ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1102/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1583 din 15 octombrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția prematurității introducerii acțiunii formulată de pârâtele F.E.F.B. din cadrul R.A.D.E.F.R.F. București și SC F. SRL Găiești și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA Găiești, privind obligarea pârâtelor la 1.132.866.000 lei, reprezentând chirie datorată pe ultimii 3 ani pentru folosirea spațiului proprietatea reclamantei. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 10 din 10 ianuarie 2005 a admis apelul reclamantei, a anulat sentința tribunalului și evocând fondul a fixat termen de judecată la data de 31 ianuarie 2005 cu citarea părților.

S-a reținut în considerentele deciziei că reclamanta a notificat-o pe pârâtă prin executorul judecătoresc în cursul anului 2002 și a încercat rezolvarea litigiului încă de la rămânerea definitivă a sentinței de evacuare a pârâtei, iar în anul 2003 a încercat o nouă conciliere. Prin decizia nr. 192 din 13 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin evocarea fondului, s-a admis în parte acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată la 618.180.060 lei, reprezentând lipsă de folosință a spațiului în litigiu pe ultimii 3 ani și la 89.200.094 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta cu actele depuse a făcut dovada că este proprietara spațiului în suprafață de 226,20 mp.

Că prin sentința civilă nr. 947/1999 a Tribunalului Dâmbovița rămasă definitivă, pârâta a fost evacuată din spațiu pentru neplata chiriei, însă a continuat să-l folosească. Instanța a avut în vedere probele administrate și concluziile raportului de expertiză și a omologat varianta prin care aceasta a fost obligată la 618.180.060 lei, reprezentând lipsa de folosință calculată de la 17 septembrie 2004 în urmă cu 3 ani, indexată cu rata inflației. Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În recursul său, reclamanta SC I. SA Găiești a susținut că la stabilirea sumei de 618.180.060 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință s-a avut în vedere hotărârea C.L.

nr. 11 din 26 februarie 1998 având ca obiect spații utilizate pentru activități social-culturale, deși în această perioadă pârâta a folosit spațiul pentru obținerea de foloase necuvenite și l-a închiriat unor terțe persoane. A invocat recurenta că solicită ca intimata să fie obligată la 1.132.866.000 lei contravaloare lipsă de folosință a spațiului având în vedere prețul practicat în zona ultracentrală a orașului Găiești, conform actelor depuse la dosar. Pârâta R.A.D.E.F.R.F. București a susținut în recursul său că instanța de apel a apreciat în mod nelegal că s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., cât timp reclamanta nu a depus acte din care să rezulte data convocării în vederea concilierii și respectarea termenului legal și menținerea expresă a convocării.

S-a invocat că cererea de apel a reclamantei trebuia să fie anulată ca insuficient timbrată întrucât aceasta nu a depus taxa de ½ din suma achitată cu acest titlu la instanța de fond. Recurenta a arătat că instanța a reținut în mod greșit ca temei de drept pentru admiterea acțiunii dispozițiile art. 998 C. civ. privind răspunderea delictuală. Pe fondul litigiului, s-a invocat că instanța a obligat-o la plata sumei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 7 mai 2003 – 17 septembrie 2004, deși de la 7 mai 2003 spațiul se află în posesia reclamantei conform probelor de la dosar. Recursurile formulate sunt întemeiate pentru următoarele considerente. Prin sentința nr. 947 din 2 decembrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială, rămasă definitivă, s-a admis acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată să evacueze spațiul în suprafață de 226,20 mp.

situat în Găiești. La data de 7 mai 2003, această hotărâre a fost pusă în executare conform procesului verbal al executorului judecătoresc ocazie cu care s-a constatat că spațiul este gol, iar pârâta nu are nici un bun sau mobilier în interiorul acestuia. În raport de aceste probe administrate, problema care trebuie rezolvată este cea a perioadei pentru care pârâta datorează contravaloarea lipsei de folosință. În mod greșit instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii trei ani, cât timp aceasta a dovedit cu acte că de la data de 7 mai 2003 a fost evacuată din spațiu la cererea reclamantei. Susținerea reclamantei că pârâta a fost evacuată din spațiu la data de 17 septembrie 2004, va fi înlăturată întrucât este o simplă afirmație care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Față de cele reținute, pârâta datorează contravaloarea lipsei de folosință numai pe perioada 24 iunie 2001 (acțiunea s-a formulat la 24 iunie 2004) – 7 mai 2003 dată la care reclamanta a intrat în posesia spațiului din litigiu conform procesului verbal încheiat la acea dată de executorul judecătoresc. Având în vedere că instanța de apel nu a stabilit situația de fapt în raport de probele administrate în cauză, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să se admită recursurile declarate de ambele părți împotriva deciziei instanței de apel, ce se va casa și se va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare. Nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, dar acestea urmează a fi avute în vedere ca apărări la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC I. SA Găești și de pârâta R.A.D.E.F.R.F. București, împotriva deciziei nr. 192 din 13 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.