ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2005

HOTĂRÂRE
10.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ, înregistrată sub nr. 1343/CA din 9 februarie 2004, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta L.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Timiș, anularea hotărârii nr. 8724 din 12 ianuarie 2004, emisă de

pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască

reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 275 din 11

mai 2004, a admis acțiunea reclamantei L.M.,a formulată împotriva pârâtei Casa

Județeană de Pensii Timiș. A anulat hotărârea nr. 8724 din 12 ianuarie 2004,

emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, pentru perioada iunie 1944 - 6 martie 1945.

În motivarea soluției a

reținut că reclamanta, minoră fiind, împreună cu mama sa, au plecat din Oradea,

la Timișoara, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena, în iunie 1944, în momentul refugiului reclamantei, localitatea Oradea aflându-se sub

autoritatea Statului maghiar.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând că sentința

este lipsită de temei legal, întrucât la data de 6 septembrie 1940 s-a refugiat

din Oradea, doar tatăl reclamantei (R.S.) iar în anul 1944, când reclamanta

împreună cu mama sa s-au refugiat din Oradea, la Timișoara, granița era deschisă.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurenta-pârâtă, apărările intimatei-reclamante, materialul

probator aflat la dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța

reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, pentru

considerentele ce se vor menționa în continuare.

Potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor

drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul

în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind incluse și

persoanele care au fost expulzate, care s-au refugiat, precum și cele care au

făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Rezultă, așadar, că în

categoria persoanelor care au fost persecutate din motive etnice, fiind

strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, la care face referire art.

2 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, sunt incluse

și persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Din probele administrate în

cauză se reține că tatăl reclamantei (R.S.) s-a refugiat din Oradea, în

Timișoara, la data de 6 septembrie 1940, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena, iar reclamanta, născută în Oradea, la 28 decembrie 1929, s-a refugiat împreună cu mama

sa, din Oradea, la Timișoara, în iunie 1944. Din adresa Ministerului Apărării

Naționale - Centrul Militar Zonal Bihor S.E. 1113, rezultă că, la data

refugiului reclamantei, Oradea era sub ocupație maghiară, fiind eliberată la 12

octombrie 1944, refugiul producându-se din cauza persecuțiilor etnice la care

era suspusă familia reclamantei, de către autoritățile maghiare.

Pentru considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică.

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 mai

2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta C.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea ho
ÎCCJ 2005-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1636/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 3 noiembrie 2004, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județ
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8841/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 63/P.I. din 3 februarie 2004, a admis acțiunea formul
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8849/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 66/P.I din 3 februarie 2004, a admis acțiunea formula
ÎCCJ 2005-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 133 din 5 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta M.V. a contestat hotărârea nr. 8490 din 5 decembrie 20
Sursă