ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta O.M. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând instanței, ca prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 7519 din 13 noiembrie

2003, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Bulz,

în localitatea Roșia, în urma Dictatului de la Viena din 1940.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 282 din 11

mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea

hotărârii nr. 7519 din 13 noiembrie 2003 și obligarea pârâtei să emită o nouă

hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 martie 1942 - 6 martie

1945.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada persecuției etnice,

cu declarații de martori, care au arătat că aceasta s-a refugiat în jurul datei

de 25 martie 1942, din teritoriile cedate Ungariei hortyste, în România, astfel

că are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii

Timiș.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța de fond a acceptat modalitatea administrării probei cu

martori, fără a ține cont că aceasta se poate face doar în lipsa datelor oficiale,

însă la dosarul administrativ există un act oficial din care rezultă că tatăl

reclamantei-intimate, B.P., nu figurează ca persoană refugiată în perioada 1940

- 1944.

Recursul este întemeiat,

urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din

motive etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate de lege.

Prin H.G. nr. 127/2002, dată

în aplicarea O.G. nr. 105/2002, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că

noțiunea de strămutat o include și pe aceea de refugiat.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație de martori.

În cauză, din actul oficial

depus la dosar, respectiv adresa nr. C-2219 din 5 mai 2003, eliberată de

Ministerul de Interne - Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă

că tatăl reclamantei nu face parte din categoria persoanelor strămutate în

perioada 1940 - 1944.

Pe de altă parte, alin. (2) al

art. 4 din H.G. nr. 127/2002, prevede că în lipsa actelor oficiale, dovada

persecuției etnice se poate face prin declarații de martori.

Cum în cauză suntem în

prezența unui act oficial, care infirmă declarațiile date de martori în fața notarului

public, înseamnă că instanța, în virtutea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.,

avea obligația să stăruie în completarea cu noi dovezi, cum ar fi de la Primăria din localitatea în care se pretinde că a fost refugiat tatăl reclamantei sau de la alte

instituții deosebite.

Neprocedând în acest mod,

instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că urmează a se admite recursul,

a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

În rejudecare, se vor completa

probele, în sensul considerentelor expuse (solicitându-se reclamantei, să

depună acte cu privire la calitatea de refugiați a părinților săi și pe cale de

consecință, și a sa).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 282 din 11 iunie 2004

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2005.