ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la această instanță, la data de 15 aprilie 2004, reclamanta Ț.E. a chemat în judecată, Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea deciziei nr. 5196 din 23 martie 2004, emisă de această autoritate și menținerea hotărârii nr. 5196 din 4 aprilie 2003, prin care i-a fost recunoscută calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. A solicitat, de asemenea, și anularea deciziei nr. 119222 din 11 iunie 2004, emisă de pârâtă, în vederea recuperării sumei de 4.699.223 și suspendarea acestei decizii, până la soluționarea definitivă a contestației.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că după ocuparea teritoriului românesc de către unguri, împreună cu familia sa a fost supusă la numeroase persecuții etnice, totul culminând cu evenimentele din anul 1944, când, sub amenințarea armelor, jandarmii unguri i-au obligat să-și părăsească locuința și bunurile, strămutându-i în localitatea Budoi, de unde s-au reîntors după plecarea ungurilor. Apreciază că în mod nelegal, prin decizia atacată i-a fost anulată hotărârea inițială a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a fost recunoscută calitatea de beneficiară a legii, deoarece datorită persecuțiilor etnice pe care le-a suferit, este îndreptățită la acordarea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 344/CA/2004 - PI din 12 mai 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 5196 din 23 martie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și a dispus menținerea hotărârii nr. 5196 din 4 aprilie 2004. A disjuns capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 119227 din 1 aprilie 2003 și a dispus declinarea acestui capăt de cerere, în favoarea Tribunalului Bihor, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin hotărârea nr. 5196 din 5 aprilie 2004, Casa Județeană de Pensii Bihor a admis cererea reclamantei Ț.E.

și i-a stabilit calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, după care, procedând la reexaminarea din oficiu a cererii reclamantei, a constatat că în mod greșit a fost admisă cererea, întrucât din actele depuse la dosar, rezultă că petenta a fost refugiată din localitatea Chistag, în localitatea Budoi, localități care se aflau sub jurisdicție ungurească, motiv pentru care nu s-a făcut dovada persecuției etnice. Or, din interpretarea dispozițiilor legale incidente, rezultă că strămutarea în altă localitate de domiciliu, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce a durat pe toată perioada strămutării, constând în privarea persoanei, de folosința locuinței sale și a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu și obligarea acesteia la acceptarea condițiilor ce i s-au putut oferi în localitatea în care a fost strămutată.

De asemenea, nu rezultă că legiuitorul, în cuprinsul acestor prevederi, ar fi intenționat să includă doar localitățile aflate în teritorii aparținând unor state diferite, condiționând doar existența unei strămutări dintr-o localitate, în alta, pe motive etnice, pentru recunoașterea calității de beneficiar al ordonanței. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice, întrucât reclamanta s-a stabilit într-o localitate aflată tot sub ocupația autorităților maghiare. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Din declarațiile notariale ale martorilor N.L. și C.C., rezultă că reclamanta s-a refugiat în perioada februarie 1944 - decembrie 1944, din localitatea Chistag, în localitatea Budoi, ambele localități aflându-se pe teritoriul cedat Ungariei. Astfel că persecuția etnică, reprezentând condiție esențială a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, nu poate fi reținută, neexistând dovezi din care să rezulte că reclamanta a fost persecutată, astfel încât să justifice refugiul dintr-o localitate aflată pe teritoriul cedat Ungariei, într-o altă localitate aflată tot sub jurisdicție ungară. În situația în care ar fi existat un pericol de asuprire etnică, reclamanta s-ar fi refugiat în România, pentru a scăpa de oprimarea autorităților maghiare.

În consecință, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată și a se respinge în fond, acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 344/CA/2004 - PI din 12 mai 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința recurată și în fond, respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.