între părți în raporturi comerciale și, ca

atare, litigiul este de natură civilă.

Prin sentința nr. 178,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani,

reținând că litigiul de față este de natură civilă, neexistând faptă obiectivă

sau subiectivă de comerț, iar instituția subrogației personale nu este operantă,

în cauză, nefiind îndeplinite cerințele art. 1107 C. civ.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs debitorii M.R. și M.M., susținând, în esență, că numitul T.G.

s-a subrogat în drepturile băncii, acceptând să plătească în numele lor

creditul în sumă de 68.200.000 lei și, ca atare, dreptul de creanță izvorând

dintr-un contract comercial s-a transmis cu toate garanțiile și accesoriile, ca

efect al subrogației.

În consecință, solicită să

se constate natura comercială a cauzei și competența Tribunalului Botoșani, în

soluționarea acestei cauze.

Recursul nu este fondat,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 8

alin. (2) din Ordonanța nr. 5 din 19 iulie 2001, privind somația de plată,

menținute prin Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea acesteia și O.U. nr.

142 din 24 octombrie 2002, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 5/2001,

acțiunea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru

soluționarea cauzei în primă instanță.

Rezultă, prin urmare, din

textul legal mai sus menționat, că regula este ca instanța competentă să judece

cererea pentru emiterea somației de plată să soluționeze și acțiunea în anulare

îndreptată împotriva ei și, aceasta, fără a face distincție privind natura

litigiului, civilă sau comercială.

De altfel, noile modificări

și completări ale Codului de procedură civilă, instituite prin O.UG. nr. 58/2003,

astfel cum au fost aprobate, prin Legea nr. 195 din 25 mai 2003, la art. II alin.

(2) și (3), precum și la art. IV, reconfirmă prevederile legale deja existente,

privind competența soluționării acțiunii în anulare.

În consecință, în cauză, se

reține că instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare este

judecătoria, respectiv Judecătoria Botoșani, așa cum corect s-a stabilit și în

decizia curții de apel, iar motivele de recurs formulate de debitori, având la

bază natura litigiului dedus judecății, nu sunt fondate și recursul debitorilor

M.R. și M.M. urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de debitorul M.R., împotriva sentinței civile nr. 178 din 16 iulie

2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 22 iunie 2004.