ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1790/2004

Având în vedere raportul prezentat, potrivit art. 308 C. proc. civ., procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, constatând că recursul

este admisibil în principiu, cauza rămânând în pronunțare;

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 271, pronunțată la data de 21 august 2003 în dosarul nr. 3120/CA/2003,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta T.F. și a anulat hotărârea nr. 6135 din 14

martie 2003, emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de

Pensii Timiș care a fost obligată să emită o hotărâre prin care să-i recunoască

reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, pentru perioada aprilie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, că prin hotărârea nr. 6235 din 14 aprilie 2003,

comisia de specialitate i-a recunoscut reclamantei, calitatea de refugiată, ca

urmare a persecuțiilor exercitate asupra familiei sale, din motive etnice, din

localitatea de domiciliu aflată în teritoriul cedat Ungariei după Dictatul de la Viena, din august 1940, dar din declarațiile martorilor rezultă că refugiul familiei sale

începuse în luna aprilie 1940. Împotriva acestei soluții a formulat recurs

pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând că acțiunea adresată instanței

este tardivă și pe de altă parte, este neîntemeiată, pentru că din actele

aflate la dosar, a rezultat că familia reclamantei s-a aflat în refugiu, începând

cu data de 10 septembrie 1943.

Recursul este întemeiat, pentru al

doilea motiv invocat.

1.În ceea ce privește primul motiv,

prin care s-a susținut că reclamanta s-a adresat tardiv, instanței de judecată,

rezultă că este nefondat.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art.

7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii adoptate de

comisia de aplicare a acestui act normativ, persoana interesată poate face

contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării

hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

În cauza de față, hotărârea nr. 6235

din 14 martie 2003 a fost comunicată intimatei-reclamante, la data de 25 martie

2003, iar acțiunea a fost înregistrată la curtea de apel, la data de 25 aprilie

2003, ceea ce, în raport cu prevederile art. 101 alin. (1) C. proc. civ.,

reprezintă respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999.

2.Prin al doilea motiv de recurs s-a

susținut că familia reclamantei a continuat să locuiască în localitatea de

domiciliu aflată pe teritoriul cedat Ungariei, până la data de 10 septembrie

1943, dată la care s-a refugiat în comuna Dângăul Mare, județul Cluj, pe

teritoriul României.

Într-adevăr, din copiile livretului

de serviciu militar al tatălui intimatei-reclamante, rezultă că după 15

octombrie 1940, acesta a fost radiat din controalele armatei române, locuind în

teritoriul cedat Ungariei, iar la data de 10 octombrie 1943, este luat din nou

în evidență, ca refugiat în comuna Dângăul Mare, județul Cluj.

Este, de asemenea, adevărat că din

declarațiile autentificate a doi martori rezultă că data de început a

refugiului familiei reclamantei ar fi în luna aprilie 1942, dar aceste declarații

nu trebuiau primite ca probe, în raport cu prevederile art. 4 alin. (2) și (3)

din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

potrivit cărora dovada prin declarație cu martori se poate face numai în lipsa

unor acte oficiale.

De fapt, chiar intimata-reclamantă

menționează, în acțiunea adresată instanței de fond, că în perioada 15

octombrie 1940 - 10 septembrie 1943, tatăl său a avut domiciliul forțat în

teritoriul cedat Ungariei, susținere care are semnificația juridică a unei

recunoașteri a datei de început a refugiului familiei sale, ca fiind data de 10

septembrie 1943, cum corect reținuse și autoritatea administrativă competentă.

În concluzie, recursul va fi admis

pentru acest motiv, sentința atacată va fi casată și rejudecând cauza în fond,

în temeiul considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă, actul

administrativ contestat fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 271 din 21 august 2003

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 mai 2004.