ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Judecătoriei Moreni la data de 7 septembrie 2004, F.D., în numele și pentru C.C.I.L.C., a chemat în judecată pârâta, A.F.I.I., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 18.500.000 lei, reprezentând chirie neachitată pentru lunile iunie 2003 – ianuarie 2004, pentru spațiul comercial deținut în comuna I.L.C.; rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din acest spațiu comercial. Judecătoria Moreni a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 18.500.000 lei, despăgubiri civile, și a sumei de 1.666.400 lei, cheltuieli de judecată respingând celelalte capete de cerere.

Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, în condițiile în care pârâta a rămas în posesia și folosința spațiului comercial în litigiu, locațiunea s-a prelungit tacit, conform art. 1437 C. civ., iar pârâta datorează pentru perioada iunie 2003 – ianuarie 2004 suma de 18.500.000 lei, dar că, „actualmente”, nu există un contract de închiriere valabil încheiat. Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 40, pronunțată la data de 31 ianuarie 2005, în dosarul nr. 8802/2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri pe care a schimbat-o, în parte, admițând și celelalte capete de cerere cu consecința rezilierii contractului de închiriere intervenit între părți și evacuării pârâtei din spațiul comercial ce a făcut obiectul închirierii, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța menționata hotărâre instanța de apel a reținut, în principal, că soluția obligării pârâtei la plata chiriei restante în perioada iunie 2003 – ianuarie 2004 pentru spațiul comercial pe care a continuat să îl folosească și după încetarea termenului stipulat în contractul din 22 martie 2001 este corectă, iar nerespectarea acestei obligații de plată de către pârâtă justifică cererea reclamantei de a se dispune rezilierea contractului și evacuarea sa din acest spațiu. Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, invocând greșita apreciere a probelor administrate și aplicarea eronată a legii cu referire la soluția dată cererii de reziliere a contractului de închiriere și de evacuare a sa din spațiul închiriat.

Având în vedere că la data pronunțării deciziei atacate pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. era abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, față de reglementarea în vigoare a art. 304 la acea dată, iar critica privind greșita aplicare a legii se încadrează în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat.

Astfel, este de observat că în cauză a intervenit tacita relocațiune a contractului din 22 martie 2001, evocă locațiune, fără termen, în afara căruia clauzele contractului primitiv rămâne în vigoare și că părțile au stipulat, în mod expres, prin art. 16 alin. (1) al evocatului contract a 2-a clauză rezolutorie în conformitate cu care „contractul poate fi reziliat de proprietar .. în cazul neplății chiriei sau a utilităților pe o perioadă de 30 de zile”, iar prin lit. c) a aceluiași articol că „în cazul rezilierii contractului de către proprietar chiriașul se obligă să evacueze spațiul .. în termen de 5 zile de la data primirii somației din partea proprietarului, în caz de neconformare proprietarul este în drept să evacueze spațiul ..” iar, urmare a neîndeplinirii obligației de plată a chiriei de către intimata-pârâtă în perioada iunie 2003 – ianuarie 2004 aceasta a fost pusă în întârziere de apelanta reclamantă prin adresa nr. 107, din 17 decembrie 2003, depusă la dosar.

Din perspectiva enunțatei clauze de reziliere convențională, ce-și găsește incidența în cauză, față de neexecutarea obligațiilor chiriașului A.F.I.I. de plată a chiriei o perioadă mai mare de 30 de zile, și a celei referitoare la obligația acestuia de a părăsi spațiul în caz de reziliere, soluția dată de instanța de apel cererii de reziliere a contractului de locațiune încheiat între C.C.I.L.C. în calitate de proprietar și A.F.I.I. în calitate de chiriaș, având ca obiect spațiul constând în B.A.G.V. în suprafață de 163 mp, soluția dată cererii de evacuare a chiriașului din acest spațiu, întrunește cerințele de legalitate, dând eficiență precizatelor texte contractuale ce fac aplicarea voinței expres exprimată prin acestea și înlătură, astfel incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.F.I.I. împotriva deciziei nr. 40 din 31 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 februarie 2006.