ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la această instanță, la data de 15 aprilie 2004, reclamanta Ț.E. a chemat în

judecată, Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea deciziei nr. 5196

din 23 martie 2004, emisă de această autoritate și menținerea hotărârii nr. 5196

din 4 aprilie 2003, prin care i-a fost recunoscută calitatea de beneficiară a

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

A solicitat, de asemenea, și

anularea deciziei nr. 119222 din 11 iunie 2004, emisă de pârâtă, în vederea

recuperării sumei de 4.699.223 și suspendarea acestei decizii, până la

soluționarea definitivă a contestației.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că după ocuparea teritoriului românesc de către unguri,

împreună cu familia sa a fost supusă la numeroase persecuții etnice, totul

culminând cu evenimentele din anul 1944, când, sub amenințarea armelor, jandarmii

unguri i-au obligat să-și părăsească locuința și bunurile, strămutându-i în

localitatea Budoi, de unde s-au reîntors după plecarea ungurilor.

Apreciază că în mod nelegal,

prin decizia atacată i-a fost anulată hotărârea inițială a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a fost recunoscută calitatea de

beneficiară a legii, deoarece datorită persecuțiilor etnice pe care le-a suferit,

este îndreptățită la acordarea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 344/CA/2004

- PI din 12 mai 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 5196

din 23 martie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și a dispus

menținerea hotărârii nr. 5196 din 4 aprilie 2004.

A disjuns capătul de cerere

privind anularea deciziei nr. 119227 din 1 aprilie 2003 și a dispus declinarea

acestui capăt de cerere, în favoarea Tribunalului Bihor, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin hotărârea nr. 5196 din 5 aprilie 2004, Casa

Județeană de Pensii Bihor a admis cererea reclamantei Ț.E. și i-a stabilit

calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, după care,

procedând la reexaminarea din oficiu a cererii reclamantei, a constatat că în

mod greșit a fost admisă cererea, întrucât din actele depuse la dosar, rezultă

că petenta a fost refugiată din localitatea Chistag, în localitatea Budoi,

localități care se aflau sub jurisdicție ungurească, motiv pentru care nu s-a

făcut dovada persecuției etnice.

Or, din interpretarea dispozițiilor

legale incidente, rezultă că strămutarea în altă localitate de domiciliu, pe

criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce a durat pe toată

perioada strămutării, constând în privarea persoanei, de folosința locuinței

sale și a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu și obligarea acesteia

la acceptarea condițiilor ce i s-au putut oferi în localitatea în care a fost

strămutată.

De asemenea, nu rezultă că

legiuitorul, în cuprinsul acestor prevederi, ar fi intenționat să includă doar

localitățile aflate în teritorii aparținând unor state diferite, condiționând

doar existența unei strămutări dintr-o localitate, în alta, pe motive etnice, pentru

recunoașterea calității de beneficiar al ordonanței.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., că

reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice, întrucât reclamanta s-a

stabilit într-o localitate aflată tot sub ocupația autorităților maghiare.

Recursul este fondat, urmând

a fi admis pentru următoarele considerente.

Din declarațiile notariale

ale martorilor N.L. și C.C., rezultă că reclamanta s-a refugiat în perioada

februarie 1944 - decembrie 1944, din localitatea Chistag, în localitatea Budoi,

ambele localități aflându-se pe teritoriul cedat Ungariei.

Astfel că persecuția etnică,

reprezentând condiție esențială a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

nu poate fi reținută, neexistând dovezi din care să rezulte că reclamanta a

fost persecutată, astfel încât să justifice refugiul dintr-o localitate aflată

pe teritoriul cedat Ungariei, într-o altă localitate aflată tot sub jurisdicție

ungară.

În situația în care ar fi

existat un pericol de asuprire etnică, reclamanta s-ar fi refugiat în România,

pentru a scăpa de oprimarea autorităților maghiare.

În consecință, urmează a se

admite recursul, a se casa hotărârea atacată și a se respinge în fond,

acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 344/CA/2004 - PI

din 12 mai 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința recurată și

în fond, respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2005.