Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2004

HOTĂRÂRE
21.10.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 31 iulie 2002, reclamanta SC A.N.D. SRL solicită instanței obligarea pârâtelor M.M., M.F. și C.M. la plata sumei de 30.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând beneficiul nerealizat pentru punctul de lucru „Magazin S.”, prin împiedicarea folosinței spațiului comercial închiriat pentru perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002. Prin sentința nr. 3733 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea comercială în pretenții formulată de reclamanta SC A.N.D. SRL Vălenii de Munte, respingând, de asemeni, ca neîntemeiată și cererea reconvențională formulată de sus menționatele pârâte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A.N.D. SRL Vălenii de Munte, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Prin decizia nr. 116 din 6 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, admite apelul declarat de reclamanta SC A.N.D. SRL împotriva sentinței nr. 3753 din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ și, în consecință, schimbă în parte sentința sus menționată, în sensul că admite în parte acțiunea comercială formulată de reclamantă și obligă pârâtele la plata sumei de 17.215.000 lei despăgubiri, menținând restul dispozițiilor sentinței, cu cheltuieli de judecată de 730.000 lei.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că reclamanta deține, în baza contractului de închiriere nr. 95/1993, prelungit succesiv, un spațiu, proprietatea pârâților și a autorului lor, M.Gh., situat în comuna Cerasu, sat Slon, în vederea desfășurării unor activități comerciale în acea localitate, dar că, în perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002, folosința acestui spațiu a fost împiedicată de pârâte, reclamanta fiind îndreptățită, conform raportului de expertiză contabilă, la daune în valoare de 17.215.000 lei. Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs, acesta fiind semnat numai de una dintre ele, respectiv, de M.F. La 11 octombrie 2004, intimata-reclamantă depune întâmpinare, prin care cere respingerea recursului, în principal pentru că, încălcând dispozițiile art. 302 1 pct. 4 C. proc.

civ., cerere pe care o susține și oral, la termenul de dezbateri în fond, solicită și cheltuieli de judecată. Examinând excepția nulității, prevăzută de art. 302 1 pct. 1 C. proc. civ. și verificând îndeplinirea condițiilor de formă a cererii de recurs, Curtea reține: Potrivit art. 302 1 pct. 1 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura recurentei sau a recurenților. Deși legal citate, la termenul de dezbatere din 21 octombrie 2004, recurentele-pârâte M.M. și C.M. nu au fost prezente, ele fiind și cele care nu au semnat cererea de recurs. De altfel, din examinarea tuturor actelor dosarului, se constată că atât acțiunea, cât și întâmpinarea au fost semnate tot numai de către M.F., deși au fost formulate împreună cu M.M.

și C.M. Ca urmare, în temeiul art. 302 1 C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul pârâtelor M.M., M.F. și C.M. Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele-pârâte urmează a fi obligate să plătească intimatei-reclamante suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

D E C I D E: Constată nul recursul pârâtelor M.M., M.F. și C.M., declarat împotriva deciziei nr. 116 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, SC A.N.D. SRL Vălenii de Munte. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1133/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 februarie 2001, SC A.M. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu M.M., M.F. și C.M. să oblige pârâtele la plata sum
ÎCCJ 2006-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Judecătoriei Moreni la data de 7 septembrie 2004, F.D., în numele și pentru C.C.I.L.C., a chemat în judecată pârâta, A.F.I.I., soli
ÎCCJ 2006-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 995/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3173/2004 la Tribunalul Prahova reclamanta SC E. SA Ploiești a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitâ
ÎCCJ 2003-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2003
ce măsură investițiile au fost sau trebuiau să fie amortizate până în prezent de către intimată; - greșit a respins instanța petitul privind plata despăgubirilor pentru utilizarea fără drept a spațiului de către intimată, deși a continuat s
ÎCCJ 2006-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 23 octombrie 2001 reclamanta SC S. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă